Rufin din Aquileea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Rufin din Aquileea (344/345 - 411), cum este cunoscut Tyrranius Rufinus, este un ascet creștin, scriitor bisericesc, istoric și traducător din greacă în latină.

Viața

Rufin s-a născut la Concordia, în apropiere de Aquileea, din părinți creștini. Și-a făcut studiile la Roma timp de mai mulți ani (aproximativ 360-368), fiind coleg și prieten cu Ieronim. Către 370 se întoarce la Aquileea și intră într-o mănăstire.

În 372 pleacă în Egipt pentru a studia cu Didim cel Orb la Școala catehetică din Alexandria. Întâlnește aici pe mai mulți din Părinții pustiei de la Nitria, între care Macarie Alexandrinul. Tot aici o cunoaște și se împrietenește cu Melania cea Bătrână și, către 378, pleacă împreună cu ea la Ierusalim. Mănăstirea pe care o întemeiază sfânta Melania pe Muntele Măslinilor este o mănăstire dublă, în care Rufin se ocupă de comunitatea călugărilor, unii dintre ei veniți din Egipt în urma persecuțiilor arienilor[1].

În 386, Rufin se reîntâlnește cu prietenul său Ieronim, venit și el în Țara Sfântă pentru a se instala la Betleem, în condiții asemănătoare cu cele ale mănăstirii duble a lui Rufin și Melania.

La Ierusalim, Rufin a fost un apropiat al patriarhului Ioan al II-lea al Ierusalimului (386-417), fost călugăr în Egipt și considerat un susținător al „origenismului”.

Începând cu anul 394, Rufin și Ieronim se văd implicați în conflictul teologic dintre Epifanie de Salamina și Ioan al Ierusalimului, pe tema ortodoxiei scrierilor lui Origen.

În 397, Rufin se întoarce la Roma[2], dată care coincide cu debutul unei perioade de relativă acalmie în disputa origenistă. Aduce cu sine mai multe opere ale scriitorilor greci și își reia activitatea scriitoricească. Traduce în latină De principiis a lui Origen și Apologia pentru Origen a lui Pamfil din Cezareea.

În 401 Rufin se retrage într-o mănăstire la Aquileea. Chestiunea origenistă ajunge și la Roma prin episcopul Teofil al Alexandriei, dar papa condamnă doar anumite teze ale lui Origen, nu întreaga operă, nici pe autorul ei.

În 408 pleacă spre sudul Italiei, din fața invaziei vizigoților (care cuceresc Roma la anul 410).

Moare în Sicilia în anul 411.

Scrieri

Rufin a tradus din greacă în latină numeroase alte lucrări, jucând un rol important în cunoașterea creștinătății orientale în Occident:

Rufin a scris el însuși o urmare a Istoriei bisericești a lui Eusebiu de Cezareea: a fuzionat cărțile 9 și 10, înlăturând pasajele prea favorabile arianismului sin cartea a 10-a și a adăugat două cărți care prelungesc relatarea din 325 până la moartea lui Teodosie I în 395 (rezultând o scriere alcătuită din 11 cărți, prezentată ca un tot unitar, cu un scurt paragraf la începutul cărții a 10-a în care este indicată schimbarea de autor). Devine astfel în aria latină primul care procedează astfel, și alții îi vor urma exemplul ( continuarea cărții lui Eusebiu a servit drept sursă și unor autori greci precum Socrate Scolasticul). Lucrarea îi este dedicată lui Chromatius de Aquileea, cel care, potrivit prefeței, o comandase după invadarea Italiei de către vizigoții lui Alaric I-ul în 401.

Împreună cu Marcel de Ancira, a lăsat o versiune a Crezului apostolic. Rufin mai este și autorul unor lucrări apologetice și al unor tratate dogmatice considerate a fi de importanță minoră.

Note

Surse și legături externe