Mănăstirea Faran (Țara Sfântă): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: '''Mănăstirea Faran''' sau '''Lavra Faran''' (în limba greacă: Φαράν) este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Sfântă. Întemeiată în s...)
 
(Nicio diferență)

Versiunea curentă din 9 septembrie 2024 23:29

Mănăstirea Faran sau Lavra Faran (în limba greacă: Φαράν) este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Sfântă. Întemeiată în secolul al IV-lea de Sfântul Hariton Mărturisitorul, lavra Faran a jucat un rol crucial în dezvoltarea monahismului creștin timpuriu.

Localizare

Mănăstirea Faran se află în Deșertul Iudeii, într-o zonă stâncoasă și aridă, la aproximativ 10 km nord-est de Ierusalim, în partea de sus a văii Qelt (sau Qilt, uneori scris Kelt)[1], într-un loc numit Faran (Wadi el-Paran), pe vechiul drum roman care ducea de la Ierusalim la Ierihon[2].

Istoric

Întemeierea de către Sf. Hariton Mărturisitorul

Lavra Faran a fost întemeiată în jurul anului 330 d.Hr. de cuviosul Hariton Mărturisitorul.

Pe la anul 322, pe când făcea un pelerinaj în Țara Sfântă, Hariton a fost atacat luat prizonier de către tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon în locul numit Faran. Ceata de tâlhari l-a dus în peștera lor, dar peste noapte au murit toți pe când beau vin dintr-un vas în care un șarpe și-a vărsat veninul. Luând această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, Hariton a rămas timp de mai mulți ani în acea peșteră, în asceză și rugăciune, până pe la anul 330 când înmulțirea ucenicilor îl obligă să întemeieze o lavră la Faran, în imediata vecinătate a peșterii sale.

Această organizare monahală, lavra, combina viața de obște cu cea eremitică, permițând monahilor să se retragă în chilii izolate pentru rugăciune individuală, dar să se adune pentru slujbele comune și pentru a împărtăși resursele, de obicei sâmbăta și duminica.

Mănăstirea Faran este considerată prima lavră din Palestina, fiind un model pentru alte mănăstiri similare din regiune și din întreaga lume creștină.

Decăderea și părăsirea mănăstirii

În secolele următoare, Mănăstirea Faran a cunoscut perioade de decădere și abandon. În anul 614 d.Hr., în timpul invaziilor persane, mănăstirea a fost distrusă, iar mulți dintre monahi au fost uciși. Deși mănăstirea a fost parțial reconstruită în secolul al VIII-lea, niciodată nu și-a recăpătat pe deplin importanța de odinioară, chiar dacă numele ei mai este încă pomenit ocazional timp de încă 100 de ani în diferite anale bisericești, sau în scrisorile vreunui episcop sau avva.

La începutul secolului al IX-lea, când, din cauza conflictelor civile dintre copiii califului Harun al-Rashid, a venit o vreme de necaz pentru Biserica din Palestina, Lavra Faran a fost abandonată de călugări.

La începutul secolului al XII-lea, pelerinul rus Daniel Egumenul călătorește în Țara Sfântă și pomenește de existența acestei mănăstiri, care era părăsită.

Personalități importante

De-a lungul secolelor, Mănăstirea Faran a fost loc de viețuire pentru numeroși monahi și părinți ai Bisericii, care au contribuit la dezvoltarea spiritualității creștine. Printre aceștia se numără Cosma Eunucul și Ioan Moshu (care a petrecut 10 ani în Lavra Faran, înainte de călători împreună cu Sofronie în lumea monastică din regiune și a scrie Limonariul). La rândul lor, sfinții Eftimie cel Mare și Teoctist au trăit câțiva ani într-o peșteră din apropierea Lavrei Faran, înainte de a întemeia, împreună cu ucenicii lor, o nouă mănăstire.

Reconstruirea de către Misiunea Ortodoxă Rusă

După secole de abandon și ruină, Mănăstirea Faran a fost redescoperită și reconstruită în sec. XIX-XX de Misiunea Ortodoxă Rusă din Țara Sfântă.

Arhimandritul Leonid (Kavelin), șeful Misiunii Ruse din Ierusalim, redescoperă ruinele mănăstirii și peștera Sfântului Hariton în anul 1865 împreună un mic grup de călugări.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, noul responsabil al Misiunii Ruse din Ierusalim, arhimandritul Antonin (Kapustin), reușește să cumpere terenul la sfârșitul anilor 1890, care devine astfel proprietatea Imperiului Rus. În 1903, câțiva călugări ruși din Muntele Athos, conduși de ieroschimonahul Pantelimon, se instalează în Faran, refac parțial mănăstirea și trăiesc aici o viață monastică în stil lavriot.

Câțiva ani mai târziu, un incendiu a mistuit aproape toate clădirile, și a fost posibilă doar restaurarea parțială a clădirilor mănăstirii. Mănăstirea restaurată era o clădire cu două etaje, cu multe chilii la poalele stâncii. În stânca propriu-zisă, la o altitudine de circa 20 m, se află o biserică rupestră pe închinată Sf. Chariton, pictată de acești călugări athoniți. În timpul războiului în 1948 mănăstirea a ars din nou. Ultimul locuitor athonit al acestei mănăstiri, părintele Gerasim, a murit în anii 1960.

Rămasă goală, mănăstirea a fost și mai mult distrusă în 1967, în timpul războiului de șase zile. În anii 1970 alți doi călugări ruși au încercat să trăiască acolo în pustnicie, dar nu au putut din cauza turiștilor și a soldaților.

Din 1997 călugărul Hariton a locuit permanent în mănăstire. După o lungă perioadă de abandon, Mănăstirea Faran a cunoscut o nouă renaștere în 2011, când Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a dat binecuvântarea pentru restaurarea completă a mănăstirii. Lucrările de restaurare au fost finalizate în 2016, readucând la viață complexul monahal și redându-i o parte din splendoarea sa originală. Această renaștere a fost considerată un eveniment major în viața monahală ortodoxă din Țara Sfântă, reînsuflețind tradiția ascetică instaurată de Sfântul Hariton.

Concluzie

Mănăstirea Faran, cu rădăcini adânci în istoria creștinismului și a monahismului, rămâne un far spiritual în peisajul arid al Deșertului Iudeii. Prin moștenirea lăsată de Sfântul Hariton și de alți sfinți care au trăit și s-au rugat aici, mănăstirea continuă să inspire generații de credincioși și să fie un loc de pace și rugăciune în mijlocul unei lumi agitate. Restaurarea sa recentă marchează nu doar o reînviere a unei tradiții vechi de secole, ci și o reafirmare a importanței sale în viața spirituală ortodoxă, menținând vie o moștenire spirituală inestimabilă.

Note

  1. ↑ Wadi Qelt - https://ro.wikipedia.org/wiki/Wadi_Qelt
  2. ↑ Pe aceeași vale și drum roman, dar în partea de jos, mai aproape de Ierihon, se găsește Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, numită și Mănăstirea Hozeva.

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mănăstirea_Faran_(Țara_Sfântă)&oldid=58336”