Ritul occidental

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria despre
Ortodoxia de rit apusean
Istoric
Secolul al XIX-lea
Secolul XX
Critici
Liturgică
Liturghia Sfântului Grigorie
Liturghia Sfântului Tihon
Liturghia Sfântului Gherman
Ritul de la Sarum
Ritul Galican
Stowe Missal
Asocieri
Vicariatul ritului apusean
Societatea Sfântului Vasile
Biserica Catolică Ortodoxă a Franței
Mănăstiri
Christminster
Sfântul Petroc
Editați această casetă

Ritul occidental sau Ortodoxia de rit apusean este un fel aparte de slujire din cadrul cultului creștin ortodox bazat pe tradițiile liturgice ale bisericilor ortodoxe apusene din perioada de dinaintea marii schisme. Creștinii ortodocși de rit apusean împărtășesc pe deplin credința ortodoxă la fel ca și frații lor de rit bizantin, iar în prezent, toți episcopii care păstoresc astfel de parohii sunt ei înșiși de rit bizantin.

Istoria modernă

Secolul al XIX-lea

Articol principal: Ortodoxia de rit apusean în secolul al XIX-lea

În 1864, preotul Joseph Julian Overbeck în vârstă de 44 de ani, un fost preot catolic german care părăsise preoția deziluzionat de supremația papală, a devenit luteran și apoi s-a căsătorit, ulterior fiind primit prin ungere cu mir în Biserica Ortodoxă. El a publicat în 1866 lucrarea Ortodoxia catolică și anglo-catolicismul în care prezintă bazele activității sale din următorii douăzeci de ani. Un an mai târziu, el a început publicarea unui periodic intitulat Revista catolică ortodoxă, cu scopul de a promova ortodoxia și de a respinge catolicismul și protestantismul.

În 1867, Overbeck, a adresat o petiție cu 122 de semnături din partea membrilor Mișcării Oxford Movement către Biserica Ortodoxă Rusă pentru înființarea unui rit occidental în comuniune deplină cu ritul răsăritean. A fost formată o comisie din șapte membri ai sinodului care l-a invitat pe Overbeck să-și prezinte cererea. Ideea a fost apoi aprobată iar Overbeck a trimis o propunere de liturghie apuseană. Baza propunerii lui Overbeck o constituia ritul din 1570 la care a adăugat epicleza și imnul Trisaghion. Acest rit a fost prezentat în 1871 și aprobat de comisie după examinare. Overbeck și-a concentrat eforturile asupra mișcării vechilor catolici, care respingeau infailibilitatea papală. El a continuat polemicile cu convertiții catolici, anglicani și ortodocși care foloseau ritul bizantin.

În 1876, Overbeck a emis un apel la diversele Sfinte Sinoade, călătorind la Constantinopol în 1879. Acolo, el s-a întâlnit cu Patriarhul Ecumenic care l-a autorizat să elaboreze predici și apologetici. În 1881, a fost obținut un oarecare succes când Patriarhul Ecumenic a fost de acord că Apusul are dreptul la o biserică și un rit apusean.

Totuși, lucrurile s-au oprit aici. Căsătoria lui Overbeck după hirotonirea catolică a constituit un impediment canonic în calea preoției sale, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei opunându-se planului său privind Bisericile Ortodoxe, apariția Revistei catolice ortodoxe a încetat și, începând cu 1892, el a admis eșecul datorită Bisericii Greciei acelor timpuri. Overbeck a adormit în 1905.

Secolul XX

Hirotonirea întru episcopie a lui Reginald Weller ca episcop co-vicar la Fond-du-Lac, 1900.
Articol principal: Ortodoxia de rit apusean în secolul XX

Ritul occidental a continuat să existe. În 1890, o parohie catolică veche elvețiană din Wisconsin, pătorită de Părintele Joseph Rene Vilatte, a fost primită de Episcopul Vladimir (Sokolovsky); cu toate acestea, Părintele Vilatte și-a îndreptat biserică, în scurt timp, către catolicismul vechi. În 1911, Arnold Harris Mathew, un episcop catolic vechi a intrat în comuniune cu Patriarhia Antiohiei, dar în curând și-a urmat propria cale, totuși, lăsând în urmă un model de aderare la ortodoxie pentru grupurile viitoare de rit occidental. În 1926, Biserica Națională Catolică Poloneză, formată din șase parohii, a fost primită în Biserica Ortodoxă Poloneză, înfloritoare până în momentul în care a fost nimicită de naziști. [1] [2]

