{{ÎmbunătăţireÎmbunătățire}}

'''Ritul occidental''' sau '''Ortodoxia de rit apusean''' este un fel aparte de slujire din cadrul cultului creştin creștin ortodox bazat pe tradiţiile tradițiile liturgice ale bisericilor ortodoxe apusene din perioada de dinaintea [[Marea schismă|marii schisme]]. Creştinii ortodocşi Creștinii ortodocși de rit apusean împărtăşesc împărtășesc pe deplin credinţa credința ortodoxă la fel ca şi fraţii și frații lor de rit bizantin, iar în prezent, toţi toți [[episcop]]ii care păstoresc astfel de [[parohie|parohii]] sunt ei înşişi înșiși de rit bizantin.

În 1864, preotul [[Joseph Julian Overbeck]] în vârstă de 44 de ani, un fost preot [[Biserica Romano-Catolică|catolic]] german care părăsise preoţia preoția deziluzionat de supremaţia supremația papală, a devenit luteran şi și apoi s-a căsătorit, ulterior fiind primit prin [[Mirungere|ungere cu mir]] în [[Biserica Ortodoxă]]. El a publicat în 1866 lucrarea ''Ortodoxia catolică şi și anglo-catolicismul'' în care prezintă bazele activităţii activității sale din următorii douăzeci de ani. Un an mai târziu, el a început publicarea unui periodic intitulat ''Revista catolică ortodoxă'', cu scopul de a promova ortodoxia şi și de a respinge catolicismul şi și protestantismul.

În 1867, Overbeck, a adresat o petiţie petiție cu 122 de semnături din partea membrilor Mişcării Mișcării Oxford Movement către [[Biserica Ortodoxă Rusă]] pentru înfiinţarea înființarea unui rit occidental în comuniune deplină cu ritul răsăritean. A fost formată o comisie din şapte șapte membri ai sinodului care l-a invitat pe Overbeck să-şi și prezinte cererea. Ideea a fost apoi aprobată iar Overbeck a trimis o propunere de liturghie apuseană. Baza propunerii lui Overbeck o constituia ritul din 1570 la care a adăugat epicleza şi și imnul [[Trisaghion]]. Acest rit a fost prezentat în 1871 şi și aprobat de comisie după examinare. Overbeck şiși-a concentrat eforturile asupra mişcării mișcării vechilor catolici, care respingeau infailibilitatea papală. El a continuat polemicile cu convertiţii convertiții catolici, anglicani şi ortodocşi și ortodocși care foloseau ritul bizantin.

În 1876, Overbeck a emis un apel la diversele Sfinte Sinoade, călătorind la Constantinopol în 1879. Acolo, el s-a întâlnit cu Patriarhul Ecumenic care l-a autorizat să elaboreze predici şi și apologetici. În 1881, a fost obţinut obținut un oarecare succes când Patriarhul Ecumenic a fost de acord că Apusul are dreptul la o biserică şi și un rit apusean.

TotuşiTotuși, lucrurile s-au oprit aici. Căsătoria lui Overbeck după hirotonirea catolică a constituit un impediment canonic în calea preoţiei preoției sale, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei opunându-se planului său privind Bisericile Ortodoxe, apariţia apariția ''Revistei catolice ortodoxe'' a încetat şiși, începând cu 1892, el a admis eşecul eșecul datorită Bisericii Greciei acelor timpuri. Overbeck a adormit în 1905.

Ritul occidental a continuat să existe. În 1890, o parohie catolică veche elveţiană elvețiană din Wisconsin, pătorită de Părintele Joseph Rene Vilatte, a fost primită de Episcopul Vladimir (Sokolovsky); cu toate acestea, Părintele Vilatte şiși-a îndreptat biserică, în scurt timp, către catolicismul vechi. În 1911, Arnold Harris Mathew, un episcop catolic vechi a intrat în comuniune cu Patriarhia Antiohiei, dar în curând şiși-a urmat propria cale, totuşitotuși, lăsând în urmă un model de aderare la ortodoxie pentru grupurile viitoare de rit occidental. În 1926, ''Biserica Naţională Națională Catolică Poloneză'', formată din şase șase parohii, a fost primită în Biserica Ortodoxă Poloneză, înfloritoare până în momentul în care a fost nimicită de naziştinaziști. [http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-five.html] [http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-four.html]

