Ioan Maximovici

 Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l.

Sfantul Ioan Maximovici (1896 - 1966) este considerat de crestinii ortodocsi de pretutindeni ca fiind cel mai mare sfant al secolului XX. Manifestand diferite forme de sfintenie, el a fost in acelasi timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu si "nebun intru Hristos", un zelos ierarh misionar si un aparator al saracilor, un ascet desavarsit si un parinte iubitor pentru orfani. Asemenea lui Moise, el si-a scos turma din robie, conducand-o din China in lumea libera. Urmas al primilor apostoli, el a dobandit de la Dumnezeu puterea de a tamadui sufletele si trupurile suferinde. Strabatand prin valul timpului si al spatiului, el cunostea si raspundea gandurilor oamenilor inainte ca acestia sa si le exprime. Fericitul Ioan raspandea o putere ce-i atragea pe oameni mai mult chiar decat nenumaratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos - marea taina inaccesibila intelegerii lumesti. Acum in Ceruri el continua sa se roage si sa-i viziteze pe cei ce-l cheama in ajutor, dupa cum marturisesc minunile si tamaduirile inregistrate peste tot in lume. La 2 iulie 1994, in America a avut loc proslavirea arhiepiscopului Ioan de San Francisco, ierarh al Bisericii Ruse din diaspora.

