Duminica Sfinților Părinți de la al șaptelea Sinod Ecumenic

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 noiembrie 2018 10:33, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (leg. int.)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

În Duminica Părinților de la Sinodul VII Ecumenic, Biserica îi prăznuiește pe cei 350 de Sfinți Părinți de la Sinodul VII Ecumenic (Sinodul al doilea de la Niceea), prezidat de Patriarhul Tarasie al Constantinopolului.

Lumini pe pământ

Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice sunt cinstiți de Biserică deoarece, pe baza învățăturilor Apostolilor, ei au fixat adevărul de credință al Bisericii. Povățuiți de Duhul Sfânt, Părinții au dat mărturisiri de credință acceptate de Biserică; de aceea, Sinoadele Ecumenice reprezintă cea mai înaltă autoritate a Bisericii, fiind considerate infailibile.

Prăznuirea

Această sărbătoare are loc în 11 octombrie, dacă este duminica. În tradiția slavă, dacă 11 octombrie nu este duminica și este înainte de joi, atunci se sărbătorește în duminica de dinainte, iar dacă este după joi se sărbătorește în duminica de după. În tradiția greacă, sărbătoarea are loc în prima duminică după 11 octombrie.

Imnografie

Tropar (Glasul 8)

Preaslăvit ești Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai așezat pe Părinții noștri luminători pe pământ și prin ei ne-ai îndreptat pe noi la adevărata credință; mult Îndurate, slavă Ţie!

Condac (Glasul 6)

Fiul, Cel ce din Tatăl a strălucit în chip negrăit, din Fecioară s-a născut îndoit în fire; pe Care văzându-L, nu ne lepădăm de închipuirea chipului; ci aceasta cu bună credință însemnând-o, o cinstim cu credință. Pentru aceasta ținând Biserica credința cea adevărată, sărută icoana înomenirii lui Hristos.