Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea): Diferență între versiuni
m (Sîmbotin a redenumit pagina Mănăstirea Bistrița (Vâlcea) în Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea)) |
m (→Istoric: leg. int.) |
||
| Linia 35: | Linia 35: | ||
Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și apoi a lui Barbu Știrbei. | Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și apoi a lui Barbu Știrbei. | ||
| − | La 15 august 1855 a fost [[târnosire|sfințită]] biserica cea mare a mănăstirii, cu [[hram]]ul [[Adormirea Maicii Domnului]]. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu. [[Catapeteasma]] din lemn de tei, aurită, a fost realizată la Viena, adusă demontată în țară și montată apoi în fața [[altar]]ului sfântului lăcaș. | + | La 15 august 1855 a fost [[târnosire|sfințită]] biserica cea mare a mănăstirii, cu [[hram]]ul [[Adormirea Maicii Domnului]]. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor [[Gheorghe Tattarescu]]. [[Catapeteasma]] din lemn de tei, aurită, a fost realizată la Viena, adusă demontată în țară și montată apoi în fața [[altar]]ului sfântului lăcaș. |
| − | + | ||
==Arhitectonica Mănăstirii Bistrița== | ==Arhitectonica Mănăstirii Bistrița== | ||
[[Imagine:ManastireaBistritaVL_(23).jpg|left|thumb|340 px|<center>Mănăstirea Bistrița - [[naos]]ul</center>]] | [[Imagine:ManastireaBistritaVL_(23).jpg|left|thumb|340 px|<center>Mănăstirea Bistrița - [[naos]]ul</center>]] | ||
Versiunea de la data 22 septembrie 2022 18:07
| Mănăstirea Bistrița | |
| |
| Jurisdicție | Mitropolia Olteniei |
| Tip | călugăriţe |
| Înființată | 1490 |
| Ctitori | Marele Ban Barbu Craiovescu |
| Stareț | Mihaela Tamaș |
| Mărime aprox. | 35 călugărițe |
| Localizare |  satul Bistrița, comuna Costești,județul Vâlcea |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Adormirea Maicii Domnului (15 august) |
| Site web oficial | http://www.arhiram.ro/manastiri/manastirea-bistrita |
Mănăstirea Bistrița este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea, aflată în arhiepiscopia Râmnicului. Este o ctitorie a boierilor Craiovești, datând din jurul anului 1490, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Este vestită și prin faptul că aici s-a înființat prima tiparniță din Țara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul (în limba slavonă, prima carte tipărită pe pământ românesc.
La Mănăstirea Bistrița se află moaștele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul.
Cuprins
Istoric
Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită de către boierii Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi: Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), fiind ridicată între anii 1492-1494 pe pitoreasca vale a râului cu același nume.
Prima atestare documentară a mănăstirii este un act datat în 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul, voievod al Țării Românești.
Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă cel Rău la 1509. Într-un document al vremii se specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, „și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții, din temelie o au risipit”.
A fost refăcută în timpul Sfântului voievod Neagoe Basarab, între 1515 - 1519, tot de către boierii Craiovești (după unii istorici, Neagoe Basarab fiind chiar fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga[1]).
Moaștele Sf. Grigorie Decapolitul care fuseseră păstrate mai bine de șase veacuri într-o mănăstire din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său Iosif Imnograful, au fost mutate după căderea Constantinopolului din anul 1453. Tradiția spune ca racla cu sfintele moaște a fost dusă de către monahii care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumpărat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistrița din Oltenia, ctitorită de el și frații săi. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea Banului Barbu față de moaște a avut un alt deznodământ: așezate pe un taler al balanței, moaștele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanța se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage”. Barbu însuși s-a călugarit la Mănăstirea Bistrița, spre sfârșitul vieții sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul Constantin Şerban a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște.
Constantin Brâncoveanu a donat și el mănăstirii un clopot cu o greutate de circa 800 kg, obiect de o mare valoare istorică, un policandru ornat cu ouă de struț, lucrat la Viena, și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Tot în timpul lui, biserica mănăstirii a fost restaurată și s-a efectuat o pictură nouă, adăugându-se pridvorul dinspre apus.