VIATA SFANTULUI IERARH IOAN (MAXIMOVICI) DE SHANGHAI, EUROPA OCCIDENTALA SI SAN FRANCISCO

Arhiepiscopul Ioan s-a nascut in infloritoarea regiune Harkov din sudul Rusiei. Aici, pe mosia Adamovka, in familia binecunoscuta de nobili Maximovici, parintilor Boris si Glafira li s-a nascut un fiu in data de 4 iunie 1896, pe care l-au botezat Mihail, in cinstea Sfantului Arhanghel al Domnului purtand acelasi nume. Neamul Maximovici era renumit de secole prin evlavia si patriotismul sau. Cel mai de seama reprezentant al acestei familii nobiliare era Sfantul Ierarh Ioan, mitropolit al Tobolsk-ului, cunoscut ca si scriitor si poet duhovnicesc si luminator al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxa in China si a savarsit numeroase minuni. El a fost canonizat in 1916, iar sfintele sale moaste se pastreaza pana in zilele noastre la Tobolsk. Cu toate ca Sfantul Ierarh Ioan a murit la inceputul secolului al XVIII-lea, duhul acestuia a purces asupra urmasului sau indepartat, care mai tarziu i-a purtat numele. Mihail era un copil bolnavicios, firav si bland. Nu-i placeau jocurile zgomotoase si adesea era adancit in gandurile sale.. Iubea animalele, mai ales cainii. In copilarie se deosebea printr-o religiozitate profunda. Colectiona icoane, carti duhovnicesti si istorice. Ii placea sa citeasca mai ales Vietile Sfintilor. Tanarul Mihail, "monah din copilarie" isi petrecea toata vara la manastirea Sviatogorsk, aflata in vecinatatea mosiei parintilor sai. La varsta de 11 ani a fost trimis la scoala militara din Poltava, iar in acesti ani l-a intalnit si l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a ramas pentru el un model de sfintenie pana la sfarsitul vietii. In 1914, Mihail a absolvit scoala de cadeti si urmand vocatiei sale intime a hotarat sa intre la Academia Duhovniceasca de la Kiev. Parintii aveau insa alte planuri pentru el, insistand sa se inscrie la facultatea de drept, si, din ascultare, el a renuntat la dorinta sa. Anii de maturitate si sfarsitul studiilor au coincis cu inceputul groaznicei revolutii iudeo-bolsevice, al carei scop a fost sa conduca lumea catre anticrestinism. In 1921, in plin razboi civil rus, Mihail emigreaza la Belgrad impreuna cu intreaga familie. In 1925 a absolvit Facultatea de Teologie a universitatii belgradene. In 1926 a fost tuns in monahism si hirotonit ierodiacon la manastirea Milkovo, luand numele Ioan. La sfarsitul aceluiasi an parintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah. Intre anii 1929-1934 a functionat ca profesor si diriginte la seminarul teologic "Sfantul Ioan Botezatorul" din Bitol (Macedonia iugoslava). In anul 1934 s-a luat hotararea de a-l inainta pe parintele Ioan la rangul de episcop, adica tot ce era mai strain nazuintelor lui. Cineva care-l cunostea din perioada iugoslava povesteste cum l-a intalnit atunci in Belgrad. Parintele Ioan i-a spus acelei persoane ca se afla in oras din gresseala, chemat in locul unui oarecare ieromonah Ioan, ce urma sa fie facut arhiepiscop. A doua zi dupa acea intalnire, parintele Ioan i-a comunicat cunostintei sale ca s-a creat o situatie si mai proasta decat crezuse el, caci chiar pe el doreau sa-l inainteze la rangul de arhiepiscop. A fost hirotonit ca episcop la data de 28 mai 1934, ultima hirotonire facuta de mitropolitul Antonie Hrapovitki. A fost trimis in China in eparhia Shanghai. Aici el a organizat unele societati filantropice si de binefacere, in special pentru copiii chinezi saraci si orfani si pentru emigrantii rusi. De asemenea reuseste sa aplaneze conflicte religioase si ridica o catedrala, ce a fost mai tarziu, in cursul asa-numitei revolutii culturale chineze, rasa de pe fata pamantului de catre comunistii chinezi. O data cu venirea la putere a comunistilor in China, colonia emigrantilor rusi din China a fost nevoita sa se refugieze in insulele arhipelagului filipinez, bantuite de uragane sezoniere. Insa pe perioada sederii sale acolo, cu rugaciunile sale si cu ajutorul aghiazmei cu care a sfintit colonia rusa, a facut, ca prin mila Domnului, uraganele sa ocoleasca insula Tubabao, cea in care locuiau refugiatii rusi din China. Imediat dupa evacuarea refugiatilor rusi in Europa Occidentala si SUA, gratie tot eforturilor arhiepiscopului Ioan depuse pe langa guvernul SUA dar mai ales rugaciunilor sale care au fost ascultate de Dumnezeu - uraganele sezoniere si-au re-abatut furia devastatoare asupra acestei insule filipineze. In anul 1951, arhiepiscopul Ioan e trimis in Europa , intai la Paris, apoi la Bruxelles. In Europa Occidentala, Vladica Ioan acorda un interes constant nu numai diasporei ruse, care trudea neobosit ca si la Shanghai, ci si populatiei locale. Astfel, el primeste sub jurisdictia sa Bisericile Ortodoxe din Franta si Olanda. Singurul preot ortoidox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el. In America si-a inceput activitatea de arhipasor in anul 1962. Vladica Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevaratei Ortodoxii in Lumea Noua. In acelasi an, la cererea numerosilor credinciosi ce-l cunosteau de la Shanghai, Vladica a fost invitat la San Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxa din America. Comunitatea ortodoxa de aici era deosebit de scindata, iar constructia marii catedrale ortodoxe ruse in cinstea icoanei Maicii Domnului Bucuria Tuturor Scarbitilor oprita. Vladica Ioan s-a adresat credinciosilor cu rugamintea de a face donatii pentru continuarea lucrarilor. Apelul sau a trezit un entuziasm neobisnuit in randul crestinilor ortodocsi americani. Pacea a fost restabilita si constructia catedralei dusa la bun sfarsit. In 1963, cu blagoslovenia Vladicai, a fost intemeiata Fratia preacuviosului Gherman din Alaska, devenita ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California. Arhiepiscopul Ioan Maximovici a ramas credincios pana la sfarsit caii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei ce-l cunosteau in ultimii ani remarcau la Vladica strictetea in tot ce tinea de Biserica si de Traditie, fiind un aparator consecvent al calendarului bisericesc (iulian) de stil vechi, desi intretinea relatii cu unele Biserici de stil nou. Apoi, au remarcat si faptul ca interzicea clerului sau sa participe la slujbele comune "inter-crestine", din cauza canonicitatii indoielnice a unora dintre participanti. Activitatea ecumenistilor crestini i se parea la fel de indoielnica. S-a opus de asemenea ereziilor catolicismului, dintre care cea mai cunoscuta a fost aceea a sofiologiei, de denaturare a dogmei ortodoxe despre Fecioara Maria. Ultimii trei ani ai vietii arhiepiscopului Ioan au fost amarati de atacurile si persecutiile adversarilor sai, carora le raspundea totdeauna fara a se plange sau a invinui pe cineva, cu un calm netulburat. Implinise abia saptezeci de ani cand a murit insingurat cum a si fost mereu de cand devenise arhiereu.

