Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Catedrala mitropolitană din Iași

Mitropolia Moldovei și Bucovinei este o unitate administrativă a Bisericii Ortodoxe Române. Ea este condusă în prezent de Teofan Savu, care poartă titlul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Istoric

Înființarea

Articol principal: Începuturile Mitropoliei Moldovei.

Mitropolia Moldovei a fost înființată între anii 1381-1386 și recunoscută de Patriarhia Constantinopolului în anul 1401, când era condusă de mitropolitul Iosif Mușat. Sediul mitropolitan a fost inițial la Rădăuți, fiind mutat din 1401 la Suceava, iar la mijlocul sec. al XVII-lea, în Iași, unde se află și astăzi.

Secolul XV

În prima jumătate a secolului al XV-lea, organizarea bisericească din Moldova a fost în continuă dezvoltare, datorită mai ales lui Alexandru cel Bun, care a izbutit să obțină recunoașterea Mitropoliei Moldovei din partea Patriarhiei Ecumenice. Nu avem prea multe știri despre întâistătătorii Bisericii moldovene din această perioadă. În ciuda încercărilor de unire făcute la Sinodul de la Florența, la care au participat și delegați din Moldova, clerul și credincioșii de aici au rămas și mai departe strâns legați de credința ortodoxă. După Sinodul de la Florența, Damian nu și-a mai reluat scaunul, iar mitropolitul Ioachim nu a păstorit efectiv în Moldova.

În a doua jumătate a secolului, Biserica Moldovei a fost într-un necontenit progres, datorită, în primul rând, grijei deosebite pe care a arătat-o Bisericii Ștefan cel Mare, precum și păstoririlor îndelungate ale mitropoliților Teoctist și Gheorghe.

Secolul XVI

Din cercetarea puținelor știri documentare pe care le avem asupra mitropoliților Moldovei din secolul al XVI-lea, ne putem convinge că Biserica a trecut în această perioadă prin mari frământări, pricinuite, înainte de toate, prin însăși instabilitatea domnilor în scaun. Totuși, mulți au desfășurat o rodnică activitate, îndrumând cultura și arta vremii. Printre ei se impun: Teofan I și Grigorie Roșca, restauratorii Voronețului, cel din urmă supraveghind și refacerea Probotei, Grigorie de la Neamț, Teofan II, care a supravegheat construcția mănăstirii Râșca, Gheorghe Movilă, ctitorul Suceviței și Teodosie Barbovschi.

Secolul XVII

Secolul XVII a avut ierarhi cărturari deosebit de vrenici, luptători pentru apărarea tezaurului de credință ortodoxă și pentru propășirea cultural-spirituală a Bisericilor pe care le păstoreau. Începând cu Anastasie Crimca, el deschide drumul pentru marele mitropolit Varlaam al Moldovei, care probabil a participat la Sinodul de la Iași.

Datorită deselor schimbări de domni și incursiunilor unor oști străine pe pământul Moldovei, vlădicii Moldovei din a doua jumătate a secolului al XVII-lea și-au desfășurat activitatea în condiții grele. Între ei se impune figura luminoasă a ierarhului cărturar Dosoftei, primul poet român, primul ierarh care a început traducerea cărților de slujbă în românește și unul dintre marii făuritori ai limbii literare românești.

Reformele fanariote

Din timpul perioadei fanariote, o atenție deosebită trebuie acordată reformelor fiscale și administrative ale lui Constantin Mavrocordat făcute succesiv în a doua și a treia domnie în Moldova (1741-1743 și 1748-1749) și în a patra domnie din Țara Românească (1744-1748). Aceste reforme au dus, în cele din urmă, la desființarea rumâniei, în Țara Românească, la 5 august 1746 și a veciniei în Moldova, la 6 aprilie 1749.

Dar reformele lui Constantin Mavrocordat au urmărit între altele și ridicarea nivelului de pregătire și a stării materiale a clerului de mir și monahal. Astfel, prin așa-numitul așezământ sau constituție din anul 1741 din Moldova, marii boieri, mănăstirile și preoții de mir erau scutiți de dări. În schimbul acestor scutiri, toți slujitorii Bisericii erau îndatorați să învețe carte, ca apoi să învețe și ei pe alții.

