Nicolae Milescu
Marele cărturar umanist moldovean Nicolae Milescu Spătarul (c. 1636-1708), distins diplomat, poliglot, filolog, istoric, geograf, etnograf și memorialist, a fost și un adânc cunoscător al teologiei.
Nicolae Milescu a realizat prima traducere integrală a Vechiului Testament în română, aceasta fiind incusă în Biblia de la București (1688). De asemenea, Milescu a realizat prima traducere patristică din greacă în română și prima traducere a unei lucrări filosofice în română.
Viața pe scurt
După studii la Academia domnească de la Iași și la marea școală a Patriarhiei din Constantinopol, Milescu a fost, rând pe rând:
- Grămătic (secretar) al domnitorului Gheorghe Ștefan al Moldovei;
- Spătar, pentru scurt timp, în Țara Românească;
- Capuchehaie (reprezentant) al domnitorului Grigorie Ghica la Poartă;
- Pribeag prin Apus:
- întâi la Berlin;
- apoi alături de fostul său domn Gheorghe Ștefan la Stettin, cu misiuni din partea acestuia la Stockholm și la Paris;
- din nou în Moldova;
- apoi la Constantinopol. De acolo, cu o scrisoare de recomandare din partea patriarhului Dositei al Ierusalimului, s-a îndreptat spre Moscova.
- În Moscova devine angajat în slujba Ministerului rus de externe, ca interpret pentru limbile greacă, latină și română (1671).
A rămas în slujba țarilor ruși până la moarte, încredințându-i-se în 1675-1677 o misiune în China, în timpul căreia a scris cunoscutele lucrări: Jurnalul siberian și Descrierea Chinei.
Lucrări teologice
Vechiul Testament și „Mântuirea păcătoșilor”
- Articol principal: Biblia de la București (1688).
În afară de traducerea Vechiului Testament, inclusă în Biblia de la București, în care a inclus și lucrarea filozofică Despre rațiunea dominantă sau Pentru singurul țiitorul gând, cum a intitulat-o el prin 1655-1660, Nicolae Milescu a mai tradus în românește cartea Mântuirea păcătoșilor, a teologului grec Agapie Landos.
Prima traducere patristică din greacă în română
În 1661, pe când era în Moldova, a tradus Cartea cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre după Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei (din lucrările acestuia: Alte câteva întrebări și Întrebările către arhontele Antioh), prima lucrare patristică la români tradusă direct din originalul grecesc. Este o lucrare apologetică-dogmatică, în care erau lămurite adevărurile de credință privitoare la existența, ființa și atributele lui Dumnezeu, persoanele Sfintei Treimi, Întrupare, Sfânta Fecioară Maria, harul divin, natura și numărul îngerilor, raiul, iadul, căderea diavolilor, păcatele, Sfânta Cruce ș.a.
Analizând textul grecesc și traducerea lui Milescu, se poate constata că el amplifică textul românesc, acolo unde i se părea că nu era destul de limpede, iar pe alocuri adaugă unele lămuriri pentru cititorii români. De pildă, explicând numele lui Dumnezeu, scria:
- Dumnezeu se zice în limba grecească Theos, iar pre limba letinească deus, iară rumânește să chiamă Dumnezeu, care nume este luat de la letinie, în ce chip și mai jumătate de limbă românească luat(ă) de la latini.
Deși traducerea are multe scăderi, totuși, se poate constata că Milescu era un bun cunoscător al teologiei, îndeosebi al Sfinților Părinți, un gânditor adânc, capabil să lămurească cele mai subtile probleme de apologetică și dogmatică ortodoxă.
Lucrarea de lămurire confesională
Introducere
O lucrare dogmatică-apologetică a lui Nicolae Milescu a fost scrisă în 1667 la Stockholm, unde a fost trimis de Gheorghe Ștefan cu o misiune pe lângă regele Suediei Carol XI (1660-1697). Lucrarea a fost scrisă la rugămintea ambasadorului Franței în Suedia, marchizul Arnauld de Pomponne, viitor ministru de externe al lui Ludovic XIV. Acest ambasador era nepotul de frate al lui Antoine Arnauld, figură marcantă a culturii franceze din secolul al XVII-lea, profesor la Sorbona, apărător al teologului olandez Jansenius și al jansenismului, pe de o parte, împotriva iezuiților, pe de alta, împotriva calvinilor.
Context istoric
Jansenismul era o mișcare religioasă care-și are numele de la olandezul Cornelius Jansenius († 1638), profesor de teologie, apoi episcop de Ypres-Belgia, care și-a expus ideile în cartea intitulată Augustinus (1640). Mișcarea urmărea, printre altele, îndreptarea evlaviei și a credinței catolice, ridicându-se îndeosebi împotriva practicilor iezuite. Deși a fost condamnată de scaunul papal și de regele Franței, ea s-a răspândit cu repeziciune în Franța și Țările de Jos, avându-și centrul la mănăstirea Port Royal, grupând în jurul ei o seamă de cărturari francezi clerici și mireni - ca Blaise Pascal (cu Provincialele sale), Racine, Lancelot, frații Arnauld și alții.