Implicarea Sfântului Tihon în ritul occidental a fost una mai de durată. În timp ce păstorea misiunea rusă din America, câţiva câțiva episcopalieni s-au arătat interesaţi interesați de aderarea la ortodoxie dar cu păstrarea tradiţiilor tradițiilor liturgice anglicane. Trimiţând Trimițând în 1892 Cartea de rugăciuni obişnuite obișnuite către Sfântul Sinod, Sfântul Tihon s-a întrebat despre viabilitatea unei astfel de idei; în 1904, Sfântul Sinod a admis posibilitatea acestei idei, elaborând multe note despre cum Cartea de rugăciuni obişnuite obișnuite poate fi folosită într-o manieră ortodoxă. Sfântul Tihon nu a primit nici un episcopalian care să folosească cultul anglican revizuit, dar a pus temelia pentru primirea în ortodoxie şi și pentru liturgica [[Vicariatul ortodox de rit apusean|Vicariatului ritului occidental]]. [http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-five.html]

A existat şi și o [[Biserica Ortodoxă a FranţeiFranței|mişcare mișcare a ritului occidental]] în Franţa Franța importantă, cel mai mare grup din această mişcare mișcare activă şi și în zilele noastre fiind ''Union des Associations Cultuelles Orthodoxes de Rite Occidental'' (UACORO - Uniunea Asociaţiilor Asociațiilor Culturale Ortodoxe de Rit Occidental).

Arhiepiscopia Antiohiană a primit sub oblăduirea ei cel mai stabil şi și de succes grup de rit occidental, [[Societatea preoţilor preoților de mir Sfântul Vasile]], în 1961. După primire, ei au devenit Vicariatul de rit occidental, iar liderul lor, Alexander Turner, a devenit preot ortodox şi și vicar-general până în 1971 al Vicaritului. După adormirea acestuia, Părintele Paul W.S. Schneirla a devenit vicar-general.

Pe lângă parohiile care formau fosta Societate, au fost primite şi și alte parohii în cadrul Vicariatului de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei Antiohiene, în special din cauza involuţiei involuției teologice şi și practice a Bisericii Episcopaliene din SUA. Pe lângă acestea, au fost fondate câteva misiuni de rit occidental, unele crescând până la nivelul de parohie.

Biserica Rusiei a primit comunitatea de vechi catolici din New York în 1962 ca şi și Mănăstirea Muntele Regal, care s-a mutat ulterior la Woodstock, New York, sub Arhiepiscopul Ioan (Wendland) al Exarhatului Rus de America de Nord. Mai târziu această comunitate a fost primită în [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]], sub Arhiepiscopul Nikon (Rklitzsky). În 1993, mănăstirea a fost redenumită Christminster şi și mutată în Providence, Rhode Island, sub episcopul [[Ilarion (Kapral) de Sydney|Ilarion de Manhattan]] (de la data transferului). Stareţul Starețul actual este Dom [[James (Deschene)|James Deschene]].

De asemenea, în 1995, Biserica Antiohiei a înfiinţat înființat un protopopiat britanic pentru a primi convertiţii convertiții din Biserica Angliei. Nu toate parohiile ţin țin ritul occidental.

În [[Ortodoxia în Australasia|Australia şi și Noua Zeelandă]], ritul occidental s-a dezvoltat în principal pe seama comunităţilor comunităților anglicane. Arhiepiscopul Ilarion (Kapral) de Sydney, al ROCOR, a primit câteva comunităţi comunități sub omoforul său în timp ce alte comunităţi comunități au intrat sub păstorirea Episcopului [[Gibran (Ramlawey) de Australia şi și Noua Zeelandă|Gibran]] sau a Mitropolitului Arhiepiscop [[Pavel (Saliba) de Australia şi și Noua Zeelandă|Pavel]], amândoi aparţinând aparținând de Biserica Antiohiei.Au fost primite şi și alte grupuri mici care au urmat ritul occidental dar, de obicei, fie au avut un impact minor fie şiși-au declarat independenţa independența curând după primire.

De asemenea, unele parohii de rit occidental fac parte din [[Biserici Orientale Ortodoxe|bisericile ortodoxe orientale]]. Patriarhia siriană a Antiohiei l-a hirotonit pe Antonio Francisco Xavier Alvarez ca Arhiepiscop de Ceylon, Goa şi și India în 1889, înfiinţând înființând sub păstorirea sa o eparhie de rit roman; în 1891, sirienii l-au hirotonit pe Joseph René Vilatte, menţionat menționat anterior, ca arhiepiscop pentru americanii vechi catolici.