Cronica atribuită lui Enache Kogălniceanu spune că „s-a ocupat de capul preoților să-i învețe carte, frământându-i în tot chipul”. Toți preoții erau obligați să stea 40 de zile „la vlădicie”, adică la reședința fiecărei eparhii, pentru ca să învețe și să facă practică liturgică. La sfârșit erau examinați, urmând ca aceia care nu vor corespunde să fie caterisiți. A poruncit ispravnicilor ca acolo unde vor găsi preoți sau diaconi neștiutori de carte, să fie puși la bir în rând cu țăranii.

În cea de-a treia domnie, a continuat lucrarea de luminare a clerului moldovean. Din aceeași Cronică se poate afla că toți preoții și diaconii din Iași erau obligați să se prezinte zilnic la biserica Curții domnești, unde le erau predate rânduielile slujbelor bisericești de către „un preot ce-l avea Măria sa, învățat la carte grecească și românească” încât „foarte se spăriese preoții și care nu prea știa carte, se apuca de învăța de-al doilea...”. În același timp, ierarhii țării au primit dispoziții să nu mai hirotonească niciun preot sau diacon neștiutor de carte.

Pe temeiul acestor dispoziții, mitropolitul Nichifor a dispus, la 7 iunie 1749, ca în școlile de pe lângă bisericile din Iași, tinerii care se pregăteau pentru preoție să învețe mai mult decât alții, spre a deprinde bine toate rânduielile slujbelor bisericești.

N-au fost trecute cu vederea nici școlile din Moldova. Astfel, la 25 decembrie 1747, domnitorul Grigorie II Ghica, împreună cu divanul domnesc din care făceau parte și vlădicii țării, au hotărât ca pe lângă școala de la Mitropolie să se înființeze alte școli, la cele trei Episcopii, așa cum se prevăzuse, de altfel, chiar din așezământul lui Constantin Mavrocordat, din 1741. Hrisovul rânduia ca dascălii școlilor lor să fie plătiți dintr-o dare specială a preoților pentru școli, ei fiind scutiți și de bir. Chiriarhii locului erau îndatorați să facă necontenită cercetare școalelor. In 1749 s-au înființat școli la bisericile Sfinții Nicolae, Sfânta Vineri și Sfântul Sava din Iași, la care au fost aduși copiii „prostimei” (celor de jos, n.n.) și puși să învețe Catehismul.

In același timp, Constantin Mavrocordat a luat felurite măsuri pentru ridicarea vieții monahale: îndepărtarea din mănăstiri a celor cu viață necorespunzătoare, interzicerea de a mai locui călugării în alte părți decât în mănăstiri, interzicerea primirii la călugărie fără aprobarea chiriarhului, îndatorirea, pentru egumeni, de a răspunde de buna administrare a averilor mănăstirești.

Fără îndoială că toate aceste măsuri, progresiste pentru acel timp, ar fi dus la înviorarea vieții duhovnicești din Moldova, la ridicarea prestigiului și a pregătirii clerului de mir și monahal. Dar, în condițiile de atunci, n-au putut fi puse în întregime și permanent în aplicare, mai ales după ce Constantin Mavrocordat a pierdut scaunul domnesc.

Perioada răpirii Bucovinei

Situația politică a Bucovinei

În 1775, în urma unei convenții ruso-turce, partea de nord a Moldovei, cunoscută de-acum înainte sub numele de Bucovina, a fost ocupată de austrieci. După o ocupație militară de 12 ani, Bucovina a fost unită, din punct de vedere administrativ, cu Galiția. În 1849, datorită luptei românilor, Bucovina este scoasă din această dependență administrativă și devine „ducat”, subordonat direct guvernului din Viena. A rămas în această situație până în 1918, la destrămarea imperiului habsburgic.

Situația bisericească din Bucovina

În timpul stăpânirii habsburgice Biserica Ortodoxă Românească din Bucovina, în ciuda faptului că avea o stare materială excepțională, a trecut prin mari suferințe.

