Critici la adresa ritului occidental

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Ritul occidental din Biserica Ortodoxă nu este lipsit de critici. Obiecţiile se referă la dorinţa de uniformitate liturgică în cadrul Ortodoxiei şi la teama că vicariatele de rit occidental sau practici similare de rit occidental au creat o organizare para-ecleziastică în interiorul Bisericii. Unii pun la îndoială sinceritatea parohiilor de rit occidental ca grupuri întregi sau aproape în întregime convertite. Şi nu în ultimul rând, lipsa unei continuităţi liturgice organice pentru ritul occidental îi tulbură pe unii creştini ortodocşi.

Privire de ansamblu

Dacă ritul occidental va supravieţui în Biserica Ortodoxă şi va fi acceptat de majoritatea care urmează ritul bizantin rămâne încă de văzut. Între timp, episcopii de rit bizantin care păstoresc parohiile de rit occidental—şi mulţi dintre cei care păstoresc parohii care nu sunt de rit occidental—continuă să declare că turmele lor occidentale sunt formate din creştini ortodocşi şi îi privesc pe aceştia ca fiind în comuniune deplină cu restul Bisericii.

Pe de altă parte, unii creştini ortodocşi de rit bizantin nu recunosc Ortodoxia acelora din ritul occidental (în ciuda faptului că aceştia sunt sub jurisdicţia episcopilor de rit bizantin cu care ei înşişi sunt în comuniune) şi nu participă la Euharistia din parohiile de rit occidental, catalogându-i pe aceştia ca fiind "romano-catolici," "schismatici," sau "Uniaţi întorşi." Cu toate acestea, nici o parohie ortodoxă nu poate refuza Sfânta Împărtăşanie credincioşilor de rit occidental aflaţi în vizită, indiferent de sentimentele lor privind conceptul de Ortodoxie de rit occidental. Până acum, nu există schisme în cadrul episcopatului Bisericii Ortodoxe privind subiectul parohiilor de rit occidental.

Doar ritul bizantin

Unele persoane argumentează că doar tradiţia liturgică bizantină este viabilă în interiorul Bisericii. Punctul slab major al acestui argument este acela că ignoră larga varietate liturgică caracteristică primului mileniu de istorie creştină. Mulţi creştini ortodocşi se laudă în prezent cu omogenitatea liturgică a Bisericii, afirmând că nu contează unde, dacă cineva intră în contact cu lumea ortodoxă liturghia îi va fi familiară, chair dacă este slujită în altă limbă. Cu toate acestea, omologul acestuia din primul secol de istorie creştină nu ar fi putut face o astfel de afirmaţie—chiar dacă ar fi luat în considerare numai tradiţia liturgică răsăriteană. Doar după secolul al XIII-lea, tradiţia marii biserici (i.e., Hagia Sofia) a devenit normativ pentru întreaga Ortodoxie.

Diferenţierea

O altă critică adusă este aceea că ritul occidental este inerent diferit. Urmând tradiţii liturgice diferite altele decât ale vecinilor lor creştini ortodocşi de rit bizantin, aceia din ritul occidental nu împărtăşesc unitatea liturgică cu ei şi prezintă o imagine nefamiliară majorităţii creştinilor ortodocşi. Iarăşi, acest argument se bazează pe noţiunea relativ nouă de omogenitate liturgică. În acelaşi fel există diferenţe între diferitele forme în uz din cadrul ritului bizantin însăşi, dar acestea sunt îndepărtate pretinzând că ritul occidental este mult mai diferit.

Uniţi ortodocşi ?

Legat de divizarea liturgică, a fost ridicată şi problema divizării administrative în creştere. Situaţia parohiilor ortodoxe de rit occidental a fost comparată cu statutul bisericilor unite autonome din cadrul Bisericii Romano-Catolice. Timp de secole au existat biserici ierarhice în comuniune deplină cu şi sub autoritatea Vaticanului, dar cărora Papa le permitea să urmeze obiceiurile şi tradiţiile liturgice bizantine. Uniţii, în ciuda practicilor care îi apropie mai degrabă de majoritatea creştină ortodoxă, împărtăşesc cerinţele dogmatice comune cu catolicii de rit latin. În mod similar, ortodocşii de rit occidental împărtăşesc aceeaşi credinţă cu fraţii lor ortodocşi de rit bizantin.

Cu toate acestea,spre deosebire de uniţi, comunităţile de ortodocşi de rit occidental nu sunt rezultatul maşinaţiunilor politice pe scară largă şi ale schismei ci mai degrabă convertirii sincere, la scară redusă, la Ortodoxie a indivizilor şi comunităţilor. În plus, comunităţile de rit occidental au aderat toate la aceiaşi episcopi ca şi fraţii lor bizantini; ei nu constituie o biserică de sine stătătoare, cum sunt catolicii bizantini ("uniţi") în cadrul romano-catolicismului. Critica adusă ritului occidental pe baza similarităţii sale cu uniţii a fost numită vinovată prin asociere—supraevaluând o similitudine superficială a formei. Deoarece ideile sunt analoge, argumentul trece, în consecinţă amândouă trebuie să fie dezvoltări neautentice. În afară de acestea, critici mai solide aduse uniţilor, de obicei nu au nimic de-a face cu ritul, ci dimpotrivă cu dogma, eclaziologia şi cu pretins subversiva muncă misionară.

