Apocalipsă

Apocalipsa în terminologia creștină se poate referi la:

1. În Noul Testament, apocalipsă, din gr. apokalypsis (de la apo : „departe de, deosebit de” și kalyptô : „a acoperi, a ascunde”): „ceea ce privește o descoperire” sau simplu „descoperire” a unei judecăți divine sau taină legate de persoana lui Iisus Hristos - cf. Matei 11,25.27 (= Luca 10,21s); 16,17; Luca 17,30; Ioan 12,38; Romani 1,17s; 2,5; 8,18s; 16,25; Galateni 1,12; Efeseni 1,17; 3,3; 2 Tesaloniceni 1,7; 2,3. De asemenea, termenul poate desemna o carismă perticulară dată de Duhul Sfânt unei persoane - cf. 1 Corinteni 14,26.30; 2 Corinteni 12,1.7; Galateni 2,2.

2. În științele biblice, termenul de apocalipsă desemnează un gen literar caracterizat prin descoperirea unor taine legate de sfârșitul timpului și de cursul istoriei, adesea prin scene alegorice extraordinare și prin pseudonimie. Astfel de texte sunt: Isaia 24-27, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cartea lui Enoh, a 4-a carte a lui Ezdra, Apocalipsa lui Baruh, dar și grupul de cuvântări eshatologice ale Domnului Iisus din Matei 24 (= Marcu 13 = Luca 21), numite de bibliști „apocalipsa sinoptică”.

3. Apocalipsa este uneori o numire pe scurt a cărții Noului Testament Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

Surse

• Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 119-120.