Cartea a III-a a Regilor

Introducere

Cartea III a Regilor este una din cărţile istorice ale Vechiului Testament. Ea continuă istoria poporului lui Israel sub Solomon, fiul lui David, înfăţişează schisma naţională între Israel şi Iuda şi domnia regilor care-i succed lui Solomon la conducerile celor două regate, terminand cu Iosafat (Iuda) şi Ahazia (Israel). Acesta istorie este evocată şi în altă carte istorică a Vechiului Testament, Cartea a doua a Cronicilor. Cărţile 3 şi 4 Regi au format o singură carte în textul ebraic până la Daniel Bomberg, ca şi Cărţile 1, 2 Regi. În Septuaginta şi în Vulgata lui Ieronim sunt împărţite în două.

Izvoare

Autorul s-a folosit la scrierea cărţilor de izvoare pe care le aminteşte: Cartea cronicilor lui Iuda (4Regi14.18, 3Regi 15.23), Cartea cronicilor lui Israel (4Regi14.28, 3Regi 16.5,14. 4Regi 1.18), Cartea faptelor lui Solomon (3Regi 11.41).

Data

Referitor la timpul scrierii cărţilor, este sigur că ele s-au scris în timpul robiei babilonice. autorul n-a trăit eliberarea poporului din robie de către Cirus, deoarece n-ar fi lăsat neamintită această dată atât de importantă şi îmbucurătoare. Ultimul termen istoric amintit în carte este anul 37 al robiei, anul eliberării lui Ioiachim din temniţă şi repunerea lui în onoarea de rege (4Regi 25.27). Aşadar termenul a quo al scrierii cărţii este 562, iar termenul ad quem, 536 i.Hr, anul eliberării.

Autorul

Limba cărţii, concepţia ei, faptul că ultimul capitol al cărţii este aproape literal identic cu istoria din cartea lui Ieremia (4Regi 24.18-25.30 cu Ier52.1-34) dar şi faptul că nu se face nicio amintire de profetul Ieremia, care în frământările politice, sociale şi religioase premergătoare nimicirii regatului a jucat un rol atât de important, acestea îi fac pe mulţi cercetători biblici să-i atribuie cartea lui Ieremia, aşa cum susţine de altfel şi tradiţia iudaică.

Autoritatea divină

Mântuitorul Hristos invocă că fapte adevărate întâmplările descrise în această carte când spune: ,,Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni...” (Lc4.25-26- 3Regi 17.9). Sfântul apostol Iacob învaţă eficacitatea rugăciunii dându-l că exemplu pe Ilie, care prin rugăciunile sale a oprit şi a făcut să revină ploaia. (Iac5.17-18, 3Regi 17.1, 18.41-45). Apostolul Pavel citează şi el din Cartea a 3-a regilor rugăciunea lui Ilie către Dumnezeu în care acesta se căinează că este urmărit pentru a fi ucis (Rom11.2-4, 3 Regi 19.10-18).

Cartea a 3-a a Regilor (rezumat)

,,Cartea I a Regilor” începe cu evocarea domniei faimoase, tihnite şi prospere, de 40 de ani, a lui Solomon (ce se tâlcuieşte ,,pace’’), care, cerând de la Dumnezeu înţelepciune pentru a-şi conduce poporul, primeşte ,,o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el, şi cum nu va avea nimeni după el (3.10-12). Solomon rosteşte trei mii de pilde (care alcătuiesc cea mai mare parte a cărţii ,,Proverbele lui Solomon’’) şi a alcătuit o mie cinci cântări (4.32), a vorbit despre copaci, de la cedrul de Liban până la isopul ce creşte pe zid, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti (4.33), fiindcă Dumnezeu îi dăduse, alături de înţelepciune şi pricepere, şi ,,cunoştinţe multe ca nisipul mării’’ (4.29). Faima înţelepciunii sale devenise aşa de mare încât veneau oameni din toate colţurile lumii (10.24-25), inclusiv cei trimişi de împăraţii pământului (4.34) ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

Pe deasupra, Dumnezeu îi dă şi ceea ce n-a cerut, adică îi dăruieşte bogaţii şi slavă, aşa încât în timpul vieţii lui nu va mai fi niciun împărat ca el. Dumnezeu îi mai promite că, dacă va păzi poruncile Domnului, îi va lungi şi zilele (3.13). În privinţa slavei, locuitorii Israelului şi Iudei ,,care mâncau, beau şi se veseleau” ajunseseră ca ,,nisipul de pe ţărmul mării” iar Solomon stăpânea peste toţi împăraţii de dincoace de Râu, care îi aduceau daruri şi i-au fost supuşi tot timpul vieţii lui.

