Târnosire
Târnosirea este un ritual de inaugurare, de sfințire, a unei biserici ca lăcaș de cult. Ritualul, complex și plin de simbolisme, este inspirat din mai multe evenimente biblice (din Vechiul Testament), în special: sfințirea chivotului (Exod 40]) și sfințirea Templului lui Solomon (III Regi 8; II Cronici 5-7).
Cuprins
Generalități
Odată ce o clădire a fost sfințită ca biserică, ea nu mai poate fi folosită în scopuri seculare. Înainte de construcția unei noi clădiri care va deveni biserică, episcopul eparhiei trebuie să binecuvinteze eforturile. Înainte de începerea efectivă a construcției, episcopul așază o piatră de temelie care poate să conțină și moaștele unui sfânt. După ce construcția s-a terminat, biserica cea nouă poate fi târnosită.
Târnosirea este realizată, de obicei, de către episcopul eparhiei respective, dar dacă el nu poate face acest lucru, el poate delega târnosirea unui alt episcop, unui arhimandrit sau, uneori, unui preot în vârstă care să facă sfințirea în numele său.
Cu toate că sfințirea este a întregii bisericii, slujba de târnosire se concentrează în Sfântul Altar și pe Sfânta Masă în special. Deoarece pentru un creștin ortodox mântuirea este unirea cu Hristos, numită Viață în Hristos, centrul acestei Vieți în Hristos fiind Sfântul Altar, târnosirea unei biserici este, de fapt, botezarea și creștinarea bisericii respective.
Pregătirea
În timpul pregătirii pentru sfințire, Sfânta Masă este golită, fiind lăsată fără nimic pe ea. Târnosirea începe cu Privegherea de toată noaptea în seara de dinaintea slujbei de târnosire. În acest moment, toate materialele necesare târnosirii sunt deja pregătite.
Târnosirea
În ziua târnosirii, slujba începe cu Sfințirea Apei de către un preot numit dinainte. Se poate sluji Utrenia, o slujbă de dimineață, dar folosind o masă acoperită pusă în fața Ușilor Împărătești pe care se găsește o candelă, un disc, o steluță și o acoperitoare pentru disc unde, după sosirea sa, episcopul așază sfintele moaște.
Procesiunile
Slujba începe cu citiri din Psalmul 143, urmate de cereri și rugăciuni. Credincioșii și corul, conduși de episcop, care duce discul acoperit pe care se află sfintele moaște, pornește în procesiune și înconjoară biserica de trei ori, o reminiscență a celor trei procesiuni în jurul cristelniței de la botez. De fiecare dată când procesiunea ajunge în fața bisericii, episcopul așează discul cu sfinte moaște pe o masă plasată acolo anterior și citește din Sfânta Scriptură.
După ce se termină și cea de a treia procesiune în jurul bisericii, episcopul cântă un dialog din Psalmul 24 în timp ce intră în biserică; aceasta reprezintă intrarea lui Hristos Regele și luarea în stăpânire a clădirii prin înfrângerea puterii diavolului. După ce se termină acest dialog, episcopul face semnul crucii cu discul cu sfintele moaște și intră în biserică.
Sigilarea sfintelor moaște
În primele zile ale creștinismului, când Biserica era supusă la persecuții grele, creștinii se întâlneau în locuri de înmormântare sub pământ unde slujeau Euharistia pe mormintele sfinților mucenici. După ce Biserica a fost recunoscută, acest obicei a continuat prin punerea de moaște în Sfânta Masă din Altar în timpul sfințirii bisericii respective. Acest lucru reamintește faptul că Biserica a fost ridicată pe sângele mucenicilor și pe credința lor în Dumnezeu.
După ce episcopul intră în biserică, el merge în altar. Acolo, pune discul pe Sfânta Masă. Apoi ia moaștele și le pune într-o cutiuță anume pregătită. Apoi episcopul toarnă mir peste moaște, ceea ce simbolizează unirea dintre Dumnezeu și mucenicii Săi. În timp ce spune rugăciuni și Psalmul 145, episcopul așează cutiuța cu moaște într-un locaș săpat în masa altarului, unde este sigilată cu ceară care conține mirodenii înmiresmate, așa cum au făcut Iosif din Arimateea și Nicodim la ungerea trupului Domnului înainte de înmormântare. Astfel, Sfântul Altar reprezintă mormântul lui Hristos.
Spălarea și ungerea cu mir a Sfintei Mese
După așezarea moaștelor în masa altarului, episcopul începe spălarea și ungerea acesteia. În acest scop, episcopul este îmbrăcat peste veșmintele sale cu un veșmânt special, din material alb și subțire numit savanon. Botezul mesei altarului începe cu rugăciunea de sfințire spusă de episcop, urmată de cereri ale diaconilor. Apoi, episcopul ia un vas cu apă și, cu binecuvântare și rugăciune, toarnă apă de trei ori peste masa altarului și îl spală în timp ce este citit Psalmul 84. Masa este curățată prin spălare și sfințită prin harul Duhului Sfânt, la fel ca la botez.
După ce este ștearsă și uscată masa, episcopul o stropește cu apă de trandafiri în timp ce se citește Psalmul 52. Preoții care asistă șterge apoi masa cu un antimis. După ce unge masa cu mir, odată în mijloc și apoi pe fiecare parte, episcopul împrăștie mir peste toată masa în timp ce spune Psalmul 133. Surplusul de mir este șters de preoți cu antimisul iar icoane ale celor patru evangheliști sunt prinse de masa altarului, câte una la fiecare colț.
Îmbrăcarea Sfintei Mese
În timp ce se citește Psalmul 132, un acoperământ alb subțire este așezat pe masa altarului, reprezentând giulgiul de înmormântare al Domnului. Veșmântul, numit katasarkion ("cămașa" altarului), este strâns pe masă cu un șnur care reprezintă șnurul cu care mâinile Domnului au fost legate când a stat în fața marilor preoți. Katasarkion-ul este permanent și va rămâne acolo cât timp va exista biserica. După ce își spală mâinile, episcopul acoperă masa altarului cu un alt acoperământ mult mai bogat ornat care simbolizează slava lui Dumnezeu (inditionul sau inditia) și pune pe masă apoi celelalte obiecte sfințite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul și lumânări, în timp ce citețul spune Psalmul 93.
Ungerea cu mir a bisericii și încheierea
După sfințirea altarului și împodobirea lui, întreaga biserică este cădită în timp ce se citește Psalmul 26. Apoi, episcopul unge cu Sfântul Mir cei patru pereți ai bisericii și sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii cu mir. După aceea, episcopul spune rugăciuni pentru altar, biserică și credință și așează pe masa altarului o candelă aprinsă. Slujba de târnosire apropiindu-se de sfârșit, episcopul își scoate savanonul cu care este îmbrăcat și poate să o dea să fie tăiată în bucățele și împărțită tuturor celor din biserică. Apoi sunt spuse rugăciuni de încheiere iar slujba de târnosire este terminată înainte de a începe prima Sfântă Liturghie din proaspăt târnosita biserică.
Surse
- The Rite of Consecration of a Church, St Mark Orthodox Church, Bethesda, Maryland, June 13, 1982.
