Teodor de Canterbury: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(finalizat traducere)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
{{Îmbunătăţire}}
  
−
Cel între [[sfinţi]] '''Teodor din Tars''', numit și '''Teodor de Canterbury''', a fost al optulea [[arhiepiscop]] de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Angliei și pentru crearea unei şcoli care a devenit reputată la Canterbury. [[Prăznuire]]a sa se face la data de [[19 septembrie]].
+
Cel între [[sfinţi]] '''Teodor din Tars''', numit şi '''Teodor de Canterbury''', a fost al optulea [[arhiepiscop]] de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Angliei şi pentru crearea unei şcoli care a devenit reputată la Canterbury. [[Prăznuire]]a sa se face la data de [[19 septembrie]].
  
−
==Viața==
+
==Viaţa==
−
Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o [[dioceză]] (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. In his childhood Theodore experienced devastating wars between the Eastern Roman and the Persian Empires, conflicts that resulted in the capture of the major Christian cities of Antioch, Damascus, and Jerusalem during the years of 613 and 614. Tarsus was captured by Persian forces when Theodore was 11 or 12. There is evidence that Theodore experienced Persian culture.<ref>Lapidge, "The Career of Archbishop Theodore", in ''Archbishop Theodore'', pp. 8-9</ref> It is likely that he studied at Antioch, the historic home of a distinctive school of exegesis, of which he was a proponent. <ref>Lapidge, ''Career of Theodore'' p. 4</ref> Theodore also was familiar with Syrian culture, language, and literature, and may also have traveled to Edessa.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' pp. 7-8</ref>   
+
Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză ([[eparhie]], sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor oraşe creştine Antiohia, Damasc şi Ierusalim în anii 613 şi 614. Tars a fost capturat de forţele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană.<ref>Lapidge, "The Career of Archbishop Theodore", in ''Archbishop Theodore'', pp. 8-9</ref> Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei şcoli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. <ref>Lapidge, ''Career of Theodore'' p. 4</ref> De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii şi literaturii siriene şi, probabil, a călătorit până la Edessa.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' pp. 7-8</ref>  
 +
   
 +
Cucerirea arabă, care a cuprins şi Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' p.10</ref> Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia şi retorica greacă şi utilizarea horoscopului.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' p17-18</ref>
  
−
The Arab conquests, including Tarsus in 637, apparently caused Theodore to move west to Constantinople.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' p.10</ref> There he studied the subjects of astronomy, ecclesiastical computus, astrology, medicine, Roman civil law, Greek rhetoric and philosophy, and use of horoscope.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' p17-18</ref>
+
Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma şi s-a alăturat unei comunităţi de [[călugăr]]i răsăriteni, cel mai probabil la [[Mănăstire]]a Sfintei Anastasia.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' pp. 21-22</ref> În timp ce se afla la Roma, la cunoştinţele sale deja cuprinzătoare asupra moştenirii intelectuale greceşti, el a adăugat atât literatura latină sacră cât şi cea seculară.<ref>Bede, ''Historia ecclesiastica'' 4.1</ref> În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, [[scaun]]ul din Canterbury, Aglia, devine vacant. Ecgberht, rege în Kent, şi Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la [[Papa Vitalian]] al Romei pentru a fi  [[hirotonire|hirotonit]] arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury. Dar, Wighard a murit pe neaşteptate pe când se afla la Roma. În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui [[Adrian de Canterbury|Hadrian]]. Hadrian era prima opţiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziţia şi la recomndat în loc pe Teodor. Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în [[26 martie]] 668 şi a plecat spre Anglia însoţit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în [[27 mai]] 669.
  
−
At some time before 660 Theodore arrived in Rome and joined a community of Eastern [[monk]]s, likely at the [[monastery]] of St. Anastasias.<ref> Lapidge, ''Career of Theodore'' pp. 21-22</ref> While in Rome, he added to his already extensive Greek intellectual inheritance knowledge in both sacred and secular Latin literature.<ref>Bede, ''Historia ecclesiastica'' 4.1</ref> In 667, when Theodore was 66, the [[see]] of Canterbury, in England, became vacant. Wighard had been sent to [[Pope Vitalian]] in Rome by Ecgberht, king of Kent, and Oswy, king of Northumbria to be [[consecration of a bishop|consecrated]] archbishop as the successor elected to fill the see of Canterbury. But, Wighard died unexpectedly in Rome. Following Wighard's death, Pope Vitalian chose Theodore upon the recommendation of [[Adrian of Canterbury|Hadrian]]. Hadrian was Pope Vitalian’s first choice for [[archbishop]], but he refused the position and recommended Theodore instead. Theodore was consecrated archbishop of Canterbury in Rome on [[March 26]], 668, and left for England accompanied by Hadrian. They arrived at Canterbury on [[May 27]], 669.
+
Deşi avea aproape şaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză şi hirotonind [[episcop]]i în scaunele care erau vacante de ceva vreme.<ref>[[Beda]], ''Historia ecclesiastica'' IV.2 &mdash; numiri: Bisi ca episcop al Angliei de Răsărit, Putta ca episcop de Rochester, Hlothhere ca episcop de Wessex şi Ceadda care a fost rehirotonit episcop de Mercia.</ref> În 672, Teodor a convocat [[Sinod]]ul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paşti, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria şi interzicerea consangvinităţii şi privind alte câteva probleme.<ref>Canoanele din Hertford, păstrate în Beda, ''Historia ecclesiastica'' IV.5</ref> De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăţi Teodor îl numise în scaunul de York. Teodor l-a [[deposition|depus]] şi l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărţit eparhiile în consecinţă. Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.  
  