Antoine Arnauld a purtat o lungă polemică cu pastorul calvin Jean Claude în anumite probleme teologice controversate, între care și aceea a prefacerii (transsubstanțierii), Claude susținând că Biserica Ortodoxă are aceeași învățătură ca și calvinii. Pentru a se informa asupra învățăturii ortodoxe despre prefacere, s-au cerut lămuriri - prin ambasadorul amintit mai sus - de la patriarhul și episcopii ruși, dar nu s-a primit niciun răspuns.
Publicarea tratatului
În astfel de împrejurări, ambasadorul a rugat pe spătarul Nicolae Milescu, aflat la Stockholm, să scrie un scurt tratat dogmatic-apologetic, în care să expună învățătura ortodoxă despre prefacerea darurilor. Așa a scris Milescu în latină și greacă lucrarea intitulată Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens, id est sensus Ecclesiae Orientalis, scilicet graece, de transsubstantione corporis Domini, alliisque controversiis (Manual sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus, adică părerea Bisericii Răsăritene Ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului și despre alte controverse).
Lucrarea sa a fost trimisă la Paris, unde Antoine Arnauld și prietenul său Pierre Nicole au publicat textul latin în lucrarea lor intitulată La perpetuité de la foi de l'Eglise catholique touchant l'Eucharistie (1669, ed. II, Paris, 1704), ca răspuns lui Jean Claude. Scrierea lui Milescu era prezentată sub titlul: Ecrit d'un seigneur moldave sur la croyance des grecs. Cu doi ani înainte, se tipărise la Amsterdam în grecește lucrarea altui umanist moldovean, Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, iar în 1643, se tipărise, în același oraș, versiunea originală, latină, a Mărturisirii. Erau primele opere românești tipărite în Apusul Europei.
Conținut
În lucrare se arată că Biserica creștină a avut de înfruntat în cursul veacurilor felurite erezii, pe care a știut întotdeauna să le stăvilească. În continuare, erau expuse pe scurt unele din învățăturile privitoare la credința, cultul și obiceiurile Bisericii Ortodoxe, pe care o socotea „păzitoarea credinței vechi a apostolilor”, stăruind asupra Sfintei Euharistii. El scria, între altele, că noi ortodocșii „credem că pâinea și vinul, prin cuvintele Domnului, se schimbă și se prefac substanțial și cu adevărat în Trup și Sânge, așă încât, după sfințire, nu mai rămâne substanța pâinii și a vinului, ci locul lor, prin voința și lucrarea dumnezeiască, îl ia Trupul și Sângele lui Hristos”.
Dest era o mărturisire de credință particulară, neaprobată oficial de Biserica Ortodoxă, totuși, lucrarea lui Nicolae Milescu despre Sfânta Euharistie este una din cele mai valoroase lucrări dogmatico-apologetice ortodoxe din secolul al XVII-lea. În același timp, era a treia lucrare românească, îndreptată împotriva calvinismului (după Mărturisirea lui Petru Movilă și Răspunsul la Catehismul calvinesc). Este de remarcat totuși că era redactată într-o manieră irenică, neobișnuită pe acele vremuri.
La Constantinopol
În 1669, pe când se afla la Constantinopol, cărturarul român întreținea relații cu cercurile diplomatice engleze și în special cu pastorul anglican al ambasadei, Thomas Smith, un erudit teolog și orientalist. La rugămintea acestuia, spătarul i-a oferit câteva modele de texte bisericești în limba română (alfabetul chirilic și explicarea literelor, rugăciunea Tatăl Nostru în românește, cu slove chirilice și cu litere grecești, Simbolul credinței în românește, Tatăl Nostru în slavonește, cu litere slave și grecești, apoi Prea Sfântă Treime, Sfinte Dumnezeule... în slavonește și grecește).
Manuscrisul se păstrează în Biblioteca Bodleiana din Oxford. Același text al Rugăciunii Domnești a fost oferit de spătar prietenului său, eruditul suedez G. Stiernhielm, care l-a introdus în prefața despre originea limbilor la Evanghelia lui Ullila, publicată la Stockholm în 1671.
În Rusia
După ce a trecut în Rusia, în 1671, Milescu a compilat sau a tradus în rusește câteva lucrări care tratau și anumite probleme teologice. Între ele, Aritmologhia (1672), o carte filozofică cu precepte morale și fapte disparate clasate cu ajutorul cifrelor, tradusă după Johann Lauterbach și după umanistul german Joachim Camerarius (1500-1574), fost profesor în Leipzig și Tübingen, care a redactat împreună cu Melanchton Confesiunea de la Augsburg din 1530. A mai tradus și compilat, în special după izvoare elino-grecești, și alte lucrări: Etica, Hrismologhion (o carte istorico-parenetică), Cartea despre sibile, o serie de lucrări cu caracter istoric ș.a.
Concluzie
Așadar, spătarul Nicolae Milescu, socotit de contemporanii săi un „vir poliglotus et perdoctus”, deci o figură marcantă a culturii europene, prin lucrările menționate aici, s-a dovedit și un mare teolog și apologet creștin.
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