El rezolvă magistral încurcata problemă a celor două prostituate. Solomon îl pedepseşte cu moartea, potrivit legii, pe uzurpatorul tronului care recidivează, Adonia, pe ucigaşul Ioab (care vărsase sânge fără temei, omorând pe Abner, căpetenia oştirii lui Israel şi pe Amasa, căpetenia oştirii lui Iuda, în timp de pace) şi pe Şimei, care rostise mari blesteme împotriva lui David (infracţiune pentru care era prevăzută pedeapsa cu moartea) şi care nesocoteşte jurământul facut de el Domnului şi porunca lui Solomon de a nu părăsi cetatea.

Fiindcă Domnul i-a dat odihnă din toate părţile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri(5.4), Solomon zideşte o casă Numelui Domnului. precum l-a anunţat însuşi Dumnezeu pe David (5.4, 2Sam 7.13) şi o face în al 480-lea an de la ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna a doua. Templul a fost construit în 7 ani, isprăvit în anul al 11-lea, în a opta lună. (6.1,37,38).

Deşi Solomon, ,,omul odihnei’’ ,, iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David, el se lasă ,,târât de iubire’ şi se ,,alipeşte’’ de unele neamuri interzise de Dumnezeu împăraţilor Israelului, având de neveste, în afară de fata lui Faraon (probabil faraonul Siamon, dinastia a XXI-a), 700 de crăiese împărăteşti (moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite) şi 300 de ţiitoare. La bătrâneţe, nevestele iubite ,,i-au abătut inima’’ şi ,,i-au plecat inima spre dumnezei străini" astfel că nu a mai rămas ,,cu totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său David’’, aşa cum prevăzuse Domnul că se va întâmpla cu acei împăraţi care se vor încuscri cu vreunul din cele 7 popoare mai puternice decât Israelul. Dumnezeu îl pedepseşte pe Solomon cu ruperea împărăţiei de la el din mâna fiului său, Roboam, şi oferirea a 10 seminţii slujitorului său, Ieroboam, cu lăsarea unei seminţii fiului său (11.11-13). Dumnezeu îi mai ridică şi doi vrăjmaşi pe Hadad, Edomitul(11.14-22) şi pe Rezon, fiul lui Eliada, împărat al Siriei(11.23-25)

Succesorii lui Solomon

Cartea continuă cu evocarea domniilor succesorilor săi, în general nelegiuiţi şi idolatri (Israel-Ieroboam, Nadab, Baeşa, Ela, Zimri, Omri, Ahab şi Ahazia; Iuda- Roboam, Abia; cei mai răi dintre ei fiind Ahab şi apoi Omri-16.25,30) cu câteva excepţii notabile (Iuda-Asa şi fiul său, Iosafat). Ieroboam, slujitorul lui Solomon, domnitor timp de 22 de ani peste Israel, ,,a făcut mai rău decât toţi ce au fost înaintea lui prin idolatria sa’’, este cel care făureşte cei doi viţei de aur, prilej de păcătuire pentru popor, pune preoţi care nu aparţineau casei lui Levi, faptă ce vă atrage nimicirea şi ştergerea de pe faţa pământului a casei sale, instituie după bunul plac o sărbătoare, aduce jertfe şi arde tămâie pe înălţimi. El va fi înjunghiat de Iosia, laolaltă cu preoţii înălţimilor (căci idolatria se pedepsea cu moartea). Roboam pierde domnia asupra Israelului căci, urmând sfatul tinerilor cu care crescuse, anunţă o înăsprire a condiţiilor guvernării şi poporul se revoltă, chiar omorându-l pe Adoram, mai marele peste biruri. Rămas stăpân doar peste Iuda, el încurajează idolatria şi îngăduie pe sodomiţi; este înfrânt de Şişac care jefuieşte bogăţiile curţii şi ale Templului; poartă un război neîntrerupt cu Ieroboam. Asa, domnitor timp de 41 de ani în Iuda, a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David, inima sa fiind în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui: a scos din ţară pe sodomiţi, a îndepărtat idolii pe cari -i făcuseră părinţii lui (inclusiv idolul mamei sale), nereuşind totuşi să facă să piară toate înălţimile; a îndepărtat-o pe mama sa de la conducerea ţării din pricina idolatriei ei; a avut război permanent cu Baeşa. Domn peste Iuda timp de 25 de ani, Iosafat a umblat în toată calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc de la ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului: a scos din ţară pe sodomiţii care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa, dar nu a reuşit nici el să îndepărteze înălţimile; a trăit în pace cu Ahab, împăratul lui Israel.

