Roman Melodul

Cuviosul Roman Melodul

Sfântul şi Prea Cuviosul Părintele nostru Roman Melodul (cunoscut şi sub numele Romanos, de la grec. Ρομανοσ), un prolific scriitor de imnuri grec, s-a născut la Emesa (Hems), în Siria. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este pe 1 octombrie, în aceeaşi zi cu Acoperământul Maicii Domnului. Este supranumit şi Roman Melodul, făcătorul de condace, fiind considerat patronul cântăreţilor bisericeşti.

Viaţa

Cuviosul Roman Melodul s-a născut în Emesa Siriei, din părinţi necunoscuţi. Această incertitudine asupra identităţii parinţilor săi a dat naştere la mai multe ipoteze, potrivit cărora Roman ar fi fost fie iudeu, fie sirian, fie grec. A fost botezat încă de tânăr şi s-a remarcat printr-o mare dragoste pentru casa Domnului - Biserica. Ulterior, s-a mutat de la Emesa la Beirut (capitala de acum a Libanului), unde a fost hirotonit ca diacon la biserica Învierii. Se spune că avea o voce destul de mediocră, dar în timpul slujbelor din Biserică inima lui pur şi simplu se umplea cu dragoste pentru Dumnezeu şi pentru el aceasta era cea mai mare bucurie.

Pe vremea împăratului Anastasie I (491–518), tânarul diacon a venit la Constantinopol, unde s-a stabilit la Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Chir. S-a ridicat întrebarea: despre care împărat este vorba - depre Anastasie I (491-518) sau Anastasie a II-lea (713-716) ? Renumitul bizantinologist prof. Karl Krumbacher a demonstrat că este vorba depre Anastasie I, deci Roman a venit la Constantinopol cel mai probabil la sfârşitul secolului V.

Roman ducea o viaţă de ascet, prin rugăciuni şi post, dar, plin de umilinţă, el credea despre sine ca fiind mai degrabă un om de lume. Avea o dragoste seosebită pentru Maica Domnului şi de multe ori mergea în timpul nopţii pentru a se ruga în Biserica din Vlaherne, care găzduia preţiosul omofor al Maicii Domnului. Sfântul Patriarh Eftimie îl preţuia şi îl iubea pe Roman pentru virtuţile sale şi i-a plătit acelaşi salariu ca şi pentru ceilalţi cântăreţi de la patriarhie, care erau mai educaţi şi mai talentaţi. Aceştia din urmă erau nemulţumiţi de acest lucru şi încercau să-l ridiculizeze pe Roman pentru lipsurile lui în educaţia muzicală şi teologică. Roman însuşi era dureros de conştient de aceste defecte; îşi dorea o voce mai melodioasă pentru a aduce laudă lui Dumnezeu.

Odată, în ajunul Crăciunului, cuviosul Roman a fost desemnat să-i conducă pe cântăreţii bisericeşti la slujba solemnă ce se făcea la Naşterea Domnului. Era responsabil în acest caz nu numai pentru cântări ci şi pentru textul imnelor (condacelor). După ce toată lumea a plecat, el a rămas în Biserica Vlahernelor şi cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să-l ajute. Fiind foarte obosit, el a adormit, dar în vis i-a apărut Maica Domnului, ca răspuns la rugăciunea sa. Aceasta i-a dat o bucata de hârtie, spunându-i cu blândeţe: "iată, mănâncă aceasta". Trezindu-se, Roman îşi dădu seama că a fost înzestrat cu o inspiraţie divină. Când a început slujba solemnă pentru Naşterea Domnului, cuviosul Roman, după ce a primit binecuvântarea patriarhului, suindu-se în amvon, a început a cânta: "Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte...". Împăratul (care asista la slujbă), patriarhul, clerul şi toţi credincioşii din biserică au ascultat plini de mirare cântarea lui Roman, făcută cu o voce sonoră şi plină de dreapta credinţă, apoi i s-au alăturat cu toţii la intonarea acelui imn. Mai târziu, Roman i-a povestit patriarhului visul pe care îl avusese, iar cântăreţii care îşi bătuseră joc de el s-au căit şi plini de umilinţă i-au cerut iertare.

Cu acest condac al Naşterii Domnului, care a fost datat în anul 518, cuviosul Roman a început o perioadă prolifică de creaţie. În total, el a scris mai mult de o mie de condace, sărbătorind toate zilele de sărbătoare ale anului liturgic şi sfinţii din întregul calendar.

Trebuie subliniată diferenţa dintre condacul contemporan, care este un scurt imn religios care onorează şi descrie o sărbătoare sau un sfânt, şi condacul aşa cum era în secolul VI, pe vremea cuviosului Roman. Condacul de acum era pe atunci doar prologul (proomion) condacului în forma sa întreagă; acest cuprindea 18-30 de strofe (ikoi), fiecare cu un refren şi unite printr-un acrostih. Când condacul era cântat pe o melodie originală, se numea idiomelon. Iniţial, compoziţiile Sfântului Roman erau numite pur şi simplu "psalmi" sau "ode". Termenul de condac a intrat în folosinţă abia în secolul IX, acest cuvânt provenind de la kontos, bastonaşul de lemn pe care se înfăşura pergamentul pe care se scria în acel timp.

Printre cele celebre condace care ne-au rămas de la Sfântul Roman sunt:

• La moartea unui călugăr
• Judecata de apoi
• Trădarea lui Iuda
• Martiriul Sfântului Ştefan

În termeni ştiinţifici, compoziţiile cuviosului Roman "combină cu succes solemnitatea şi demnitatea predicii religioase cu delicateţea şi vioiciunea poeziei lirice şi dramatice."

Pentru că Sfântul Roman este pomenit pe 1 octombrie, în aceeaşi zi cu Acoperământul Maicii Domnului, el apare de obicei ca un personaj central în iconografia acestei sărbători, deşi nu există nici-o legătură istorică (Acoperământul Maicii Domnului început să fie sarbatorit abia în secolul X). Deşi în mai multe icoane mai recente Sfântul Roman este pictat ca un diacon stând în amvon, muzicologul rus Johann von Gardner subliniază faptul că în vechile icoane el este mai precis portretizat, purtând tunica roşie scurtă de cântăreţ bisericesc şi stând în picioare pe o platformă ridicată în mijlocul bisericii.

Imnografie

Condac (glasul al 8-lea):

Cu dumnezeieştile fapte bune ale Duhului din tinereţe înfrumuseţându-te, Romane preaînţelepte,

cinstitei Biserici a lui Hristos înfrumuseţător ai fost;

căci cu cântări frumoase o ai înfrumuseţat, fericite.

Pentru aceea te rugăm: dăruieşte celor ce doresc dumnezeieştile tale daruri, ca să strigăm ţie:

Bucură-te, părinte preafericite, podoaba Bisericii!

Tropar (glasul al 4-lea):

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip;

căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos;

şi luptând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător;

ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.

Pentru aceasta, cu îngerii se bucură, Cuvioase Părinte Romane, duhul tău.

Surse

• Romanos

Legături externe

• The Kontakia of Romanos
• JB Pitra, Analecta Sacra
• Venerable Romanus the Melodist, "Sweet-Singer" - from OCA web site.
• Romanos the Melodist - from GOARCH web site.
• Icon of St. Romanus the Melodist
• Icon of St. Romanos the Hymnographer