Înmormântare: Diferență între versiuni
(ciorna) |
m (a se vedea si) |
||
Linia 20: | Linia 20: | ||
===Excepţii=== | ===Excepţii=== | ||
Pentru sinucigaşi nu se poate face slujba înmormântării, cu excepţia situaţiei când aceştia erau „ieşiţi din minte” atunci când au săvârşit gestul. Nici chiar atunci nu se trag clopotele şi nu se face slujbă în biserică, ci doar la groapă. Preotul poartă doar epitrahilul, iar slujba este foarte scurtă. | Pentru sinucigaşi nu se poate face slujba înmormântării, cu excepţia situaţiei când aceştia erau „ieşiţi din minte” atunci când au săvârşit gestul. Nici chiar atunci nu se trag clopotele şi nu se face slujbă în biserică, ci doar la groapă. Preotul poartă doar epitrahilul, iar slujba este foarte scurtă. | ||
+ | |||
+ | ==A se vedea şi== | ||
+ | |||
+ | *[[Binecuvântările morţilor]] | ||
==Surse== | ==Surse== | ||
*''[[Tipic]] bisericesc'', ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003. | *''[[Tipic]] bisericesc'', ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003. | ||
− | |||
==Legături externe== | ==Legături externe== |
Versiunea de la data 20 noiembrie 2011 19:30
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.
Slujba înmormântării este o ierurgie care se face în Biserica Ortodoxă pentru creştinii ortodocşi adormiţi întru Domnul, după o rânduială anume stabilită. Face parte dintr-un ansamblu de rugăciuni şi slujbe care însoţesc sfârşitul vieţii creştinului. Slujba propriu-zisă a înmormântării, precum şi textele slujbelor de pomenire a morţilor (parastasele) şi ale celorlalte slujbe legate de moartea creştinilor se găsesc în principal în două cărţi de slujbă: Molitfelnicul şi Panihida.
Cuprins
Istoric şi semnificaţii
Pentru creştini, moartea nu este sfârşitul vieţii, ci trecerea în Împărăţia cea veşnică, momentul pentru care creştinii se pregatesc şi care îl aşteaptă cu nădejdea Învierii. Slujba înmormântării reflectează în acelaşi timp tristeţea şi solemnitatea despărţirii sufletului de trup şi nădejdea creştinilor în Hristos şi aşteptarea întâlnirii cu El. Sufletul se desparte de trup, iar trupul „în ţărână se întoarce”.
Sfântul Teodor Studitul considera slujba înmormântării atât de importantă încât o aşeza în rândul Tainelor Bisericii.
Variaţii
Există variaţii în slujba înmormântării în funcţie de vârsta şi situaţia creştinului în Biserică, precum şi în funcţie de perioada liturgică. Sluba de înmormântare a mirenilor diferă de cea a clericilor şi de cea a monahilor; pentru copiii de până la şapte ani există o rânduială specială a înmormântării. În zilele de Paşti şi în Săptămâna Luminată slujba înmormântării este diferită de cea din restul anului: în perioada pascală rugăciunile şi cântările înmormântării sunt împrumutate din imnografia sărbătorească a praznicului.
Structura slujbei
La înmormântarea mirenilor
La înmormântarea clericilor de mir
La înmormântarea călugărilor
La înmormântarea pruncilor
Excepţii
Pentru sinucigaşi nu se poate face slujba înmormântării, cu excepţia situaţiei când aceştia erau „ieşiţi din minte” atunci când au săvârşit gestul. Nici chiar atunci nu se trag clopotele şi nu se face slujbă în biserică, ci doar la groapă. Preotul poartă doar epitrahilul, iar slujba este foarte scurtă.
A se vedea şi
Surse
- Tipic bisericesc, ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003.
Legături externe
- Pr. Eugen Drăgoi, Înmormântarea şi pomenirile pentru morţi, ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2002 (despre rânduiala bisericească a înmormântării, soroacele de pomenire, informaţii detaliate despre paşii de urmat în asemenea împrejurări).
- Din catehism: slujbe înainte şi în ziua înmormântării