SFARSITUL VIETII PAMANTESTI A SFANTULUI IERARH IOAN - MARTURII CUM CA VLADICA IOAN SI-A PREVAZUT DATA MORTII, 19 IUNIE/2 IULIE 1966-

Truda de arhipastor a vladicai Ioan s-a incheiat o data cu calatoria sa la Seattle, la sfarsitul lui iunie 1966. Cel caruia i s-a dat adesea sa cunoasca gandurile si destinul oamenilor, pe care i le facea cunoscute Pronia lui Dumnezeu, a fost instiintat si de propriul sfarsit. Astfel, in vara anului 1966, cand directorul caminului de copii Casa Sfantului Tihon din Zadonsk, care era si locuinta vladicai, l-a instiintat ca peste trei ani va avea loc congresul eparhial, sfantul ierarh Ioan i-a raspuns ca atunci nu va mai fi aici (in viata pamanteasca). In luna mai a aceluiasi an, o femeie ce-l cunostea pe vladica de 12 ani, a carei marturie - dupa parerea mitropolitului Filaret - "este demna de toata increderea" a auzit de la vladica: "Voi muri in curand, la sfarsitul lui iunie... Nu la San Francisco, ci la Seattle..." In fine, insusi mitropolitul Filaret povesteste despre neobisnuita sa despartire de arhiepiscop, dupa o sedinta a Sinodului, cand acesta savarsi rugaciunea de drum inaintea plecarii lui la San Francisco. Vladica si-a luat ramas bun de la el intr-un mod neobisnuit: in loc sa ia manunchiul de busuioc si sa se stropeasca cu agheasma, asa cum se cuvine unui arhiereu, el, plecandu-se cu smerenie, l-a rugat pe mitropolit sa-l stropeasca, iar apoi, in locul obisnuitei sarutari reciproce a mainilor, el i-a sarutat mana mitropolitului, smulgandu-si-o cu hotarare pe a sa. Acela l-a amenintat cu degetul si ambii zambira. Atunci, mitropolitul nu a dat o importanta deosebita acestui gest, dar cand vladica a murit, el a inteles ca asa si-a luat ramas bun arhiepiscopul de la el. Se mai stie, de asemeni, ca in seara din ajunul plecarii la Seattle, vladica i-a spus unui om pentru care savarsise o rugaciune: "De acum, n-ai sa te mai atingi de mana mea". Ceea ce insusi vladica a prevazut, dar pentru care nu erau deloc pregatiti toti cei ce-l cunosteau, s-a petrecut in locul si la timpul pe care el le-a prezis.. Moartea a survenit la Seattle, pe 2 iulie (19 iunie pe stil vechi), unde, dupa ce a savarsit Sfanta Liturghie la biserica Nikolsk, vladica a plecat insotit de prietenul sau apropiat, vladica Nectarie, avand cu sine icoana Kursk-Korennaia a Maicii Domnului. Ramanand in altar in jur de inca trei ore dupa sfarsitul Liturghiei, vladica a mai vizitat-o pe vaduva unui protoiereu (avand cu el icoana Kursk-Korennaia) si s-a intors in apartamentul sau, pregatindu-se sa mearga la cimitir (era sambata). Deodata, cei de jos l-au auzit cazand. Urcand in goana la etaj, insotitorii lui de la Seattle, I. Kalfov si I. Hrusciov l-au gasit zacand in pragul chiliei. L-au asezat in fotoliu si, la orele 15.50 el isi dadu sufletul Domnului, incheindu-si calea pamanteasca, la fel ca si stramosul sau, episcopul Ioan de Tobolsk: in fata icoanei facatoare de minuni. Nu putem sa nu vedem legatura directa intre nevointa sa de o viata intreaga, de a se infrana de la dormitul in pat, si sfarsitul in pozitie asezata. Caci dupa ce a fost intins in patul aflat in camera, vladica si-a primit pacea trupeasca - judecand dupa toate, pentru prima oara, din ziua in care si-a dat fagaduintele calugaresti.