Datorită unor ierarhi străini de interesele credincioșilor, ca Daniil Vlahovici, Eugenie Hacman și Arcadie Ciupercovici, a fost mereu amenințată cu deznaționalizarea. Aceiași ierarhi s-au făcut vinovați de pierderea autonomiei bisericești, întrucât au îngăduit și chiar au facilitat amestecul neîncetat al împăratului, al guvernului din Viena și al guvernatorului din Cernăuți în afacerile interne ale Bisericii.

Crearea Mitropoliei bucovino-dalmatine — opera lui Eugenie Hacman — a avut urmări și mai grave, căci pe de o parte, s-a întărit elementul slav în Biserica din Bucovina, iar pe de altă parte, au slăbit și mai mult legăturile românilor bucovineni cu cei din Transilvania. În același timp, legăturile bisericești și de altă natură ale Bucovinei cu Moldova, de la care a fost răpită în 1775, erau împiedicate pe orice căi de regimul habsburgic.

Salarizarea clerului din Fondul religios, ca și bogatele sesii parohiale de 44 jugăre, casele parohiale, zilele de clacă făcute preoților, au dus la înstrăinarea acestora de credincioșii lor, ei devenind simpli funcționari ai statului și nicidecum părinți sufletești ai credincioșilor.

Institutul de Teologie

Este de menționat că la 4 octombrie 1827 s-au deschis la Cernăuți cursurile unui Institut teologic (limbile de predare fiind germana, elina și latina), iar câteva luni mai târziu un „seminar clerical” (internat pentru 50 de bursieri), amândouă susținute din veniturile Fondului religios. În institut se primeau numai absolvenți de liceu. Profesorii se recrutau dintre preoții care își desăvârșeau studiile în institutele catolice din Viena și Lemberg. În 1875, institutul a devenit Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Cernăuți.

Institutul (1827) și apoi Facultatea de Teologie (1875) au îndeplinit un rol însemnat nu numai în viața bisericească de aici, ci și în viața întregii Ortodoxii. Ea și-a continuat misiunea mult timp, pregătind pentru preoție nu numai tineri din Bucovina, ci și din alte Biserici ortodoxe (Transilvania, Serbia, România etc.). După mult-așteptata Unire a Bucovinei de Nord cu România, numele Universității din Cernăuți a fost schimbat în „Universitatea Regele Carol I”. Între anii 1920-1940, aceasta a devenit una dintre cele mai înalte institute educaționale românești[1].

Silvestru Morariu Andrievici

Articol principal: Silvestru Morariu Andrievici.

Prin lupta sa de o viață întreagă pentru binele Bisericii și al poporului român, Silvestru Morariu poate fi considerat cel mai de seamă ierarh din Biserica românească din Bucovina în această perioadă.

Secolul XIX

Ca și în cazul Mitropoliei Ungrovlahiei și a episcopilor ei sufragani, alegerea ierarhilor moldoveni în perioada aceasta a fost mult influențată de partidele politice de atunci. Între ei au strălucit mitropolitul Iosif Naniescu, episcopii Silvestru Bălănescu de la Huși și mai ales Melchisedec Ștefănescu de la Roman.

Organizare administrativă

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, este împărțită în patru subdiviziuni administrative:

Arhiepiscopia Iașilor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

  • Arhiepiscop: IPS Calinic
  • Episcop-vicar: PS Damaschin Dorneanul

Jurisdicția acestei arhiepiscopii se întinde asupra teritoriilor revenite României din fosta Mitropolie a Bucovinei.

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

  • Arhiepiscop: IPS Ioachim

Episcopia Hușilor

  • Episcop: PS Ignatie

Lista mitropoliților Moldovei

Articol principal: Listă a mitropoliților Moldovei.

Note

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
  • w:ro:Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Lectură suplimentară

  • Istoria Mitropoliei Moldaviei si Sucevei si a Catedralei Mitropolitane din Iasi, Constantin Erbiceanu, 1888
  • La obârșia Mitropoliei Țării Moldovei, Pavel Parasca, Editura Prut Internațional, 2002
  • Mitropolia Moldovei--cronica evenimentelor 2007-2012: Fotoalbum, Octavian Moșin, Mihail Bortă, Editura Pontos, 2012
  • Călăuza monumentelor religioase istorice din Eparhia Bucovinei, Simeon Reli, Editura Mitropoliei Bucovinei, 1937

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mitropolia_Moldovei_și_Bucovinei&oldid=57524”