Implicarea Sfântului Tihon în ritul occidental a fost una mai de durată. În timp ce păstorea misiunea rusă din America, câțiva episcopalieni s-au arătat interesați de aderarea la ortodoxie dar cu păstrarea tradițiilor liturgice anglicane. Trimițând în 1892 Cartea de rugăciuni obișnuite către Sfântul Sinod, Sfântul Tihon s-a întrebat despre viabilitatea unei astfel de idei; în 1904, Sfântul Sinod a admis posibilitatea acestei idei, elaborând multe note despre cum Cartea de rugăciuni obișnuite poate fi folosită într-o manieră ortodoxă. Sfântul Tihon nu a primit nici un episcopalian care să folosească cultul anglican revizuit, dar a pus temelia pentru primirea în ortodoxie și pentru liturgica Vicariatului ritului occidental. [3]

A existat și o mișcare a ritului occidental în Franța importantă, cel mai mare grup din această mișcare activă și în zilele noastre fiind Union des Associations Cultuelles Orthodoxes de Rite Occidental (UACORO - Uniunea Asociațiilor Culturale Ortodoxe de Rit Occidental).

În Statele Unite

Arhiepiscopia Antiohiană a primit sub oblăduirea ei cel mai stabil și de succes grup de rit occidental, Societatea preoților de mir Sfântul Vasile, în 1961. După primire, ei au devenit Vicariatul de rit occidental, iar liderul lor, Alexander Turner, a devenit preot ortodox și vicar-general până în 1971 al Vicaritului. După adormirea acestuia, Părintele Paul W.S. Schneirla a devenit vicar-general.

Pe lângă parohiile care formau fosta Societate, au fost primite și alte parohii în cadrul Vicariatului de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei Antiohiene, în special din cauza involuției teologice și practice a Bisericii Episcopaliene din SUA. Pe lângă acestea, au fost fondate câteva misiuni de rit occidental, unele crescând până la nivelul de parohie.

Biserica Rusiei a primit comunitatea de vechi catolici din New York în 1962 ca și Mănăstirea Muntele Regal, care s-a mutat ulterior la Woodstock, New York, sub Arhiepiscopul Ioan (Wendland) al Exarhatului Rus de America de Nord. Mai târziu această comunitate a fost primită în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, sub Arhiepiscopul Nikon (Rklitzsky). În 1993, mănăstirea a fost redenumită Christminster și mutată în Providence, Rhode Island, sub episcopul Ilarion de Manhattan (de la data transferului). Starețul actual este Dom James Deschene.

În restul lumii

De asemenea, în 1995, Biserica Antiohiei a înființat un protopopiat britanic pentru a primi convertiții din Biserica Angliei. Nu toate parohiile țin ritul occidental.

În Australia și Noua Zeelandă, ritul occidental s-a dezvoltat în principal pe seama comunităților anglicane. Arhiepiscopul Ilarion (Kapral) de Sydney, al ROCOR, a primit câteva comunități sub omoforul său în timp ce alte comunități au intrat sub păstorirea Episcopului Gibran sau a Mitropolitului Arhiepiscop Pavel, amândoi aparținând de Biserica Antiohiei. Au fost primite și alte grupuri mici care au urmat ritul occidental dar, de obicei, fie au avut un impact minor fie și-au declarat independența curând după primire.

De asemenea, unele parohii de rit occidental fac parte din bisericile ortodoxe orientale. Patriarhia siriană a Antiohiei l-a hirotonit pe Antonio Francisco Xavier Alvarez ca Arhiepiscop de Ceylon, Goa și India în 1889, înființând sub păstorirea sa o eparhie de rit roman; în 1891, sirienii l-au hirotonit pe Joseph René Vilatte, menționat anterior, ca arhiepiscop pentru americanii vechi catolici.

