Cuthbert de Lindisfarne
Cel întru sfinţi Părintele nostru Cuthbert de Lindisfarne, făcător de minuni din Britania, a fost un călugăr misionar și episcop din secolul al șaptelea, în Scoția și nordul Angliei. Este unul din cei mai cinstiți sfinți din Anglia. Prăznuirea lui se face la 20 martie, iar la 4 septembrie este comemorată mutarea moaștelor în Durham.
Viața
Nu se cunosc cu certitudine prea multe despre tinerețea lui Cuthbert. Din diferite surse, se crede că avea origine irlandeză, din clanul "Mulloche" și avea descendență regală irlandeză, sau se născuse în Northumbria dintr-o familie engleză înstărită, având instruire de războinic după unele surse sau de păstor de oi după altele. A fost crescut în câmpiile Scoției de către o văduvă săracă pe nume. Se crede că s-a născut în 634 sau 635. Se pare că viața lui și-a schimbat cursul radical în urma unei experiențe avute în timp ce păzea oile într-o noapte. Cuthbert a văzut lumini pe cer pe care el le-a interpretat ca fiind un înger care a coborât pe pământ și s-a reîntors în Rai cu sufletul Sfântului Aidan de Lindisfarne, despre care a aflat mai târziu că a murit în acea seară, 31 august 651. În urma acestui eveniment a hotărât să meargă la Mănăstirea Melrosede pe râul Tweed și să se călugărească.
Cuthbert a viețuit la Melrose din 651 până în 661, avându-l ca stareț pe Sf. Eata, și unde a fost învățat scripturile de către egumenul Sf. Boisil. În 661, s-a alăturat unei mănăstiri noi la Ripon, împreună cu Sf. Eata, unde a fost profesor invitat. Cuthbert s-a reîntors la Melrose, după ce Regele Alcfrid a plasat Ripon sub tutela Sfântului Wilfrid, și unde a fost numit stareț după moartea Sfântului Boisil. În timp ce se afla la Melrose, Cuthbert și-a început activitatea misionară în întreaga Northumbria. S-a îmbolnăvit de ciumă, care era endemică în acea zonă, și care fusese și cauza morții Sfântului Boisil. Deși Cuthbert s-a vindecat, de atunci sănătatea sa a rămas șubredă.
La Sinodul de la Whitby din 664, s-a luat hotărârea de a urma obiceiurile liturgice ale Romei, introduse de Augustin din Canterbury în locul practicilor celtice care fuseseră urmate anterior. În timp ce Sf. Colman, episcopul local și monahii săi au refuzat să accepte decizia Sinodului de la Whitby și au plecat în Irlanda, se pare că Cuthbert a acceptat introducerea practicilor Romei și a rămas. Ulterior, Cuthbert, și-a urmat starețul, Sf. Eata, de la Melrose la Lindisfarne, unde a devenit egumen și apoi stareț.
De la Lindisfarne, Cuthbert și-a continuat activitatea misionară spre sud în Northumberland și Durham. Cuthbert a fost vrăjit de frumusețea mării și rocilor din Lindisfarne și a început să tânjească după o viață solitară. În 676, el s-a îndrepta spre o astfel de viață prin retragerea într-o peșteră, iar curând după aceea, s-a mutat într-o chilie pe care și-a construit-o pe izolata Insulă Inner Farne din sudul Lindisfarne. Totuși, el și-a continuat călătoriile și ulterior. După ce a fost implorat puternic de către regele din Northumberland, Cuthbert, în lacrimi, a acceptat să fie ales episcop în anul 684. Deși inițial avea pregătit scaunul din Hexham, Cuthbert a făcut schimb de eparhii cu Sf. Eata și a fost hirotonit episcop de Lindisfarne în 26 martie 685, în Duminica Învierii, de către Sf. Teodor, Arhiepiscop de Canterbury și de către alți șase episcopi din York.
În următorii doi ani, Cuthbert, deși și-a continuat viața ascetică, și-a păstorit eparhia având grijă de bolnavi, distribuind ajutoare, făcând multe minuni care i-adus renumele de făcătorul de minuni al Britaniei. Apoi, în timpul Crăciunului din anul 686, sănătatea în declin la făcut să demisionezeși să se retragă în celula sa din Insula Inner Farne Island unde s-a stins în 20 martie 687.
