Antonie cel Mare

Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Sf. Antonie cel Mare
Date personale
Naștere	251
Mutare la Domnul (†)	356
Localizare	Egipt, Imperiul Roman
Naționalitate
Date cult
Tip	cuvios, monah
Data canonizării
Prăznuire la data de	17 ianuarie
Proclamare	pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), „părintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.
Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradițiile creștine.

Nume

În limbile clasice

• în limba greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας

• în limba latină este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita

În limbile moderne

• în limba română mai este numit și Marele Antonie (mai ales în vechea literatură religioasă) sau Antonie Egipteanul; uneori este numit, mai ales în tradiția catolică, "Sfântul Anton", ceea ce pentru unii a dus la confuzia lui Antonie cel Mare cu Anton de Padova

• în limba engleză este numit Anthony the Great, Anthony of Egypt, Anthony of the Desert, sau Anthony the Anchorite

• în limba franceză este numit Antoine le Grand sau Antoine d'Égypte

Viața

Viața lui Antonie a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop al Alexandriei (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viața lui Antonie -, scrisă la puțină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 și 359.

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor țărani creștini înstăriți; aici a învățat să practice credința, mergând des la biserică. După moartea părinților săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viață, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și, venind, urmează Mie” (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca și cum îi era adresat lui direct și, după ce și-a împărțit averea la săraci și a dat-o pe sora lui în grija unei comunități de fecioare, s-a retras în singurătate. A viețuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic și mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se așază într-o fortăreață părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deșertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele „colonii monastice” din deșerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria și Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul persecuției lui Maximin.

În anul 312 se instalează departe, în deșert, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, în apropiere de malul Mării Roșii, unde se găsește astăzi mănăstirea care îi poartă numele). Aici trăiește până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-și vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susține pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană.

Scrieri

Scrisorile

Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care sfântul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunități monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie și Amatas), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui Ammun, prieten al lui Antonie.

Din această corespondență s-au păstrat două colecții principale:

• o colecție de 7 (șapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni
• o colecție de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (și parțial în siriacă, greacă și georgiană), și a căror autenticitate este contestată

Se mai cunoaște, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui Teodor, „prea iubitul” său fiu, despre pocăință și iertarea păcatelor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.

Apoftegmele

Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau Paterice), dintre care principalele sunt:

• În greacă, colecția alfabetică - Patericul egiptean, cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
• În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la Skete.
• În arabă, o colecție de proveniență coptă îi atribuie 40 de apoftegme.

La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de Paladie sau alții.

Viața lui Antonie

Viața lui Antonie a fost scrisă oarecum în grabă, imediat după moartea sfântului, de către Sfântul Atanasie al Alexandriei, acesta folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri și note și mai puțin cu ajutorul apoftegmelor, scrisorilor sau al altor documente ce proveneau direct de la avva Antonie. Cu toate acestea, Viața lui Antonie a devenit unul din textele fundamentale ale literaturii monastice, atât în Orient cât și în Occident.

Imnografie

Troparul cuviosului Antonie cel Mare, glasul al 4-lea

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul cuviosului Antonie

Lepădând tulburările lumești viața sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinților, Antonie.

Acatistul cuviosului Antonie

Acatistul Cuviosului Antonie cel Mare

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Antonie cel Mare se zugrăvește sub chipul unui bătrân, „cu barba scurtă, puțin despărțită [în două], având bărbia puțin cam golașă”, cu capul acoperit și în veșmânt călugăresc, purtând înscrisul: „Nu te amăgi, o călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. La icoana Maicii Domnului „De tine se bucură...”, Sf. Antonie e zugrăvit în fruntea cetei cuvioșilor, purtând înscrisul: „Bucură-te, lauda sihaștrilor și strălucirea preacuvioșilor!” Dionisie mai arată cum trebuie zugrăvite și feluritele încercări din viața Sfântului și minunile sale.

Surse

• Athanase d'Alexandrie, Vie d'Antoine, Editions du Cerf, Paris, 2004² - în colecția "Sources Chrétiennes", nr. 400 ; introducere, text critic, traducere, note și index de G.J.M. Bartelink.
• Matta el-Maskin, Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, 1993
• Noëlle Devilliers, Antoine le Grand, Père des moines, Abbaye de Bellefontaine (collection "Spiritualité Orientale", 8), 1971.
• Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III, EIBM, București, 1988, p. 357.
• Mineiul pe luna Ianuarie