Parohiile de rit occidental nord-americane urmează, în general, unul (uneori amândouă) dintre cele două tipuri de tradiţii tradiții liturgice de rit occidental. Majoritatea slujesc [[Liturghia Sfântului Tihon de Moscova]], care este o adaptare a slujbei de [[Euharistie|ÎmpărtăşireÎmpărtășire]] din ''Cartea de rugăciuni obişnuiteobișnuite'' anglicană din 1928 şi și din ''Misa anglicană în ediţie ediție americană'' ca Liturghie duminicală. Până în 1977, toate parohiile de rit occidental slujeau doar [[Liturghia Sfântului Grigorie cel Mare]], care este o formă modificată a mesei vechi cunoscută romano-catolicilor înainte de reformele liturgice de la Vatican II din anii 1960. Numeroase parohii din Vicariatul de rit occidental continuă să slujească liturghia gregoriană. TotuşiTotuși, majoritatea acestor parohii de rit occidental slujesc mai mult de o liturghie săptămânal şi și multe parohii tihoniene slujesc liturghia gregoriană în zilele de lucru ale săptămânii. Se asemenea ritul roman benedictin complet este autorizat.

Liturghia ritului occidental are mult mai puţine puține elemente repetitive decât elementele corespondente din ritul bizantin şiși, în general, este mai vioaie şi și mai succintă. Clerul poartă veşminte veșminte occidentale distincte iar credincioşii credincioșii urmează obiceiuri pioase şi și adecvate cu tradiţiile tradițiile din care fac parte.

:Mitropolitul Antonie a fost foarte conştient conștient că ritul occidental este "o muncă pentru specialiştispecialiști." Noul cult de rit occidental din cadrul Arhiepiscopiei trebuie să fie supervizat de "o comisie de teologi ortodocşiortodocși," un comitet consultativ de clerici sau laici calificaţi calificați în recomandări către mitropolit şi și care să determine "modul de primire a grupurilor care doresc să facă parte din ritul occidental şi și caracterul cultului care să fie folosit, dar şi și autorizarea textelor liturgice oficiale." Prima comisie a Vicariatului de rit occidental, convocată de Mitropolitul Antonie în 1958, a fost formată din Părinţii Părinții Paul Schneirla, Stephen Upson, [[Alexander Schmemann]] şi și [[John Meyendorff]]. Schneirla, Schmemann şi și Meyendorff, în special, au putut observa ritul occidental de aproape în FranţaFranța, aşa așa cum fusese el acceptat de ucazul rus din 1936. Schneirla considera, în particular, lucrările lui Schmemann ca fiind cheia acestei misiuni, deoarece acesta era familiarizat cu Mişcarea Mișcarea Liturgică din cadrul comunităţilor comunităților romano-catolică şi și anglicană. Schmemann, îndeosebi, a fost un instrument de contopire a ceremonialelor care erau separate în cadrul cultului romano-catolic – botez, confirmare şi și prima Euharistie – într-o singură ceremonie, conform cu spiritul ortodoxiei.

:În Ianuarie 1962, a fost emis Cultul Ritului Occidental, "care stabilea formele liturgice, obiceiurile şi și disciplina," pe baza principiilor adunate în răspunsul din 1904 al Sinodului moscovit către Sfântul Tihon, pe baza autorizaţiei autorizației cultului ritului occidental de către Mitropolitul Gherasim (Messarah) de Beirut şi și a ucazului rus al Mitropolitului Serghie din 1932.[http://occidentalis.blogspot.com/2004/09/western-rite-history-part-eight.html]

Ironic, înainte de angajamentul şi și implicarea hotărâtoare în structura actualului cult al ritului occidental, Părintele Schmemann îl criticase într-un răspuns din 1958 adresat Părintelui Schneirla,din ''Lumea''.[http://www.schmemann.org/byhim/westernrite.html] Cu toate acestea, după criticismul său, Părintele Schmemann a lucrat la înfiinţarea înființarea Vicariatului ritului occidental şiși, chiar dacă ulterior, la înfiinţarea înființarea unui seminar de rit occidental la Paris.

==Comunităţile Comunitățile parohiale==De departe, cel mai mare grup de astfel de parohii îl constituie [[Vicariatul ortodox de rit apusean]] care face parte din [[Arhiepiscopia Creştină Creștină Ortodoxă Antiohiană a Americii de Nord]]. Alte parohii de rit occidental antiohiene aparţin aparțin de [[Arhiepiscopia Creştină Creștină Ortodoxă Antiohiană a Australiei şi și Noii Zeelande]].

De asemenea, [[Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei]] (ROCOR) are câteva parohii de rit occidental pe lângă două mănăstiri, una situată în Tasmania iar cealaltă în Rhode Island care urmează tradiţia tradiția liturgică benedictină. Fosta Mănăstire Sfântul foloseşte folosește liturghia [[Ritul de la Sarum|ritului de la Sarum]] în Engleză. Misiunile şi și parohiile de rit occidental din Tasmania folosesc fie Sarum fie "Liturghia engleză", o slujbă de limba engleză din 1549 concepută pe baza ''Cărţii Cărții de rugăciuni obişnuite obișnuite - Book of Common Prayer'' anglicane dar care conţine conține anumite elemente din ritul de la Sarum.

