Simeon cel Bătrân

Cuviosul Simeon cel Bătrân sau Simeon din Muntele Aman (+ cca. 390) a fost pustnic în deșertul din estul orașului Cir și în Muntele Aman (la nord-vest de Antiohia) în a doua jumătate a secolului al IV-lea. A convertit la creștinism regiunea Muntelui Aman și a înființat acolo două mănăstiri. Cele mai multe lucruri care se știu despre el sunt povestite de istoricul bisericesc Teodoret din Cir. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 ianuarie.

Viața

Sfântul Părintele nostru Simeon s-a dedicat vieții pustnicești și isihaste încă din tinerețe. S-a sălășluit mai întâi într-o peșteră îngustă în pustia din estul orașului Cir, unde se hrănea doar cu ierburi și buruieni ce creșteau pe acolo. Dorind neîncetat să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, el a dobândit daruri duhovnicești înalte, precum acela de a fi în pace cu animalele sălbatice. Odată, un grup evrei rătăciți au ajuns până la peștera sa și i-au cerut să le arate drumul. Simeon le-a promis că le va trimite doi ghizi și, după puțin timp, au apărut doi lei, care s-au închinat în fața sfântului și, la porunca lui, i-au readus pe cei rătăciți în deșert pe drumul cel bun.

Minunile sale au atras spre omul lui Dumnezeu un mare număr de beduini nomazi din acea regiune. Dorind să găsească liniștea (isihia), către anul 370 Simeon s-a îndreptat spre muntele Aman (numit și Muntele Negru, nu departe de Antiohia) și s-a făcut evanghelizator și întocmai cu apostolii pentru populația păgână de acolo, convertind prin minunile și predica sa toată regiunea la creștinism.

De acolo, căutând totdeauna singurătatea și înălțarea minții către Dumnezeu, Simeon a pornit spre Muntele Sinai. În drumul său, trecând prin deșertul Sodomei, a descoperit ascuns într-o peșteră un pustnic cu înfățișare sălbatică, cu totul uscat de asceză, care i-a dezvăluit că și el plecase spre Sinai cu un tovarăș, căruia îi făgăduise să nu se despartă niciodată de el, chiar și după moartea sa. Acesta din urmă murise în drum, în acel loc, și, credincios angajamentului său, își săpase o mică peșteră lângă mormântul prietenului său și era pregătit să slujească lui Dumnezeu acolo până la sfârșitul vieții sale, hrănindu-se cu hrana adusă de un leu. Profund impresionat de această întâlnire, Simeon și-a continuat drumul și, ajuns pe Muntele Sinai, s-a retras în peștera unde Moise fusese socotit vrednic să-L vadă pe Dumnezeu în spate (Ieșire 33, 22). Căzând cu fața la pământ, a stat opt zile fără a lua niciun fel de hrană, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu lacrimi să-i arate un semn pentru viața lui. A auzit apoi glas dumnezeiesc poruncindu-i să se scoale și să mănânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se și aflând merele, le-a mâncat cu osârdie.

Revenit pe muntele Aman, el a întemeiat ulterior două mănăstiri: una pe vârf și alta la poalele muntelui, în care le predica creștinilor convertiți și celor care veneau de peste tot arta luptei duhovnicești împotriva patimilor și a gândurilor răutății.

Spre sfârșitul vieții sale, obișnuia să binecuvânteze pe mama lui Teodoret, dar, în mod evident, a murit înainte să poată face același lucru pentru copilul Teodoret (care s-a născut pe la anul 393). Ajuns la o vârstă înaintată, învăluit în har și săvârșind multe minuni mărite, spre slava lui Dumnezeu, cuviosul Simeon a plecat la Domnul să se bucure de o slava lui în Ceruri în ultimii ani ai secolului al IV-lea, în jurul anului 390.

Surse

• Theodoret of Cyrrhus, A History of the Monks of Syria. Cistercian Studies Series: Number 88. Translated with an Introductionand Notes by R. M. Price. Cistercian Publications, 1985. Order of Saint Benedict, Collegeville, Minnesota, 2008.
• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• https://calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie26.htm