−
Although now almost seventy years old, Theodore energetically toured throughout England surveying the English church and consecrating [[bishop]]s to sees that had been vacant for some time.<ref>Bede, ''Historia ecclesiastica'' IV.2 &mdash; appointments: Bisi as Bishop of East Anglia, Putta to Bishop of Rochester, Hlothhere to Bishop of Wessex, and Ceadda after re-consecration to Bishop of Mercia.</ref> In 672, Theodore called the [[Synod]] of Hertford to institute reforms concerning the proper celebration of Easter, episcopal authority, itinerant monks, the regular convening of subsequent synods, marriage and prohibitions of consanguinity, and others issues.<ref>Canons of Hertford, preserved in Bede, ''Historia ecclesiastica'' IV.5</ref> He also proposed dividing the large diocese of Northumbria into smaller ones, a policy which brought him into conflict with Bishop Wilfrid, whom Theodore himself had appointed to the See of York. Theodore [[deposition|deposed]] and expelled Wilfrid in 678, then divided his dioceses in the aftermath. His conflict with Wilfrid was not finally settled until 686–687.
+
În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului şi aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensaţie pentru moartea lui Aelfwine.<ref>Beda, ''Historia ecclesiastica'', Cartea a IV-a, capitolul 21.</ref>
  
−
In 679, Aelfwine, the brother of King Ecgfrith of Northumbria, was killed in battle against the Mercians. Theodore intervened in the dispute, prevented the escalation of the war, and established peace between the two kingdoms, a peace in which King Æthelred of Mercia paid ''weregild'' compensation for Aelfwine's death.<ref>Bede, ''Historia ecclesiastica'', Book IV, chapter 21.</ref>
+
Teodor şi Hadrian au înfiinţat o şcoală la Canterbury care instruia creştini din ambele tradiţii, celtă şi romană, reuşind astfel să apropie mult cele două grupări şi să ducă la apariţia unei "epoci de aur" a culturii anglo-saxone. Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei şcoli. Pe lângă instruirea în [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]], instruirea primită de studenţi mai cuprindea: poezie, astronomie şi calculul calendarului Bisericii. <ref>Beda, ''Historia ecclesiastica'' IV.2, trans. D. H. Farmer</ref>
  
−
Theodore and Hadrian established a school in Canterbury that trained Christians from both the Celtic and Roman traditions, doing much to unite the two groups and established a "golden age" of Anglo-Saxon scholarship. Hadrian, who became known more familiarly as Adrian, headed the school. In addition to instruction in the [[Holy Scripture]]s, the course of instruction for the student included poetry, astronomy, and the calculation of the church calendar. <ref>Bede, ''Historia ecclesiastica'' IV.2, trans. D. H. Farmer</ref>
+
Teodor avea un rol activ în această şcoală, predând muzica sacră,<ref>Beda ''Historia ecclesiastica'', IV.2.</ref> predând texte diferite, cunoştinţe despre sfinţi răsăriteni şi, se pare, că el este responsabil pentru introducerea [[Litie]]i sfinţilor, o inovaţie liturgică majoră în Apus.<ref>Bischoff and Lapidge, ''Biblical Commentaries'' p. 172</ref> O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenţii săi de la şcoala din Canterbury.<ref>B. Bischoff and M. Lapidge, Biblical Commentaries</ref> De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit ''Laterculus Malalianus''.<ref>J. Stevenson, ''The ''Laterculus Malalianus'' and the School of Archbishop Theodore''</ref> Trecut cu vederea mulţi ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 şi, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.<ref>J. Siemens, 'The Restoration of Humankind in the ''Laterculus Malalianus'', 14' in ''The Heythrop Journal''</ref>
  
−
Theodore took an active part in the school, teaching sacred music,<ref>Bede ''Historia ecclesiastica'', IV.2.</ref> introducing various texts, knowledge of Eastern saints, and may even have been responsible for the introduction of the [[Litany]] of the Saints, a major liturgical innovation, into the West.<ref>Bischoff and Lapidge, ''Biblical Commentaries'' p. 172</ref> Some of his thought is accessible in the Biblical Commentaries, notes compiled by his students at the Canterbury school.<ref>B. Bischoff and M. Lapidge, Biblical Commentaries</ref> Of immense interest is the text, recently attributed to him, called ''Laterculus Malalianus''.<ref>J. Stevenson, ''The ''Laterculus Malalianus'' and the School of Archbishop Theodore''</ref> Overlooked for many years, this book was rediscovered in the 1990s, and has since been shown to contain numerous interesting elements reflecting Theodore's trans-mediterranean formation.<ref>J. Siemens, 'The Restoration of Humankind in the ''Laterculus Malalianus'', 14' in ''The Heythrop Journal''</ref>
+
Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci şi doi de ani. El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abaţia Sfântul Augustin.
−
 
 
−
Theodore died in 690 at the age of 88, having held the archbishopric for twenty-two years. He was buried in Canterbury at St. Peter's church in what came to be called St. Augustine’s Abbey.  
 
