Sofian Boghiu

Sofian Boghiu (n. 7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți; d. 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, motiv pentru care a fost deținut politic între 1958-1964.

Viața

Serghei Boghiu, viitorul Părinte Sofian, a intrat ca frate la schitul Rughi – Soroca, în toamna anului 1926. Având o voce foarte frumoasă, a urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932, după care a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica (1940). A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, primind numele călugăresc de Sofian. Pe 6 august 1939 a fost hirotonit diacon, în catedrala din orașul Bălți, de către ÎPS Mitropolit Tit Simedrea.

Dumnezeu s-a arătat foarte darnic cu Sofian și i-a dat și meșteșugul picturii, în care s-a desăvârșit după ce a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). În intervalul 1942 – 1946, monahul Sofian a făcut și Facultatea de Teologie din București. Iar în 1945 a fost hirotonit preot pe seama mănăstirii Antim din București. A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile culturalo-duhovnicești ale mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice), între anii 1945-1950.

La 15 iunie 1950 a fost numit stareț al Mănăstirii Antim, iar între 1954 și 1958 a stărețit Mănăstirea Plumbuita din București. A pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal din Mănăstirea Neamț.

Arestat în anul 1958, sub acuzația "de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică dușmănoasă în cadrul organizației Rugul Aprins", părintele Sofian a fost condamnat la 16 ani de muncă silnică, din care a suferit șase, în anul 1964 fiind eliberat în urma decretului general de grațiere. După ’89, despre pătimirea sa în temniță, părintele Sofian spunea: "Dacă pot zice așa, mi-a plăcut în închisoare (...) Era bine acolo. Mult mai bine decât aici, în așa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra (...) Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară... câte probleme!"

După trei ani de la eliberare a revenit la Mănăstirea Antim, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale pământești. Până în 1998, când a fost doborât la pat de boală, a format din scaunul de spovedanie, cu răbdare, pricepere și tact de bijutier al sufletelor, sute de ucenici. Aceasta i-a adus supranumele de "Apostolul Bucureștilor".

Părintele Sofian Boghiu a trecut la cele veșnice sâmbătă, 14 septembrie 2002, și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani, unde el însuși își alesese din vreme locul de îngropăciune.

Iată ce spunea un alt mare preot al românilor, arhimandritul Ioanichie Bălan, în 1997, despre părintele Sofian: "O personalitate duhovnicească remarcabilă, unanim recunoscută, care face cinste monahismului românesc și Bisericii lui Hristos, în sânul căreia slujește. Prea Cuvioșia Sa este cunoscut și apreciat în chip deosebit prin trei calități sau daruri cu care l-a înzestrat Dumnezeu: pictor bisericesc consacrat, duhovnic și povățuitor de suflete iscusit, cântăreț de vocație. Sfinția Sa a fost ales din naștere pentru Biserică, pentru a mărturisi adevărul evanghelic prin cuvânt și culoare, prin fii duhovnicești și icoane. Sa împodobești biserici cu icoane frumos gândite și realizate și să faci din sufletele credincioșilor biserici vii, icoane duhovnicești ale faptelor bune, ale dragostei și smereniei, în care să se imprime chipul blând și smerit al lui Hristos. Să restaurezi icoane vechi prețioase și să restaurezi suflete omenești pentru care S-a jertfit Domnul pe Cruce. Iată vocația și rostul Arhimandritului Sofian pe pământ… Am mai putea adăuga la portretul sau sufletesc blândețea rară care îl caracterizează, modestia, calmul, îndelunga răbdare și cultura teologică acumulată".

Surse

• http://www.rostonline.org/rost/oct2007/sofian-bio.shtml