În 1820 a fost reparat și zugrăvit întregul complex monahal, prin strădania Marelui Ban Grigore Brâncoveanu.
Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și apoi a lui Barbu Știrbei.
La 15 august 1855 a fost sfințită biserica cea mare a mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu. Catapeteasma din lemn de tei, aurită, a fost realizată la Viena, adusă demontată în țară și montată apoi în fața altarului sfântului lăcaș.
Arhitectonica Mănăstirii Bistrița
.jpg)
Biserica Mănăstirii Bistrița și întregul complex monahal au fost reconstruite de mai multe ori, astfel încât în prezent nu se mai păstrează aproape nimic din aspectul inițial al ctitoriei boierilor Craiovești, cu excepția bisericii bolniței, aflată în afară incintei, construită de banul Barbu Craiovescu, în anii 1520–1521.
Astfel, o primă refacere a avut loc după distrugerea din temelii a mănăstirii (1508-1509) de către Mihnea Vodă cel Rău. În urma revenirii din pribegia lor în Transilvania, Craioveștii au refăcut mănăstirea.
În anul 1683 mănăstirea a fost din nou reparată. Întregul complex monahal a fost complet reconstruit în 1856, dându-i-se forma pe care o are și astăzi.
Mănăstirea Bistrița - focar de aleasă cultură
De-a lungul timpului, Mănăstirea Bistrița a fost și un adevărat focar pentru cultura românească.
Astfel, viitorul domn Neagoe Basarab, nepotul boierilor Craiovești, a fost printre primii veniți pentru a căpăta „în tinerețea lui, cunostințe de limbă și de literatură”[2].
.jpg)
Aici a fost tipărită prima carte în limba română, Liturghierul (10 noiembrie 1508, conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă).[3]
Încă din secolul al XVII-lea la Mănăstirea Bistrița funcționa o școală, atestată documentar într-un manuscris al grămăticului Constantin din satul Corbeasa-Vâlcea: „să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte”. Tot aici, de-a lungul timpului, au fost transcrise (copiate) numeroase cărți și hrisoave.
În 1620 ieromonahul Mihail Moxa scrie aici Cronograful Țării Românești, o primă „istorie universală” scrisă pe meleagurile românești; acest manuscris a fost descoperit la Mănăstirea Bistrița în anul 1845.
Tot aici a scris Matei al Mirelor (un teolog erudit născut în Egipt, care a studiat la Constantinopol și Moscova, refugiat la Mănăstirea Bistrița în iarna anilor 1610 - 1611) o lucrare despre viața Sf. Grigorie Decapolitul. Lucrarea are și o prefață importantă pentru istoricii români, ea prezentând o cronică a războaielor lui Radu Șerban, urmașul lui Mihai Viteazul.
Mănăstirea Bistrița în prezent
În anul 1959, sub regimul comunist, mănăstirea a fost desființată.
În anul 1984, prin străduința Preasfințitului Gherasim, episcopul Episcopiei Vâlcei, Argeșului și Oltului, Mănăstirea Bistrița a fost reînființată, ca mănăstire de călugărițe. Au fost refăcute clădirile și, sub pretextul inființării unui muzeu al tipografiei și al unui centru de conservare și restaurare a bunurilor de patrimoniu (icoane și cărți), încet, încet, sfântul lăcaș a fost repopulat.
După anul 1989, viața monahală a căpătat noi valențe la Mănăstirea Bistrița. Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota, prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.
Din 2003, în incinta Mănăstirii Bistrița s-a deschis și un Muzeu al tiparului și cărții bisericești vâlcene.
Mănăstirea Bistrița este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare VL-II-a-A-09666. [4]
Note
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
- ↑ Costea Marinoiu, Istoria Cărții Vâlcene - secolele XVII-XVIII, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981
- ↑ Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 9 octombrie 2012
Surse
Legături externe
- Mănăstirea Bistrița olteană, lăcașul boierilor Craiovești, 7 mai 2010, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina
- Manastirea Bistrita, ctitorie a boierilor Craiovesti, 12 iunie 2012, Mihaela Orosanu, CrestinOrtodox.ro
- Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, 14 iunie 2012, Arhimandrit Veniamin Micle, CrestinOrtodox.ro