"DESI AM MURIT, SUNT VIU" - VLADICA IOAN

Imediat ce vestea mortii Vladicai Ioan a ajuns la San Francisco, in locuinta arhiereului adormit - Casa Sfantului Tihon din Zadonsk - i s-a slujit prima panihida. De asemenea, in toate bisericile ortodoxe din San Francisco, in toate jurisfdictiile ortodoxe s-au slujit panihide. Trupul raposatului arhipastor a fost lasat in Seattle in grija episcopului Nectarie.

In dimineata zilei de duminica 3 iulie, trupul ierarhului a fost adus in biserica din Seattle. Desi Liturghia a fost anuntata pentru orele 7, biserica se umpluse de credinciosi pana la acea ora matinala. Dupa orele 15, sicriul cu trupul vladicai a sosit cu un avion de pasagerila San Francisco, unde a fost intampinat de reprezentantii clerului, ai obstilor de calugaritesi ai tutror organizatiilor ortodoxe rusesti. La aeroport s-a slujit o scurta litie. In fata noii catedrale arhiepiscopale astepta o multime uriasa de oameni. Prima panihida langa sicriul vladicai a fost slujita de episcopul Nectarie, care, printr-un edict al mitropolitului Filaret, fusese atunci numit conducator interimar al eparhiei Americii de Vest. Dupa slujba, el i-a chemat pe toti credinciosii sa se atinga de "moastele" episcopului si, dupa declaratiile martorilor, a fost inteles de toata lumea ca insemnand "trupul sfantului". La sicriul arhiepiscopului veneau si clerici de alte confesiuni si preotii catolici spuneau limpede:"Vrem si noi sa ne rugam la sicriul sfantului vostru".

Luni, pe 4 iulie, in catedrala episcopala, a sosit episcopul Sava de Edmonton, care l-a numit pe vladica "Fericitul" si, cu mai multa indrazneala, "facator de minuni al epocii sale"si a poruncit turmei sa i se roage de acum ca unui sfant.

Miercuri (6 iulie), din manastirea Sfintei Treimi din Jordanville (statul New York) au sosit arhiepiscopii Leontie de Chile si Averchie de Siracuzasi Troitk, care cu trei ani in urma sezusera alaturi de vladica in sala judecatoriei din San Francisco. Astfel, in acea zi, la sicriul arhiepiscopului Ioan au slujit ierarhii cei mai apropiati din diaspora rusa.

Dar deosebit de sarbatoreasca a fost slujba de pe 7 iulie, cand la catedrala episcopala a stat intaistatatorul, mitrpolitul Filaret, ca sa inceapa ceremonia de priveghere cuprinzand cele sase ceasuri. Pe langa cei 5 ierarhi au mai participat 24 de preoti, nenumarati paraclisieri si 1500 de mireni, astfel incat nici cea mai mare catedrala sinodala nu a putut sa-i incapa pe toti cei veniti sa cinsteasca memoria intemeietorului ei. Cei ce se rugau pentru pacea sufletului vladicai au inceput acum sa i se roage chiar lui. Cand a inceput ultima sarutare a trupului, la miezul noptii de 9 iulie, oamenii deja recunoscusera practic sfintenia "mostelor" adormitului, atingand de sicriul sau icoane, cruci, si flori, arhiereii engolpioane si chiar pe copii, dorind sa-i sfinteasca prin atingerea de trupul sfintit.

Ravna credinciosilor fata de trupul adormitului ierarh avea cel mai real temei. In ciuda caldurii de iulie din San Francisco, trupul neimbalsamat nu arata semne de putrezire. Incepand de duminica (3 iulie), reprezentantii biroului orasenesc de pompe funebre masurau zilnic temperatura trupului, la fiecare trei ore, si nu au descoperit niciun fel de modificari. Vadita neputrezire a "moastelor" arhipastorului rus a produs o puternica impresie vicepresedintelui biroului de pompe funebre.