[[StareţStareț]]ul Dom Augustin (Whitfield), care va conduce mai târziu Mănăstirea Mount Royal, numită în prezent [[Christminster (Providence, Rhode Island)|Christminster]] (sau Mănăstirea Hristos Mântuitorul), în comuniune cu ROCOR, îi spunea odată Sfântului [[Ioan Maximovici]] că a fost dificil să promoveze ortodoxia de rit occidental, la care sfântul a replicat: "niciodată, niciodată şi și niciodată să accepţi accepți ca cineva să-ţi ți spună că, pentru a fi ortodox, trebuie să fii şi și răsăritean. Apusul a fost ortodox timp de o mie de ani, iar liturghia apusului este, de departe, mai veche decât oricare din ereziile acestuia." [http://www.christminster.org/history.htm]

[[Biserica Ortodoxă a FranţeiFranței]]—care în prezent are o situaţie situație ambiguă faţă față de lumea ortodoxă, dar a fost o vreme când era păstorită de Sfântul [[Ioan Maximovici]] iar, ulterior de [[Biserica Ortodoxă Română]]—foloseştefolosește, de asemenea, liturghia de rit occidental concepută pe baza vechilor materiale liturgice galicane, deşi foloseşte deși folosește frecvent elemente bizantine.

Pe lângă acestea, [[Sfântul Sinod din Milano]], un grup de [[Vechi calendarişticalendariști]], are câteva comunităţi comunități (inclusiv o mănăstire în Statele Unite în West Milford, New Jersey, Abaţia Abația Sfântul Nume) care foloseşte folosește cultul după ritul occidental, inclusiv [[Ritul de la Sarum]] în variantă restaurată, care diferă în anumite puncte de cel folosit de ROCOR. Sinodul din Milano a investit un efort considerabil în restaurarea cultului apusean de dinainte de schismă, mai degrabă decât cultul modern igienizat.

Trebuie precizat că, de asemenea, există numeroase grupuri care folosesc diferite forme de rit occidental, a.a-numite şi și uneori autodenumite ortodoxe, dar care nu sunt în comuniune cu [[Biserica Ortodoxă]] istorică.

Ortodoxia de rit occidental nu este lipsită de criticii săi. Obiecţiile Obiecțiile privesc dorinţa dorința de uniformitate liturgică în cadrul ortodoxiei şi și frica de faptul că vicariatele de rit occidental sau alte structuri de rit occidental au dus la crearea unei structuri organizatorice para-ecleziastice în cadrul Bisericii. Unii pun la îndoială sinceritatea parohiilor de rit occidental ca grupuri convertite în întregime sau parţialparțial. Pe lângă acestea, lipsa unei continuităţi continuități liturgice a ritului occidental îi îngrijorează pe unii creştini ortodocşicreștini ortodocși.

Dacă ritul occidental va supravieţui supraviețui în Biserica Ortodoxă şi și va fi acceptat de majoritatea care urmează ritul bizantin rămâne un lucru de văzut. Între timp, episcopii de rit bizantin care păstoresc parohiile de rit occidental—şi mulţi și mulți din cei care nu au tangenţă tangență cu parohiile de rit occidental—continuă să considere turma lor de rit occidental ca fiind creştină creștină ortodoxă şi și îi consideră pe enoriaşi enoriași ca fiind în comuniune deplină cu restul Bisericii Ortodoxe.

Pe de altă parte, unii creştini ortodocşi creștini ortodocși de rit bizantin nu recunosc ortodoxia acelora din ritul occidental (în ciuda faptului că sunt sub jurisdicţia jurisdicția episcopilor de rit bizantin cu care ei înşişi înșiși sunt în comuniune) şi și participă la Euharistia slujită în parohiile de rit occidental, declarându-i pe aceştia aceștia ca fiind "romano-catolici," "[[schismă|schismatici]]," sau "[[UniţiUniți]] întorşiîntorși." TotuşiTotuși, nici o parohie ortodoxă nu poate respinge acordarea Sfintei Împărtăşanii credincioşilor Împărtășanii credincioșilor de rit occidental aflaţi aflați în vizită, indiferent de sentimentele lor privind canonicitatea ritului occidental, indiferent de sentimentele lor despre conceptul ortodoxiei de rit apusean. Până în prezent nu au apărut schisme între episcopii Bisericii Ortodoxe privind subiectul parohiilor de rit occidental.