Teodor de Canterbury

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Cel între sfinți Teodor din Tars (+690), numit și Teodor de Canterbury, a fost al optulea arhiepiscop de Canterbury. Este cunoscut mai ales pentru reformele sale în Biserica Ortodoxă din Insulele Britanice și pentru crearea unei școli care a devenit reputată la Canterbury. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 19 septembrie.

Viața

Teodor s-a născut în jurul anului 602 în Tarsul Ciliciei (Asia Mică), o dioceză (eparhie, sub-provincie) a Imperiului Roman de Răsărit. În copilăria sa, Teodor a fost martor la războaiele devastatoare dintre Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Persan, conflict care a dus la căderea marilor orașe creștine Antiohia, Damasc și Ierusalim în anii 613 și 614. Tars a fost capturat de forțele persane cânt Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a cunoscut cultura persană.[1] Este probabil că el a studiat în Antiohia, locul istoric al unei școli distincte de exegeză, căreia el i-a fost partizan. [2] De asemenea, Teodor era cunoscător al culturii, limbii și literaturii siriene și, probabil, a călătorit până la Edessa.[3]

Cucerirea arabă, care a cuprins și Tarsul în 637, a cauzat, se pare, fuga lui Teodor în vest, la Constantinopol.[4] Acolo, el a studiat astronomia, calculul calendarului bisericesc, astrologia, medicina, dreptul civil roman, filozofia și retorica greacă și utilizarea horoscopului.[5]

Cu ceva vreme înaintea anului 660, Teodor a sosit la Roma și s-a alăturat unei comunități de călugări răsăriteni, cel mai probabil la Mănăstirea Sfintei Anastasia.[6] În timp ce se afla la Roma, la cunoștințele sale deja cuprinzătoare asupra moștenirii intelectuale grecești, el a adăugat atât literatura latină sacră cât și cea seculară.[7] În 667, când Teodor avea vârsta de 66 de ani, scaunul din Canterbury, Aglia, devine vacant. Ecgberht, rege în Kent, și Oswy, rege în Northumbria îl trimit pe Wighard la Papa Vitalian al Romei pentru a fi hirotonit arhiepiscop ca succesor ales al scaunului din Canterbury. Dar, Wighard a murit pe neașteptate pe când se afla la Roma. În urma decesului lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian era prima opțiune a Papei Vitalis pentru arhiepiscopie, dar el a refuzat poziția și l-a recomandat în loc pe Teodor. Teodor a fost hirotonit arhiepiscop de Canterbury la Roma în 26 martie 668 și a plecat spre Anglia însoțit de Hadrian. Ei au sosit la Canterbury în 27 mai 669.

Deși avea aproape șaptezeci de ani, Teodor a călătorit prin toată Anglia, supraveghind Biserica engleză și hirotonind episcopi în scaunele care erau vacante de ceva vreme.[8] În 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford ca să realizeze unele reforme pentru prăznuirea adecvată a Sfintelor Paști, privind autoritatea episcopală, călugării rătăcitori, convocarea regulată a unor sinoadelor următoare, căsătoria și interzicerea consangvinității și privind alte câteva probleme.[9] De asemenea, el a propus divizarea eparhiei de Northumbria în câteva mai mici, opinie care l-a adus în conflict cu episcopul Wilfrid, pe care însăți Teodor îl numise în scaunul de York. Teodor l-a depus și l-a expulzat pe Wilfrid în 678, apoi a împărțit eparhiile în consecință. Conflictul său cu Wilfrid nu se încheiase încă în 686–687.

În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Teodor a intervenit în dispută, evitând escaladarea conflictului și aducând pacea între cele două regate, o pace în care regele Æthelred al Merciei a plătit o compensație pentru moartea lui Aelfwine.[10]

Teodor și Hadrian au înființat o școală la Canterbury care instruia creștini din ambele tradiții, celtă și romană, reușind astfel să apropie mult cele două grupări și să ducă la apariția unei "epoci de aur" a culturii anglo-saxone. Hadrian, care ulterior a devenit mai cunoscut sub numele de Adrian, a fost conducătorul acestei școli. Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, instruirea primită de studenți mai cuprindea: poezie, astronomie și calculul calendarului Bisericii. [11]

Teodor avea un rol activ în această școală, predând muzica sacră,[12] predând texte diferite, cunoștințe despre sfinți răsăriteni și, se pare, că el este responsabil pentru introducerea Litiei sfinților, o inovație liturgică majoră în Apus.[13] O parte din gândurile sale este accesibilă în Comentarii Biblice, note transcrise de studenții săi de la școala din Canterbury.[14] De un interes deosebit este textul, atribuit lui de curând, numit Laterculus Malalianus.[15] Trecut cu vederea mulți ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 și, de atunci, s-a demonstrat că are numeroase elemente interesante care reflectă formarea trans-mediteraneeană a lui Teodor.[16]

Teodor a murit la vârsta de 88 de ani, în 690, după ce a stat pe scaunul arhiepiscopal timp de douăzeci și doi de ani. El a fost înmormântat în biserica Sfântul Petru din Canterbury, în ceea ce se va numi apoi Abația Sfântul Augustin.

Casetă de succesiune:
Teodor de Canterbury
Precedat de:
Wighard
(ne-hirotonit)
Arhiepiscop de Canterbury
26 martie 668 - 19 septembrie 690
Urmat de:
Berhtwald



Note

  1. Lapidge, "The Career of Archbishop Theodore", in Archbishop Theodore, pp. 8-9
  2. Lapidge, Career of Theodore p. 4
  3. Lapidge, Career of Theodore pp. 7-8
  4. Lapidge, Career of Theodore p.10
  5. Lapidge, Career of Theodore p17-18
  6. Lapidge, Career of Theodore pp. 21-22
  7. Bede, Historia ecclesiastica 4.1
  8. Beda, Historia ecclesiastica IV.2 — numiri: Bisi ca episcop al Angliei de Răsărit, Putta ca episcop de Rochester, Hlothhere ca episcop de Wessex și Ceadda care a fost rehirotonit episcop de Mercia.
  9. Canoanele din Hertford, păstrate în Beda, Historia ecclesiastica IV.5
  10. Beda, Historia ecclesiastica, Cartea a IV-a, capitolul 21.
  11. Beda, Historia ecclesiastica IV.2, trans. D. H. Farmer
  12. Beda Historia ecclesiastica, IV.2.
  13. Bischoff and Lapidge, Biblical Commentaries p. 172
  14. B. Bischoff and M. Lapidge, Biblical Commentaries
  15. J. Stevenson, The Laterculus Malalianus and the School of Archbishop Theodore
  16. J. Siemens, 'The Restoration of Humankind in the Laterculus Malalianus, 14' in The Heythrop Journal

Surse

Legături externe