Varlaam din Calabria
Varlaam din Calabria, cunoscut uneori și ca Varlaam din Seminara a fost un învățat umanist și monah în secolul al XIV-lea, considerat eretic de Biserica Ortodoxă pentru pozițiile sale dogmatice greșite în disputa isihastă cu sfântul Grigorie Palama.
Viața
Varlaam s-a născut către anul 1290 în comunitatea greacă din Calabria (sudul Italiei), unde se folosea încă ritul bizantin. Îmbrăcând haina călugărească, Varlaam s-a făcut monah la Muntele Athos, și apoi a devenit stareț al mănăstirii "Mântuitorului" din Constantinopol.
A fost unul din oponenții isihasmului ca metodă de rugăciune și meditație, mișcare care își avea originile la Muntele Athos. Poziția sa era susținută de mai mulți monahi atoniți. Poziția lui Varlaam a fost contestată de un alt monah de la Sfântul Munte, Grigorie Palama. Acesta a fost una din principalele figuri care au formulat doctrina isihastă, afirmând că isihasmul este în concordanță cu străvechile practici și cu îndelungata tradiție teologică mistică a Bisericii. n anul 1341, disputa a fost investigată la Constantinopol de un sinod episcopal condus de Patriarh. Pe data de 27 mai 1341, poziția lui Varlaam a fost condamnată ca eretică și anatemizată, iar acesta s-a întors în Calabria.
La întoarcerea sa în Italia, Varlaam a recunoscut autoritatea Bisericii Romano-Catolice și a fost numit episcop de Gerace (o dioceză din provincia Reggio Calabria) în anul 1342. A murit în anul 1348.
Învățătura
În opoziție cu Sfântul Grigorie Palama, care învăța că "slava lui Dumnezeu" care s-a descoperit în mai multe rânduri în istoria biblică atât în Noul cât și în Vechiul Testament (de exemplu în rugul aprinsă văzut de Moise) nu erau altceva decât energiile necreate (Harul necreat) ale lui Dumnezeu, Varlaam considera că acestea erau efecte create, întrucât Dumnezeu nu ar putea sub nici un chip să fie văzut de oameni.
Învățăturile lui Varlaam au influențat mișcarea zeloților din Tesalonic. El a fost totodată profesor de limba greacă, fiind și primul profesor de greacă al scriitorilor Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio, influențând astfel considerabil scrierile lor.
