Teodor II (Choreftakis) al Alexandriei
Prefericitul Teodor al II-lea din Alexandria, este Întâistătătorul şi Patriarhul actual din Alexandria şi întreaga Africă. El a fost ales în urma decesului într-un regretabil accident al Patriarhului Petros VII.
Viaţa
Viitorul patriarh a primit la naştere numele de Nikolaos Choreftakis, fiind născut în insula Creta în anul 1954. Nikolaos a absolvit şcoala primară în Creta. Apoi, el a absolvit Şcoala Bisericească Rizarios din Atena şi a primit licenţa de la Facultatea de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Tesalonic. A mai studiat şi istoria artei, literatura şi filozofia la Odesa.
Îmbrăcând haina călugăriei sub numele de Teodor el a fost hirotonit diacon. Din 1975 până în 1985, Diaconul Teodor a slujit ca arhidiacon şi cancelar al Sfântului Mitropolit de Lambis şi Sfakion din Creta. Aici el a desfăşurat o importantă activitate de propovăduire dar şi de filantropie, cum ar fi adăposturile pentru tinerii nevoiaşi. Din 1985 până în 1990, în timpul păstoririi Patriarhilor Nicolae al VI-lea şi Parthenios din Alexandria, el a slujit ca Exarh Patriarhal în Rusia, cu sediul în Odessa, Ucraina. Acolo el a înfiinţat Institutul de Cultură Elenă şi Muzeul Philiki Eteria unde 600 de copii au învăţat să vorbească corect greceşte.
În 1990, el a fost hirotonit episcop pe seama Eparhiei de Kyrene, o eparhie cu o istorie deosebită, având, pe deasupra, şi însărcinarea de a-l reprezenta pe Patriarhul Parthenios în Atena. În această poziţie, el l-a însoţit foarte frecvent pe Patriarh în călătoriile sale în întreaga Africă şi la multe conferinţe teologice, interconfesionale sau internaţionale.
În 1997, el a fost ridicat la rangul de Vicar Patriarhal de către Patriarhul Petros al VII-lea pentru a-l asista pe noul patriarh la începuturile păstoririi sale. Zece luni mai târziu, Episcopul Teodor a fost ales Mitropolit de Camerun. Ca lider al acestei eparhii misionare, Mitropolitul Teodor a dezvoltat foarte mult activitatea misionară în această zonă. El a încurajat construcţia de biserici, şcoli şi spitale, în acelaşi timp cu ajutorarea multor famili africane sau greceşti.
În 2002, Mitropolitul Teodor a fost transferat la Mitropolia din Zimbabwe, unde a înfiinţat patru centre misionare la Harare, un centru cultural elen care putea primi 400 de delegaţi, două centre misionare mari în Malawi, care cuprindeau un spital, şcoli tehnice şi şcoli medicale. Cu ajutorul Parlamentul grec el a renovat Piaţa Elenă (Şcoală-Biserică-Sediu Eparhial) din Beira, Mozambic. El a fondat biserici şi a contribuit la înfinţarea comunităţilor greceşti din Botswana şi Angola.
În 9 octombrie 2004, Mitropolitul Teodor a fost ales în unanimitate de către Sinodul Tronului Alexandrian ca Papă şi Patriarh al Alexandriei şi Întregii Africi, succedându-i astfel Patriarhului Patros care decedat în mod tragic într-un accident de elicopter. Ceremonia de Întronizare s-a ţinut în Catedrala Buneivestiri din Alexandria, în 24 octombrie 2004. Au fost prezenţi distinşi reprezentanţi civili şi bisericeşti şi un mare număr de credincioşi. Activitatea sa misionară generală, la fel ca şi caracterul său plăcut, sunt motivele care stau la baza dragostei de care se bucură printre toţi africanii dar şi printre comunităţile de greci şi arabi din Egipt şi din Africa.
Teodor II (Choreftakis) al Alexandriei | ||
---|---|---|
Precedat de: ? |
Episcop de Kyrene (Vicar) 1990-1997 |
Urmat de: ? |
Precedat de: ? |
Vicar Patriarhal 1997 |
Urmat de: ? |
Precedat de: Petros VII |
Mitropolit al Camerunului 1998-2002 |
Urmat de: Dimitrios (Zaharengas) |
Precedat de: ? |
Mitropolit de Zimbabwe 2002-2004 |
Urmat de: George (Vladimirou) |
Precedat de: Petros VII |
Patriarh din Alexandria 2004-prezent |
Urmat de: — |
Legături externe
- Listing at the Orthodox Research Institute
- His Beatitude Theodoros II, Pope and Patriarch of Alexandria and All Africa: Biography
- Patriarch Theodore II of Alexandria at Wikipedia
- His Beatitude Theodoros II: A Greek primer by Gamal Nkrumah
- Theodoros II, Pope and Patriarch of Alexandria and all Africa
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Africa
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Africa > Patriarhi ai Alexandriei
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții