Ilie I al Ierusalimului

Ilie I al Ierusalimului a fost episcop și patriarh al Ierusalimului de la anul 494 și până la depunerea sa de către împăratul Anastasie I în anul 516 pentru că susținea hotărârile Sinodului IV Ecumenic. Patriarhul Ilie a fost principalul oponent al monofiziților la Sinodul din Sidon/Tir. As-a remarcat prin viața sa ascetică, prin întemeierea de mănăstiri, prin strânsa legătură duhovnicească cu Sfântul Sava cel Sfințit și prin curajul cu care a apărat dreapta credință împotriva monofiziților, până la depunerea și exilarea sa. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 20 iulie.

Viața

Născut din părinți arabi, Sfântul Ilie a fost educat într-o mănăstire din Egipt și a îmbrățișat de tânăr viața monahală. În vremea tulburărilor care au urmat Sinodului Ecumenic de la Calcedon (451) și care au culminat cu martiriul sfântului Proterie al Alexandriei (457), el viețuia ca monah în pustia Nitriei. După instaurarea patriarhului monofizit Timotei Eluros și declanșarea persecuției împotriva apărătorilor Ortodoxiei, Sfântul Ilie a fost silit să părăsească Egiptul și s-a refugiat în Palestina.

S-a așezat mai întâi în lavra Sfântului Eftimie cel Mare, iar după aproximativ zece ani s-a retras într-o chilie pustnicească în apropiere de Ierihon. În jurul acestei chilii s-a format mai târziu o mănăstire cunoscută sub numele de Mănăstirea Sfântului Ilie. La înmormântarea Sfântului Eftimie l-a reîntâlnit pe Martirie, vechiul său tovarăș de nevoință din Egipt. Cei doi au fost primiți în clerul patriarhal și hirotoniți preoți de către patriarhul Anastasie I al Ierusalimului.

După moartea patriarhului Salustie, în anul 494, Sfântul Ilie a fost ales Patriarh al Ierusalimului. Încă de la începutul păstoririi sale s-a îngrijit atât de viața liturgică, cât și de cea monahală. Lângă reședința patriarhală a întemeiat Mănăstirea Spoudaioi („Cei plini de râvnă”), ai cărei monahi aveau misiunea de a săvârși neîntrerupt slujbele în Bazilica Învierii (Sfântul Mormânt). De asemenea, a ctitorit și a sprijinit numeroase alte mănăstiri din Palestina.

Sfântul Ilie era legat printr-o profundă prietenie duhovnicească de Sfântul Sava cel Sfințit. El a sfințit biserica Marii Lavre întemeiate de acesta și l-a sprijinit în repetate rânduri, inclusiv atunci când o parte dintre monahi s-au răsculat împotriva egumenului lor.

Deși împăratul Zenon impusese documentul numit Henotikon, prin care urmărea împăcarea monofiziților cu ortodocșii, Sfântul Ilie a rămas statornic în apărarea definiției dogmatice de la Calcedon. El l-a recunoscut pe patriarhul Eufimie al Constantinopolului, dar a refuzat să intre în comuniune cu ierarhii care făceau compromisuri în privința credinței și a susținut cu hotărâre poziția ortodoxă a Sfântului Flavian al II-lea al Antiohiei.

În jurul anului 509, episcopul monofizit Xenaia (Filoxen) de Hierapolis a încercat să-l determine să semneze o formulă monofizită. În același timp, împăratul Anastasie I i-a cerut să convoace un sinod care să condamne Sinodul de la Calcedon. Patriarhul Ilie nu numai că a refuzat această cerere, dar a redactat și a trimis împăratului o amplă mărturisire de credință ortodoxă, în care reafirma hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic.

Pe drumul spre Constantinopol însă, această mărturisire a fost interceptată de susținători ai monofiziților și falsificată, introducându-se în ea o anatemă împotriva celor care mărturiseau cele două firi ale lui Hristos. După ce a aflat de această fraudă, Sfântul Ilie a trimis împăratului o copie autentică și nealterată a mărturisirii sale de credință.

În anul 512, monofiziții au convocat un sinod la Sidon (unele izvoare menționează Tirul), cu scopul de a condamna Sinodul de la Calcedon și de a-i depune pe patriarhii Ilie al Ierusalimului și Flavian al II-lea al Antiohiei. Prin înțelepciunea și autoritatea sa morală, Sfântul Ilie a reușit să împiedice condamnarea oficială a Sinodului de la Calcedon și depunerea celor doi patriarhi. Furioși, monofiziții i-au acuzat pe amândoi de nestorianism și au obținut de la împărat depunerea lor.

După înlăturarea Sfântului Flavian și instalarea monofizitului Sever al Antiohiei, Sfântul Ilie a refuzat categoric să intre în comuniune cu acesta, rămânând practic unul dintre ultimii mari apărători ai Ortodoxiei calcedoniene în întregul Orient.

În cele din urmă, împăratul Anastasie a însărcinat pe guvernatorul Palestinei, Olympios (Olimpus), să-l silească pe patriarh să semneze o formulă monofizită. Sfântul Ilie a refuzat cu fermitate orice compromis. Drept urmare, în anul 516, a fost depus din scaunul patriarhal și trimis în exil la Aila (Elat, lângă actuala Aqaba, pe țărmul Mării Roșii).

Doi ani mai târziu, în exil, Sfântul Ilie a fost vizitat de Sfântul Sava și de alți monahi renumiți ai Palestinei. Înainte de a se așeza la masă împreună cu ei, le-a spus că împăratul Anastasie tocmai murise la Constantinopol și că și el însuși urma să plece curând către Domnul. Vestea morții împăratului s-a dovedit adevărată, iar după numai zece zile, la 20 iulie 518, Sfântul Ilie și-a dat sufletul în pace lui Dumnezeu, la vârsta de optzeci și opt de ani.

Prin viața sa ascetică, prin dragostea față de monahism, prin grija pentru frumusețea cultului dumnezeiesc și mai ales prin neclintita apărare a învățăturii de la Calcedon, Sfântul Ilie I al Ierusalimului rămâne unul dintre marii mărturisitori ai Ortodoxiei din secolul al V-lea și începutul secolului al VI-lea.

Casetă de succesiune: Ilie I al Ierusalimului
Precedat de: Salustiu	Patriarh al Ierusalimului 494-516	Urmat de: Ioan al III-lea

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
• Elias of Jerusalem
• wikipedia:Elias_of_Jerusalem
• Elias I, patriarch of Jerusalem