Conducerea de stat americana i-a dat cinstirea cuvenita vladicai si au acceptat ultima dorinta a turmei sale, modificand legea care nu prevedea posibilitatea inmormantarii trupului unui episcop la temelia unei catedrale zidite de el. Deja la 5 iulie, presedintele comitetului de supraveghetori, a acceptat rugamintea miilor de orto- docsi precum si a avocatului O'Hara, care il cinstea mult pe vladica, dand permisiunea inmormantarii trupului episcopului in catedrala, iar pe 11 iulie, comisia a promulgat in unanimitate o hotarare care satisfacea aceasta rugaminte. Astfel,Vladica Ioan a fost inmormantat intr-o cripta la baza catedralei arhiepiscopale din San Francisco.

Pe 4 septembrie, in ziua pomenirii sfantului prooroc Moise, vazatorul de Dumnezeu, la care Vladica Ioan avea mare evlavie, directoarea asezamantului Sfantului Tihon din Zadonsk, M. A. Sahmatova, a avut un vis. Se facea ca din catedrala spre asezamantse indrepta o mare procesiune, cu steaguri bisericesti, purtand chipul si sicriul Vladicai si cantand. Cand sicriul a fost adus in casa, Vladica a iesit din camera lui, imbracat in rasa, purtand un omofor violet si epitrahil si, apropiindu-se de usile imparatesti, a inceput sa-i unga pe toti cei adunati cu mir sfintit (la fel cum facea si in timpul vietii). Dupa miruire, oamenii au inceput sa se risipeasca si, dupa plecarea lor, s-a apropiat si Sahmatova, iar Vladica, miruind-o si pe ea, i-a repetat de doua ori: "SPUNETI LUMII CA DESI AM MURIT, SUNT VIU". Trezindu-se, ea si-a notat cu emotie aceste cuvinte, spuse atat de hotaratsi convingator. Ea le-a inteles ca pe o chemare a Vladicai ca lumea sa-i ceara ajutorul si dupa plecarea lui la cele vesnice.

Faptele minunate savarsite de vladica dupa moarte, pe care le cunoastem, sunt si mai multedecat cele din timpul vietii. Ele s-au savarsit si prin aratarea sa directa oamenilor, ca raspuns la rugaciunile lor, si dupa ce se slujeau panihide, si prin harul uleiului sfintit si a altor obiecte sfintite luate din cripta lui de la temelia catedralei din San Francisco.

Link spre site in limba engleza unde se descriu, prin intermediul credinciosilor care s-au rugat Sfantului Ioan spre izbavirea din diferitele nevoi si din boala, minunile savarsite de Sfantul Ioan:

[1] www.saintjohnwonderworker.org/visitors_book_2008.htm

CUVANT LA PARASTASUL ARHIEPISCOPULUI IOAN

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

A existat dintotdeauna printre rusicredinta conform careia episcopii Bisericii Ortodoxe mor "cate trei" (desigur, in decdursul unei anumite perioade de timp)Mi-am amintit de ea tocmai acum. Acum un an si jumatate, la putin timp dupa Sinodul Episcopilor Bisericii din Diaspora, a murit batranul Arhiepiscop Stefan. Atunci, cu numai un an in urma, Biserica orfana a Diasporei a insotit "spre tarana pamantului" cu rugaciuni pe parintele ei duhovnicesc si intaistattator al multora, vrednicul de pomenire, neuitatul batran, Mitropolitul Anastasie. Iar acum, in final, al treilea nume.

Ieri, in timpul privegherii de toata noaptea, a venit un telefon urgent de la Episcopul Nectarie din California, prin care ni se aducea trista veste conform careia unul dintre venerabilii ierarhi ai Bisericii noastre, Vicar al Ierarhului Intaistatator, arhipastorul ascet, Arhiepiscopul Ioan, murise subit in Seattle, unde se dusese cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Veste zdrobitoare.