Profetul Ilie în luptă cu Ahab şi Izabela

Ultima parte a cărţii aduce în prim-plan pe profetul Ilie, făcător de minuni (învie fiul unei văduve, face ca untdelemnul şi făina acesteia să nu se împuţineze), aducător şi opritor de ploaie şi conflictul său cu idolatrul împărat Ahab, care a făcut ,,ce este rău mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui’’. Ilie îl lămureşte pe idolatrul Ahab, în faţa întregului popor, că Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu şi poporul se întoarce la adevărata credinţă. Ahab se face ucigaş şi hoţ pentru o vie (consimţind la o judecată mârşavă, cu martori mincinoşi, pusă la cale de Izabela, soţia sa, judecată în urma căreia Nabot, proprietarul viei, este condamnat la moarte pentru blasfemie; iar via pe care acesta nu vroia s-o vândă pentru că era moştenire de familie revine împăratului). Astfel acuzat de Ilie, Ahab se smereşte înaintea lui Dumnezeu: îşi rupe hainele, îşi pune un sac pe trup, în care doarme, posteşte, şi în care merge încet în timpul zilei. Dumnezeu ţine cont de smerirea lui Ahab şi îi spune că nenorocirea va cădea peste regatul său nu în timpul vieţii sale, ci în timpul vieţii fiului său.

Cartea a 3-a a regilor

Uzurpatorul Adonia recidivează şi este pedepsit cu moartea

Fiul lui David pe care acesta ,,nu-l mustrase niciodată", Adonia, fiul Haghitei, ,,frumos la chip’’, s-a sumeţit şi s-a răzvrătit , împreună cu Ioab şi cu preotul Abiatar, împotriva propriului tată, făcându-se pe sine împărat (1.5-10). La sugestia proorocului Natan, Batşeba îi aminteşte foarte bătrânului David că i-a jurat că Solomon va sta pe scaunul de domnie(1.17), îi spune că Adonia s-a proclamat împărat(1.18-20) şi îi spune că după moartea sa ea şi Solomon vor fi priviţi ca vinovaţi(1.21). Bătrânul David ordonă ca Solomon să fie uns împărat de preotul Ţadoc şi proorocul Natan la Ghihon(1.32-40). Auzind de înscăunarea lui Solomon, toţi cei poftiţi la ospăţul de cinstire a ,,împăratului Adonia’’, s-au umplut de spaimă, s-au sculat şi au plecat care încotro. Adonia însuşi, temându-se de Solomon, fuge şi se apucă de coarnele altarului, implorând ca împăratul să-i jure că îi va cruţa viaţa(1.49-50). Solomon îi mai dă o şansă (legea îi dădea dreptul să-l pedepsească cu moartea pentru uzurparea tronului) şi îi promite că, dacă va fi cinstit, un fir de păr nu-i va cădea, dar dacă se va găsi răutate în el, va muri. Adonia se închina noului împărat şi Solomon îi spune să meargă acasă(1.52-53). Totuşi, Adonia o roagă pe Batşeba, să ceară de la Solomon pe Abişag-Sunamita(2.13-18), fecioară tânără şi frumoasă pusă să slujească şi să-i încălzească patul lui David, care nu se împreunase cu împăratul(1.1-4). Întrucât gestul era un prim pas spre o nouă revendicare a tronului, o nouă tentativă de uzurpare a tronului(2.22), Solomon ordonă uciderea lui Adonia, după promisiunea făcută (2.22-25).(nota S2).Abiatar este scos din slujbă şi trimis la moşiile lui din Anatot(2.26-27) şi înlocuit cu preotul Ţadoc.