  
  

Versiunea de la data 18 noiembrie 2010 17:11

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Cel între sfinţi Teodor din Tars, numit şi Teodor de Canterbury, a fost al optulea arhiepiscop de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Angliei şi pentru crearea unei şcoli care a devenit reputată la Canterbury. Prăznuirea sa se face la data de 19 septembrie.

Viaţa

Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor oraşe creştine Antiohia, Damasc şi Ierusalim în anii 613 şi 614. Tars a fost capturat de forţele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană.[1] Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei şcoli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. [2] De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii şi literaturii siriene şi, probabil, a călătorit până la Edessa.[3]

Cucerirea arabă, care a cuprins şi Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol.[4] Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia şi retorica greacă şi utilizarea horoscopului.[5]

Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma şi s-a alăturat unei comunităţi de călugări răsăriteni, cel mai probabil la Mănăstirea Sfintei Anastasia.[6] În timp ce se afla la Roma, la cunoştinţele sale deja cuprinzătoare asupra moştenirii intelectuale greceşti, el a adăugat atât literatura latină sacră cât şi cea seculară.[7] În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, scaunul din Canterbury, Aglia, devine vacant. Ecgberht, rege în Kent, şi Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la Papa Vitalian al Romei pentru a fi hirotonit arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury. Dar, Wighard a murit pe neaşteptate pe când se afla la Roma. În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian era prima opţiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziţia şi la recomndat în loc pe Teodor. Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în 26 martie 668 şi a plecat spre Anglia însoţit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în 27 mai 669.

Deşi avea aproape şaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză şi hirotonind episcopi în scaunele care erau vacante de ceva vreme.[8] În 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paşti, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria şi interzicerea consangvinităţii şi privind alte câteva probleme.[9] De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăţi Teodor îl numise în scaunul de York. Teodor l-a depus şi l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărţit eparhiile în consecinţă. Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.

În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului şi aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensaţie pentru moartea lui Aelfwine.[10]

Teodor şi Hadrian au înfiinţat o şcoală la Canterbury care instruia creştini din ambele tradiţii, celtă şi romană, reuşind astfel să apropie mult cele două grupări şi să ducă la apariţia unei "epoci de aur" a culturii anglo-saxone. Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei şcoli. Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, instruirea primită de studenţi mai cuprindea: poezie, astronomie şi calculul calendarului Bisericii. [11]

Teodor avea un rol activ în această şcoală, predând muzica sacră,[12] predând texte diferite, cunoştinţe despre sfinţi răsăriteni şi, se pare, că el este responsabil pentru introducerea Litiei sfinţilor, o inovaţie liturgică majoră în Apus.[13] O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenţii săi de la şcoala din Canterbury.[14] De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit Laterculus Malalianus.[15] Trecut cu vederea mulţi ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 şi, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.[16]

Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci şi doi de ani. El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abaţia Sfântul Augustin.


Casetă de succesiune:
Teodor de Canterbury
Precedat de:
Wighard
(ne-hirotonit) 		Arhiepiscop of Canterbury
26 martie 668 - 19 septembrie 690 		Urmat de:
Berhtwald



Note

  1. ↑ Lapidge, "The Career of Archbishop Theodore", in Archbishop Theodore, pp. 8-9
  2. ↑ Lapidge, Career of Theodore p. 4
  3. ↑ Lapidge, Career of Theodore pp. 7-8
  4. ↑ Lapidge, Career of Theodore p.10
  5. ↑ Lapidge, Career of Theodore p17-18
  6. ↑ Lapidge, Career of Theodore pp. 21-22
  7. ↑ Bede, Historia ecclesiastica 4.1
  8. ↑ Beda, Historia ecclesiastica IV.2 — numiri: Bisi ca episcop al Angliei de Răsărit, Putta ca episcop de Rochester, Hlothhere ca episcop de Wessex şi Ceadda care a fost rehirotonit episcop de Mercia.
  9. ↑ Canoanele din Hertford, păstrate în Beda, Historia ecclesiastica IV.5
  10. ↑ Beda, Historia ecclesiastica, Cartea a IV-a, capitolul 21.
  11. ↑ Beda, Historia ecclesiastica IV.2, trans. D. H. Farmer
  12. ↑ Beda Historia ecclesiastica, IV.2.
  13. ↑ Bischoff and Lapidge, Biblical Commentaries p. 172
  14. ↑ B. Bischoff and M. Lapidge, Biblical Commentaries
  15. ↑ J. Stevenson, The Laterculus Malalianus and the School of Archbishop Theodore
  16. ↑ J. Siemens, 'The Restoration of Humankind in the Laterculus Malalianus, 14' in The Heythrop Journal

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Teodor_de_Canterbury&oldid=20593”