Gandindu-ma acum la Vladica Ioan, imi vine in minte o intamplare de acum mai bine de treizeci de ani, cand raposatul meu parinte, Episcopul Dimitri, cunoscand necazurile si tristetile care-l asteptau pe Fericitul Mitropolit Antonie, Ierarhul Intaistatator al Bisericii Diasporei din Iugioslavia, l-a invitat pe acesta la Harbin, in Orientul Indepartat, unde viata bisericeasca incepea sa se imbunatateasca. "Te vei odihni aici, Vladica", scria Episcopul Dimitri. Mitropolitul Antonie raspunse astfel:

"Prietene, deja sunt foarte batran. Sunt atat de slabit incat nu ma pot gandi la vreo calatorie, decat la cea spre cimitir... Dar, fiindca nu-ti pot fi de ajutor, iti trimit - ca pe un adevarat suflet al meu - pe Episcopul Ioan. Acest om mic, plapand, care arata ca un copil, in care se petrece o minune de statornicie si severitate, acum,intr-o vreme a incremenirii spirituale generale..."

Astfel l-a descris acest mare Avva al sau, pe inca tanarul si de curand hirotonitul Vladica Ioan. Iata cum arata atunci Vladica Ioan, si asa a si ramas. Dar chiar si in vremea noastra, inaintea ochilor nostri, el a fost acelasi exemplu de "minune de asceza statornica", un remarcabil exemplu de viata duhovniceasca si rugatoare.

Vladica Ioan se ruga neincetat; Vladica Ioan se ruga peste tot. Ieromonahul Metodie, un tanar ce se potrivea duhovniceste intr-o oarecare masura cu Vladica, aflandu-se inca la Harbin, pe buna dreptate observa: "Noi toti incepem sa ne rugam, dar Vladica Ioan nu are nevoie sa inceapa; el e intr-o stare de rugaciune permanenta...". Indiferent de ce schimbari aveau loc in situatia lui materiala, in conditiile de viata si de lucru ale Vladicai Ioan, rugaciunea si dumnezeiestile slujbe aveau pentru el o importanta covarsitoare.. Nimic nu-l putea distrage de la aceasta. Nimeni nu poate avea toate calitatile, nimeni nu poate avea toate darurile. Fiecare dintre noi poate gresi, nimeni nu este slobod de greseala. Dar cei care intrau in legatura cu Vladica Ioan, omul rugaciunii, arhipastorul ce se ingrijeste de suflete, gata in permanenta sa sara in ajutorul lor, cei care au simtit puterea rugaciunii lui, fie personal ori prin cei apropiati lui - acesti oameni nu-l vor uita niciodata pe Vladica, purtand intotdeauna in inimile lor amintirea plina de recunostinta fata de acea caldura si lumina pe care el o impartasea.

Vladica s-a dus, iar acea neincetata rugaciune cu care se invapaia marele nostru rugator, rugandu-se neobosit "de dragul nostru si pentru noi toti" a fost intrerupta. Dar Biserica din Diaspora nu-l va uita. Suntem incredintati ca Vladica Ioan va avea indrazneala si va gasi mila la infricosatorul scaun al Domnului Slavei, si acolo se va ruga pentru cei apropiati ai lui si pentru turma sa, la fel cum se ruga si cand era pe pamant... Iar datoria noastra, datoria unei iubiri pline de recunostinta, este sa raspundem cu rugaciune la rugaciunile lui. Sa ne rugam pentru sufletul lui curat, ca Domnul sa-l odihneasca impreuna cu sfintii. Amin.

                                                                                                + Mitropolitul Filaret 

Surse bibliografice

1. "Noi Minuni Ale Sfantului Ioan de San Francisco", Editura Egumenita, Galati 2004;
2. Sfantul Ioan Maximovici, "Predici si Indrumari Duhovnicesti", Editura Sofia, Bucuresti 2006.

Legături externe

• Un blog dedicat Sf. Ioan Maximovici - Acatistul, Viata, Icoane, predici, minuni, marturii

Bucura-te, Sfinte Ioane, noule facator de minuni!
Pentru rugaciunile Sfintitului Ioan, noul factor de minuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!