Ucigaşul Ioab este pedepsit cu moartea pentru două crime făcute în timp de pace

Ioab fuge şi el la coarnele altarului(2.28-30) şi Solomon ordonă uciderea lui pentru ca astfel să fie luat de pe el şi de pe casa tatălui lui ,,sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei’’, pentru că ,,a vărsat sânge de război în timp de pace’’(2.5). Domnul face astfel ca ,,sângele lui să cadă asupra capului lui pentru că a lovit doi bărbaţi mai buni şi mai drepţi decât el’’, şi i-a ucis cu sabia fără ştirea împăratului David: pe Abner, căpetenia oştirii lui Israel şi pe Amasa, căpetenia oştirii lui Iuda, (2.31-34).(notaS1) Benaia este pus în locul lui Ioab(2.35)

Blasfematorul împăratului David, Şimei, greşeşte din nou şi este pedepsit cu moartea de Solomon

Împăratul Solomon îl cheamă pe Şimei, care aparţinea familiei şi casei lui Saul, la el şi îi spune să-şi construiască o casă la Ierusalim, avertizându-l că, în situaţia în care va trece pârâul Chedron, va muri. Porunca avea menirea de a testa temeinicia fidelităţii faţă de noul împărat, Solomon. (Acesta se făcuse vinovat de aducerea de mari blesteme împotriva împăratului David, infracţiune care se pedepsea cu moartea. Astfel, într-un moment în care Absalom preluase puterea şi David fugea de el, Şimei îl blestemase pe David şi aruncase cu pietre după el şi după toţi slujitorii împăratului. Şimei, ca om din familia şi casa lui Saul, îi mai spusese că este un om al sângelui şi un om rău, adăugând că Dumnezeu face să cadă asupra lui pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ar fi luat (acesta era un neadevăr) prin darea împărăţiei în mâna lui Absalom. Abişai, slujitorul lui David, îi cere atunci permisiunea de a aplica legea, adică de a-i tăia capul, dar David refuză spunând.

,,Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i -a zis: ,Bleastămă pe David!` Cine -i... va zice dar: ,Pentru ce faci aşa?`` Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: ,,Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi -l să blesteme, căci Domnul i -a zis. Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.`` (2Sam16.5-14). Când David îşi recapătă tronul, acelaşi Şimei iese înaintea împăratului şi îl roagă să nu ţină seama şi să uite nelegiuirea făcută. Acelaşi Abişai îl întreabă pe David dacă acesta nu trebuie pedepsit cu moartea pentru că a blestemat pe unsul Domnului (aşa cum cerea legea). David îi răspunde: ,,Ce am eu cu voi, fiii Ţeruiei, şi pentru ce vă arătaţi astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?`` , spunând aşadar că nu e momentul, şi îi jură lui Simei că nu-l va omorî. -2Sam19.15-21-23).

Şimei jură pe Domnul în faţa lui Solomon că aşa va face. După trei ani, doi slujitori de-ai săi au fugit la Achiş, împăratul Gatului şi Şimei s-a dus după ei şi i-a adus înapoi. Pentru că a nesocotit jurământul Domnului şi porunca lui Solomon, Şimei este pedepsit cu moartea. Aşa cum constată însuşi Solomon, Dumnezeu a întors tot răul pe care i-l făcuse acesta împăratului David asupra capului său. Şi astfel împărăţia s-a întărit în mâinile lui Solomon(2.36-46).

Solomon rezolva o problemă încurcată

Căpătând darul cerut de la Dumnezeu, înţelepciunea, el rezolvă magistral încurcată problema a copilului revendicat de două prostituate.Una o acuză pe cealaltă că, şi-a omorât copilul culcându-se din neglijenţa peste el, şi că l-ar fi schimbat cu al ei, in condiţiile in care ele trăiau in aceeaşi casa, născuseră la trei zile distanta si nu era nimeni cu ele in casa. Solomon cere o sabie şi spune sa fie tăiat copilul în două şi sa le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, aşa că îi spune lui Solomon sa nu îl omoare ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu intenţia împăratului. Atunci Solomon îşi dă seama al cui este copilul şi-l încredinţează acesteia.Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuind -l în judecăţile lui.(3.16-28)

Bibliografie

1. Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda- Studiul Vechiului Testament, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, introducere la Cărţile regilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2