Liturghia

Parohiile de rit occidental nord-americane urmează, în general, unul (uneori amândouă) dintre cele două tipuri de tradiții liturgice de rit occidental. Majoritatea slujesc Liturghia Sfântului Tihon de Moscova, care este o adaptare a slujbei de Împărtășire din Cartea de rugăciuni obișnuite anglicană din 1928 și din Misa anglicană în ediție americană ca Liturghie duminicală. Până în 1977, toate parohiile de rit occidental slujeau doar Liturghia Sfântului Grigorie cel Mare, care este o formă modificată a mesei vechi cunoscută romano-catolicilor înainte de reformele liturgice de la Vatican II din anii 1960. Numeroase parohii din Vicariatul de rit occidental continuă să slujească liturghia gregoriană. Totuși, majoritatea acestor parohii de rit occidental slujesc mai mult de o liturghie săptămânal și multe parohii tihoniene slujesc liturghia gregoriană în zilele de lucru ale săptămânii. Se asemenea ritul roman benedictin complet este autorizat.

Liturghia ritului occidental are mult mai puține elemente repetitive decât elementele corespondente din ritul bizantin și, în general, este mai vioaie și mai succintă. Clerul poartă veșminte occidentale distincte iar credincioșii urmează obiceiuri pioase și adecvate cu tradițiile din care fac parte.

Dezvoltarea liturgicii actuale din cadrul Vicariatului ritului occidental face obiectul următoarei precizări:

Mitropolitul Antonie a fost foarte conștient că ritul occidental este "o muncă pentru specialiști." Noul cult de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei trebuie să fie supervizat de "o comisie de teologi ortodocși," un comitet consultativ de clerici sau laici calificați în recomandări către mitropolit și care să determine "modul de primire a grupurilor care doresc să facă parte din ritul occidental și caracterul cultului care să fie folosit, dar și autorizarea textelor liturgice oficiale." Prima comisie a Vicariatului de rit occidental, convocată de Mitropolitul Antonie în 1958, a fost formată din Părinții Paul Schneirla, Stephen Upson, Alexander Schmemann și John Meyendorff. Schneirla, Schmemann și Meyendorff, în special, au putut observa ritul occidental de aproape în Franța, așa cum fusese el acceptat de ucazul rus din 1936. Schneirla considera, în particular, lucrările lui Schmemann ca fiind cheia acestei misiuni, deoarece acesta era familiarizat cu Mișcarea Liturgică din cadrul comunităților romano-catolică și anglicană. Schmemann, îndeosebi, a fost un instrument de contopire a ceremonialelor care erau separate în cadrul cultului romano-catolic – botez, confirmare și prima Euharistie – într-o singură ceremonie, conform cu spiritul ortodoxiei.
În Ianuarie 1962, a fost emis Cultul Ritului Occidental, "care stabilea formele liturgice, obiceiurile și disciplina," pe baza principiilor adunate în răspunsul din 1904 al Sinodului moscovit către Sfântul Tihon, pe baza autorizației cultului ritului occidental de către Mitropolitul Gherasim (Messarah) de Beirut și a ucazului rus al Mitropolitului Serghie din 1932.[4]

Ironic, înainte de angajamentul și implicarea hotărâtoare în structura actualului cult al ritului occidental, Părintele Schmemann îl criticase într-un răspuns din 1958 adresat Părintelui Schneirla,din Lumea.[5] Cu toate acestea, după criticismul său, Părintele Schmemann a lucrat la înființarea Vicariatului ritului occidental și, chiar dacă ulterior, la înființarea unui seminar de rit occidental la Paris.

Comunitățile parohiale

De departe, cel mai mare grup de astfel de parohii îl constituie Vicariatul ortodox de rit apusean care face parte din Arhiepiscopia Creștină Ortodoxă Antiohiană a Americii de Nord. Alte parohii de rit occidental antiohiene aparțin de Arhiepiscopia Creștină Ortodoxă Antiohiană a Australiei și Noii Zeelande.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR) are câteva parohii de rit occidental pe lângă două mănăstiri, una situată în Tasmania iar cealaltă în Rhode Island care urmează tradiția liturgică benedictină. Fosta Mănăstire Sfântul folosește liturghia ritului de la Sarum în Engleză. Misiunile și parohiile de rit occidental din Tasmania folosesc fie Sarum fie "Liturghia engleză", o slujbă de limba engleză din 1549 concepută pe baza Cărții de rugăciuni obișnuite - Book of Common Prayer anglicane dar care conține anumite elemente din ritul de la Sarum.

