Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea): Diferență între versiuni
(→Mănăstirea Bistriţa în prezent: completări) |
m (→Mănăstirea Bistriţa - focar de aleasă cultură: leg. int.) |
||
| Linia 50: | Linia 50: | ||
Încă din secolul al XVII-lea la Mănăstirea Bistriţa funcționa o școală, atestată documentar într-un manuscris al grămăticului Constantin din satul Corbeasa-Vâlcea: „''să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte''”. Tot aici, de-a lungul timpului, au fost transcrise (copiate) numeroase cărți și hrisoave. | Încă din secolul al XVII-lea la Mănăstirea Bistriţa funcționa o școală, atestată documentar într-un manuscris al grămăticului Constantin din satul Corbeasa-Vâlcea: „''să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte''”. Tot aici, de-a lungul timpului, au fost transcrise (copiate) numeroase cărți și hrisoave. | ||
| − | În 1620 Mihail Moxa scrie aici ''Cronograful Țării Românești'', o primă „istorie universală” scrisă pe meleagurile româneşti; acest manuscris a fost descoperit la Mănăstirea Bistriţa în anul 1845. | + | În 1620 [[ieromonah]]ul Mihail Moxa scrie aici ''Cronograful Țării Românești'', o primă „istorie universală” scrisă pe meleagurile româneşti; acest manuscris a fost descoperit la Mănăstirea Bistriţa în anul 1845. |
Tot aici a scris Matei al Mirelor (un [[teolog]] erudit născut în Egipt, care a studiat la [[Constantinopol]] și Moscova, refugiat la Mănăstirea Bistriţa în iarna anilor 1610 - 1611) o lucrare despre viața Sf. [[Grigorie Decapolitul]]. Lucrarea are şi o prefață importantă pentru istoricii români, ea prezentând o cronică a războaielor lui [[Radu Șerban]], urmaşul lui [[Mihai Viteazul]]. | Tot aici a scris Matei al Mirelor (un [[teolog]] erudit născut în Egipt, care a studiat la [[Constantinopol]] și Moscova, refugiat la Mănăstirea Bistriţa în iarna anilor 1610 - 1611) o lucrare despre viața Sf. [[Grigorie Decapolitul]]. Lucrarea are şi o prefață importantă pentru istoricii români, ea prezentând o cronică a războaielor lui [[Radu Șerban]], urmaşul lui [[Mihai Viteazul]]. | ||
Versiunea de la data 24 mai 2012 07:04
| Mănăstirea Bistriţa | |
| |
| Jurisdicție | Mitropolia Olteniei |
| Tip | călugăriţe |
| Înființată | 1490 |
| Ctitori | Marele Ban Barbu Craiovescu |
| Stareț | Mihaela Tamaş |
| Mărime aprox. | 35 călugăriţe |
| Localizare |  satul Bistriţa, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea
|
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Adormirea Maicii Domnului (15 august) |
| Site web oficial | http://www.arhiram.ro/manastiri/manastirea-bistrita |
Mănăstirea Bistriţa este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului Bistriţa, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, aflată în arhiepiscopia Râmnicului. Este o ctitorie a boierilor Craioveşti, datând din jurul anului 1490, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Este vestită şi prin faptul că aici s-a înfiinţat prima tiparniţă din Ţara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul (în limba slavonă, prima carte tipărită pe pământ românesc.
La Mănăstirea Bistriţa se află moaştele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul.
Cuprins
Istoric
Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită de către boierii Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi: Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), fiind ridicată între anii 1492-1494 pe pitoreasca vale a râului cu același nume.
Prima atestare documentară a mănăstirii este un act datat în 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul, voievod al Ţării Româneşti.
Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Într-un document al vremii se specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, „şi mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriţii, din temelie o au risipit”.
A fost refăcută în timpul Sfântului voievod Neagoe Basarab, între 1515 - 1519, tot de către boierii Craiovești (după unii istorici, Neagoe Basarab fiind chiar fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu şi al soţiei acestuia, Neaga[1]).
Moaştele Sf. Grigorie Decapolitul care fuseseră păstrate mai bine de şase veacuri într-o mănăstire din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său Iosif Imnograful, au fost mutate după căderea Constantinopolului din anul 1453. Tradiţia spune ca racla cu sfintele moaşte a fost dusă de către monahii care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumparat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorită de el şi fraţii săi. Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea Banului Barbu faţă de moaşte a avut un alt deznodământ: aşezate pe un taler al balanţei, moaştele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanţa se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage”. Barbu însuşi s-a călugarit la Mănăstirea Bistriţa, spre sfârşitul vieţii sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul Constantin Şerban a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște.
Constantin Brâncoveanu a donat şi el mănăstirii un clopot cu o greutate de circa 800 kg, obiect de o mare valoare istorică, un policandru ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
În 1820 a fost reparat şi zugrăvit întregul complex monahal, prin strădania Marelui Ban Grigore Brâncoveanu.
Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu şi apoi a lui Barbu Ştirbei.
La 15 august 1855 a fost sfinţită biserica cea mare a mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu.
Arhitectonica Mănăstirii Bistriţa
.jpg)
Mănăstirea Bistriţa - focar de aleasă cultură
De-a lungul timpului, Mănăstirea Bistriţa a fost şi un adevărat focar pentru cultura românească.
Astfel, viitorul domn Neagoe Basarab, nepotul boierilor Craiovești, a fost printre primii veniți pentru a căpăta „în tinerețea lui, cunostințe de limbă și de literatură”[2].
Aici a fost tipărită prima carte în limba română, Liturghierul (10 noiembrie 1508, conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă).[3]
Încă din secolul al XVII-lea la Mănăstirea Bistriţa funcționa o școală, atestată documentar într-un manuscris al grămăticului Constantin din satul Corbeasa-Vâlcea: „să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte”. Tot aici, de-a lungul timpului, au fost transcrise (copiate) numeroase cărți și hrisoave.
În 1620 ieromonahul Mihail Moxa scrie aici Cronograful Țării Românești, o primă „istorie universală” scrisă pe meleagurile româneşti; acest manuscris a fost descoperit la Mănăstirea Bistriţa în anul 1845.
Tot aici a scris Matei al Mirelor (un teolog erudit născut în Egipt, care a studiat la Constantinopol și Moscova, refugiat la Mănăstirea Bistriţa în iarna anilor 1610 - 1611) o lucrare despre viața Sf. Grigorie Decapolitul. Lucrarea are şi o prefață importantă pentru istoricii români, ea prezentând o cronică a războaielor lui Radu Șerban, urmaşul lui Mihai Viteazul.
Mănăstirea Bistriţa în prezent
În anul 1959, sub regimul comunist, mănăstirea a fost desființată.
În anul 1984, prin străduința Preasfințitului Gherasim, episcopul Episcopiei Vâlcei, Argeșului și Oltului, Mănăstirea Bistriţa a fost reînființată, ca mănăstire de călugărițe. Au fost refăcute clădirile și, sub pretextul inființării unui muzeu al tipografiei şi al unui centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu (icoane şi cărţi), încet, încet, sfântul lăcaş a fost repopulat.
După anul 1989, viața monahală a căpătat noi valențe la Mănăstirea Bistriţa. Din anul 1999, stăreția mănăstirii a luat sub conducerea ei și Mănăstirea Arnota, prin transformarea acesteia din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.
Din 2003, în incinta Mănăstirii Bistriţa s-a deschis şi un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene.
Note
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
- ↑ Costea Marinoiu, Istoria Cărții Vâlcene - secolele XVII-XVIII, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981
