Tatiana Romana

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 12 ianuarie 2022 15:07, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Legături externe)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sfânta Tatiana, diaconița și mucenița

Sfânta Muceniță Tatiana a fost o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face pe 12 ianuarie.

Viața

Tatiana s-a născut la Roma într-o familie nobilă. Tatăl său era funcționar în administrația imperială, creștin în ascuns și care a crescut-o pe fiica sa în credința creștină. A devenit diaconiță a unei biserici din Roma și s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, în post și rugăciune, îngrijind bolnavii și ajutându-i pe cei în nevoi.

Toate acestea erau periculoase în acea vreme, iar într-o bună zi juristul Ulpian a prins-o pe Tatiana și a încercat să o silească să aducă jertfă zeului păgân Apollo. Ea s-a rugat fierbinte, iar prin minune dumnezeiască atunci s-a pornit un cutremur care a distrus statuia lui Apollo și o parte a templului. Demonul care locuia în acel idol a fugit de acolo scrâșnind din dinți, fiind văzut de cei de față sub forma unei umbre care zbura prin aer.

Atunci persecutorii au poruncit ca Tatiana să fie torturată. I-au smuls ochii fecioarei cu niște cârlige, însă ea a răbdat toate fără teamă, rugându-se pentru chinuitorii ei, implorând pe Domnul ca ochii duhovnicești ai acestora să se deschidă. Iar Domnul a auzit rugăciunea roabei sale. Călăii au văzut patru îngeri care au înconjurat-o pe sfântă și au început să-i bată pe chinuitorii ei. Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos și au căzut în genunchi înaintea Sfintei Tatiana, cerându-i iertare pentru păcatul pe care îl săvârșiseră împotriva ei. Au fost torturați și executați la rândul lor pentru că se mărturisiseră a fi creștini și au primit astfel Botezul sângelui.

În ziua următoare, Sfânta Tatiana a fost adusă iarăși înaintea judecătorului care, văzând că rănile i se vindecaseră complet, a poruncit ca aceasta să fie dezbrăcată și bătută, iar trupul să-i fie tăiat cu niște lame ascuțite. Făcând aceasta, aerul s-a umplut de bună mireasmă. Apoi sfânta a fost culcată la pământ și bătută crunt de mai multe rânduri de slujitori care se înlocuiau unii pe alții. Chinuitorii, sfârșiți de puteri, spuneau că o putere nevăzută îi bătea cu bețe de fier. Într-adevăr, îngerii o apărau de loviturile pe care călăii le abăteau asupra ei, întorcându-le spre chinuitori, astfel încât nouă dintre ei au căzut morți pe loc. Sfânta a fost apoi aruncată în închisoare, unde s-a rugat iarăși toată noaptea, cântând și aducând laudă lui Dumnezeu dimpreună cu îngerii.

La începutul dimineții următoare, Sfânta Tatiana a fost dusă iarăși înaintea judecătorilor. Chinuitorii au văzut uimiți cum sfânta, după atâtea groaznice chinuri, era aproape cu totul sănătoasă și încă mai strălucitoare și mai frumoasă decât mai înainte. Atunci judecătorii i-au cerut să aducă jertfe zeiței Diana. Sfânta a părut că se învoia, astfel că a fost dusă la templul păgân. Atunci Tatiana și-a făcut semnul crucii și a început să se roage. Dintr-o dată s-a auzit un bubuit de tunet asurzitor și un trăsnet a lovit idolul, jertfele și pe preoții păgâni.

Sfânta muceniță a fost iarăși torturată îngrozitor. Chinuitorii au legat-o de un stâlp, i-au strujit trupul cu gheare de fier; i s-au tăiat și sânii. În acea noapte, îngerii i-au apărut iarăși sfintei în închisoare, vindecându-i rănile, ca și mai înainte. În ziua următoare, Tatiana a fost dusă până la circ, fiind dată pradă unui leu flămând. Fiara însă nu i-a făcut fecioarei nici un rău, ci s-a mulțumit să-i lingă picioarele. Pe când leul era dus înapoi în cușcă, l-a atacat și l-a ucis pe unul dintre chinuitori.

Apoi Tatiana a fost aruncată în foc, însă nici focul nu i-a putut face niciun rău. Păgânii, crezând că sfânta era o vrăjitoare, i-au tăiat părul, închipuindu-și că puterile ei magice ar fi fost cumva legate de părul ei lung. Apoi au închis-o în templul lui Zeus. A treia zi, preoții păgâni au intrat în templu, dorind să aducă jertfe lui Zeus. Au zărit idolul căzut la pământ, sfărâmat și pe sfânta muceniță Tatiana lăudând cu bucurie pe Domnul Iisus Hristos.

În cele din urmă, Tatiana și tatăl ei au fost amândoi decapitați într-o zi de 12 ianuarie, în preajma anului 225 d.Hr., primind astfel cununa muceniciei.

Cinstirea

Sfânta Muceniță Tatiana este cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și este cunoscută ca făcătoare de minuni. Se spune că minunele ei i-au adus pe mulți la adevărata credință. Sfânta Tatiana este considerată a fi ocrotitoarea studenților, iar în Belarus, Rusia și Ucraina „Ziua Sfintei Tatiana”, cunoscută și ca „Ziua studenților”, este o sărbătoare națională.

Sfântul Nicolae Velimirovici a scris un imn în cinstea sfintei Tatiana.

Sfintele Moaște

Capul Sfintei Mucenițe Tatiana a fost adus de la Constantinopol, unde s-a aflat până în secolul al XVI-lea, de Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab în anul 1517, fiind așezată în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. Moaștele Sfintei au fost mutate în 1949 în Catedrala mitropolitană din Craiova, aflându-se în aceeași raclă cu moaștele Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului și ale sfinților mucenici Serghie și Vah.

Mâna dreaptă a Sfintei se găsește în biserica Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” a Peșterilor din Pskov (Rusia), alte două fragmente din moaștele Sfintei se mai găsesc în biserica Sfintei Tatiana din Moscova și un alt fragment în relicvariul mănăstirii „Schimbarea la Față” din Brookline, Massachusetts.

Imnografie

Sfânta Tatiana, diaconița (icoană rusească, sec. XIX)

Tropar (glasul al 4-lea):

Mielușeaua Ta, Iisuse, Tatiana strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Luminat-ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce te-ai înroșit în sângiurile tale și ca o frumoasă porumbiță către cer ai zburat. Roagă-te deci pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine.

Iconografie

Dionisie din Furna în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 164) arată că Sfânta Muceniță Tatiana se zugrăvește în rândul sfintelor mucenițe fecioare. Se zugrăvește așadar tânără și purtând în mână crucea ca semn al muceniciei.

Surse

OrthodoxWiki:Tatiana of Rome, după:

Legături externe