Starețul Dom Augustin (Whitfield), care va conduce mai târziu Mănăstirea Mount Royal, numită în prezent Christminster (sau Mănăstirea Hristos Mântuitorul), în comuniune cu ROCOR, îi spunea odată Sfântului Ioan Maximovici că a fost dificil să promoveze ortodoxia de rit occidental, la care sfântul a replicat: "niciodată, niciodată și niciodată să accepți ca cineva să-ți spună că, pentru a fi ortodox, trebuie să fii și răsăritean. Apusul a fost ortodox timp de o mie de ani, iar liturghia apusului este, de departe, mai veche decât oricare din ereziile acestuia." [6]

Biserica Ortodoxă a Franței—care în prezent are o situație ambiguă față de lumea ortodoxă, dar a fost o vreme când era păstorită de Sfântul Ioan Maximovici iar, ulterior de Biserica Ortodoxă Română—folosește, de asemenea, liturghia de rit occidental concepută pe baza vechilor materiale liturgice galicane, deși folosește frecvent elemente bizantine.

Pe lângă acestea, Sfântul Sinod din Milano, un grup de Vechi calendariști, are câteva comunități (inclusiv o mănăstire în Statele Unite în West Milford, New Jersey, Abația Sfântul Nume) care folosește cultul după ritul occidental, inclusiv Ritul de la Sarum în variantă restaurată, care diferă în anumite puncte de cel folosit de ROCOR. Sinodul din Milano a investit un efort considerabil în restaurarea cultului apusean de dinainte de schismă, mai degrabă decât cultul modern igienizat.

Trebuie precizat că, de asemenea, există numeroase grupuri care folosesc diferite forme de rit occidental, a.a-numite și uneori autodenumite ortodoxe, dar care nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă istorică.

Criticism

Articol principal: Critici la adresa ritului occidental

Ortodoxia de rit occidental nu este lipsită de criticii săi. Obiecțiile privesc dorința de uniformitate liturgică în cadrul ortodoxiei și frica de faptul că vicariatele de rit occidental sau alte structuri de rit occidental au dus la crearea unei structuri organizatorice para-ecleziastice în cadrul Bisericii. Unii pun la îndoială sinceritatea parohiilor de rit occidental ca grupuri convertite în întregime sau parțial. Pe lângă acestea, lipsa unei continuități liturgice a ritului occidental îi îngrijorează pe unii creștini ortodocși.

Dacă ritul occidental va supraviețui în Biserica Ortodoxă și va fi acceptat de majoritatea care urmează ritul bizantin rămâne un lucru de văzut. Între timp, episcopii de rit bizantin care păstoresc parohiile de rit occidental—și mulți din cei care nu au tangență cu parohiile de rit occidental—continuă să considere turma lor de rit occidental ca fiind creștină ortodoxă și îi consideră pe enoriași ca fiind în comuniune deplină cu restul Bisericii Ortodoxe.

Pe de altă parte, unii creștini ortodocși de rit bizantin nu recunosc ortodoxia acelora din ritul occidental (în ciuda faptului că sunt sub jurisdicția episcopilor de rit bizantin cu care ei înșiși sunt în comuniune) și participă la Euharistia slujită în parohiile de rit occidental, declarându-i pe aceștia ca fiind "romano-catolici," "schismatici," sau "Uniți întorși." Totuși, nici o parohie ortodoxă nu poate respinge acordarea Sfintei Împărtășanii credincioșilor de rit occidental aflați în vizită, indiferent de sentimentele lor privind canonicitatea ritului occidental, indiferent de sentimentele lor despre conceptul ortodoxiei de rit apusean. Până în prezent nu au apărut schisme între episcopii Bisericii Ortodoxe privind subiectul parohiilor de rit occidental.

Surse

Legături externe