Convertire fără convertire

O altă critică ridicată adesea împotriva ritului occidental se bazează pe modul de convertire a majorităţii parohiilor. Argumentul declară că aceşti creştini doresc să fie ortodocşi dar "nu prea ortodocşi," şi de aceea ei păstrează riturile familiare lor sub un nou episcop. Cu toate acestea, prezumţia nedeclarată din spatele acestui argument este similară cu argumentul folosit împotriva tuturor tradiţiilor non-bizantine: aceaa că Ortodoxia include doar ritul bizantin, şi astfel, dacă cineva doreşte să devină ortodox cu adevărat el trebuie, de asemenea, să fie un răsăritean. Din nou, istoria arată contrariul.

Pe lângă acestea, acest argument eşuează, de asemenea, să ia în considerare istoria de îndelungată a unora dintre aceste parohii. Pentru mulţi dintre ei, ritul occidental împreună cu credinţa creştină ortodoxă (cu toate că în mod cert uneori în afara graniţelor canonice) este în mod real credinţa părinţilor lor, a bunicilor şi străbunicilor lor. Argumentul eşuează în a răspunde întrebării de substanţă—nu răspund la întrebarea dacă şi de ce ritul occidental este sau nu este, de fapt, ortodox.

Este un accident al istoriei faptul că ritul occidental nu este încă puternic fixat, din nou, în cadrul Bisericii Ortodoxe. Faptul că majoritatea aderenţilor săi sunt convertiţi nu îndreptăţeşte întrebările referitoare la Ortodoxia sa. Cineva poate ridica aceeaşi acuzaţie şi la parohiile de rit bizantin formate predominant din convertiţi, care trebuie să înveţe să abondoneze tot ceea ce le este familiar pentru a putea deveni ortodcşi, indiferent de limbă, cultură sau alte aspecte ale vieţii. Destul de ciudat, unii au argumentat că, să spunem de exemplu, englezii sunt incapabili să trăiască credinţa ortodoxă.

Lipsa continuităţii liturgice

În sfârşit, criticile axate pe istoria ritului occidental se desfăşoară de obicei în jurul ideii că este inacceptabil să reînvii o tradiţie liturgică care s-a pierdut cu secole în urmă când Apusul s-a îndepărtat de Biserica Ortodoxă. În principiu, acest argument afirmă că deoarece ritul occidental a murit în cadrul Bisericii şi din cauză că o tradiţie vie continuă este un element necesar al practicii liturgice, se cuvine ca ritul occidental să fie abandonat şi se cuvine să fie urmate doar dezvoltările ritului bizantin.

În opoziţie cu această afirmaţie, alţii menţionează că nu este un principiu dogmatic al Bisericii acela că tradiţiile liturgice nu pot fi reînviate şi nici create. Toate ca toate, dar chiar şi în ritul bizantin există slujbe care nu au aplicabilitate universală (de ex molifta), prin urmare acestea trebuie să fi fost inventate cândva de-a lungul istoriei în loc să fie parte din tipic atunci când acesta a fost prima dată pus în forma pe care o cunoaştem în prezent. Chiar şi aşa, formele de cult folosite de creştinii ortodocşi de rit occidental nu sunt noi, ci în principal de dinainte de Marea Schismă.

Părintele John Shaw din ROCOR argumentează de asemenea că puţin cunoscuta Liturghie a Sfântului Petru, o liturghie identică cu aceea din ritul bizantin dar cu vechiul canon gregorian în loc, nu a ieşit niciodată din uz în cadrul Ortodoxiei. Vechi-credincioşii şi nu numai o slujesc, întărind în mod explicit validitatea canonului occidental. În prezent, istoricitatea acestei aserţiuni nu este universal acceptată.

De asemenea, un anumit număr de texte de dinainte de schismă au fost restaurate pe deplin şi traduse, cum ar fi Ritul de la Sarum.

Mai mult, în prezent bine cunoscuta Liturghie a Sfântului Iacov pe vremuri ieşită din uz în aproape întreaga Biserică este în prezent restaurată în multe locuri, fiind slujită în 23 octombrie.

Legături externe

Apologeţi

• From westernorthodox.blogspot.com:
  • The Western Rite is Not "Reverse Uniatism"
  • Met. PHILIP (Saliba)'s Promise: Western Rite churches will not be Byzantized.
  • Dealing with Anti-WR Criticism, from the Western Orthodoxy blog.
• From www.westernorthodox.com:
  • Comments on the Western Rite by Bishop Basil (Essey) of Wichita
  • Lux Occidentalis (PDF) The Orthodox Western Rite and the Liturgical Tradition of Western Orthodox Christianity, with reference to The Orthodox Missal, Saint Luke's Priory Press, Stanton, NJ, 1995 by the Rev'd John Charles Connely
  • Doctrinal Issues: Western Rite Orthodoxy, from the Diocesan News for Clergy and Laity (February 1995), Greek Orthodox Diocese of Denver
• Western Rite Orthodoxy: Its history, its validity, and its opportunity, by Annette Milkovich, including an interview with Fr. Paul W.S. Schneirla, constituting a rough Western Rite "FAQ"
• On the Question of Western Orthodoxy, by Patriarch Sergius I (Stragorodsky) of Moscow in a letter to Vladimir Lossky

Critici

• The Western Rite, by Fr. Alexander Schmemann
• From www.holy-trinity.org/modern:
  • Notes and Comments on the "Western Rite", by Fr. Alexander Schmemann
  • News: Bishop Anthony Issues Encyclical on "Western Rite"
  • Correspondence on the Western Rite between Bishop Anthony (Gergiannakis) of San Francisco and Fr. Paul W.S. Schneirla
  • Some Thoughts on the "Western Rite" In Orthodoxy, by Bishop Kallistos (Ware) de Diokleia
  • The Western Rite - Some Final Comments, by Fr. Steven Peter Tsichlis
  • The "Western Rite": Is It Right for the Orthodox?, by Fr. Michael Johnson