Grigorie al Nissei: Diferență între versiuni
m (wikizare) |
(moaștele) |
||
Linia 26: | Linia 26: | ||
==Învăţătura despre îndumnezeire şi epectază== | ==Învăţătura despre îndumnezeire şi epectază== | ||
Dacă [[monahism]]ul răsăritean îşi datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre [[îndumnezeire]] (gr. ''theosis'') şi despre epectază (gr. ''epektasis'' = întindere, urcuş) – învăţături esenţiale ale [[Mistică|misticii]] şi asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă şi fără oprire mişcare ascendentă pe scara virtuţilor către treptele superioare ale plenitudinii harului şi până la îndumnezeire. Acest urcuş (gr. ''anábasis'') este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în fiinţa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. ''katharsis''), o creştere spirituală spre „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este [[Moise]], care „nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-şi fixează limite la mişcarea sa către înălţimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia şi continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – ''Viaţa lui [[Moise]]. Tratat de desăvârşire în virtute'', Theorie II, 227). | Dacă [[monahism]]ul răsăritean îşi datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre [[îndumnezeire]] (gr. ''theosis'') şi despre epectază (gr. ''epektasis'' = întindere, urcuş) – învăţături esenţiale ale [[Mistică|misticii]] şi asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă şi fără oprire mişcare ascendentă pe scara virtuţilor către treptele superioare ale plenitudinii harului şi până la îndumnezeire. Acest urcuş (gr. ''anábasis'') este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în fiinţa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. ''katharsis''), o creştere spirituală spre „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este [[Moise]], care „nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-şi fixează limite la mişcarea sa către înălţimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia şi continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – ''Viaţa lui [[Moise]]. Tratat de desăvârşire în virtute'', Theorie II, 227). | ||
+ | |||
+ | ==Moaștele Sf. Grigorie al Nissei== | ||
+ | În România, biserica „Domnița Bălașa” din Bucureşti (paraclis patriarhal) păstrează fragmente din [[moaşte]]le Sf. Grigorie al Nissei. Ele au fost aduse aici în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, împreună cu Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu.<ref>[http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/hram-biserica-domnita-balasa-la-manastirea-christiana-138881.html CrestinOrtodox.ro - Hram la biserica Domnita Balasa], accesat 10 ianuarie 2013</ref> | ||
==Scrieri== | ==Scrieri== | ||
Linia 92: | Linia 95: | ||
:''Erminia'' lui [[Dionisie din Furna]] (ed. Sofia, Bucureşti, 2000, pp. 152, 195) precizează că Sf. Grigorie al Nissei trebuie zugrăvit ca episcop bătrân, cu barba ascuțită, zugrăvit ca și Sf. [[Vasile cel Mare]], fratele său, doar că mai vesel la figură şi mai bătrân, spunând: "Mulţumim Ție, Împărate nevăzute, Carele cu puterea Ta cea nemăsurată toate le-ai făcut..." | :''Erminia'' lui [[Dionisie din Furna]] (ed. Sofia, Bucureşti, 2000, pp. 152, 195) precizează că Sf. Grigorie al Nissei trebuie zugrăvit ca episcop bătrân, cu barba ascuțită, zugrăvit ca și Sf. [[Vasile cel Mare]], fratele său, doar că mai vesel la figură şi mai bătrân, spunând: "Mulţumim Ție, Împărate nevăzute, Carele cu puterea Ta cea nemăsurată toate le-ai făcut..." | ||
+ | |||
+ | ==Note== | ||
+ | <references/> | ||
==Surse== | ==Surse== |
Versiunea de la data 10 ianuarie 2013 11:11
Sfântul Grigorie al Nissei | |
Date personale | |
Naștere | 335 |
Mutare la Domnul (†) | 384 |
Localizare | Nissa, Cappadocia (Imperiul Roman) |
Naționalitate | |
Date cult | |
Tip | ierarh, teolog |
Data canonizării | |
Prăznuire la data de | 10 ianuarie |
Proclamare | pan-ortodoxă |
Biserici patronate |
Sfântul Grigorie al Nissei (335-384) n-a fost nici un mare administrator al Bisericii şi un legislator al vieţii monastice ca fratele său, Sfântul Vasile cel Mare († 1 ianuarie), nici un predicator prestigios şi un poet ca Sfântul Grigorie de Nazianz († 25 ianuarie). El a luat-o totuşi înaintea tuturor Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din secolul al IV-lea ca cel mai erudit teolog speculativ al timpului, ca mistic şi chiar „Părinte al misticii”.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.
Cuprins
Grigorie, episcop al Nissei
În anul 371, la vârsta de 35 de ani, Grigorie este ales episcop al Nissei, un târguşor din pustia Cappadociei ce depindea de scaunul mitropolitan al Cezareei, unde era arhiepiscop fratele său, Vasile. Nepriceput în politica şi administraţia bisericească – ca orice mistic autentic – sfântul devine repede victima maşinaţiunilor ereticilor arieni din părţile locului. Aceştia, profitând de naivitatea şi nevinovăţia lui, îi încurcă gestiunea financiară a episcopiei, apoi îi înscenează un proces de deturnare de fonduri şi obtin depunerea lui din scaunul episcopal în anul 376. Dar doi ani mai târziu, în 378, la moartea împăratului arian Valens, dreptatea este restabilită şi Sfântul Grigorie se reîntoarce la Nissa, unde poporul îi face o primire triumfală.
„Stâlp al Ortodoxiei”
Totuşi, aceşti ani zbuciumaţi şi mai apoi moartea Sfântului Vasile († 379) au avut darul să-i schimbe viziunea asupra lumii şi să facă din el un luptător fervent pentru ideile reformatoare ale fratelui său, al cărui moştenitor spiritual şi continuator s-a făcut.
Sf. Grigorie al Nissei s-a opus ereziei ariene şi a susţinut doctrina identităţii de substanţă a Sf. Treimi la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. Astfel, participanţii la acest sfânt sinod l-au recomandat ca „stâlp al Ortodoxiei”, iar împăratul Teodosie cel Mare (379-395) l-a impus ca normă de credinţă adevărată pentru toată lumea creştină.
Învăţătura despre îndumnezeire şi epectază
Dacă monahismul răsăritean îşi datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre îndumnezeire (gr. theosis) şi despre epectază (gr. epektasis = întindere, urcuş) – învăţături esenţiale ale misticii şi asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă şi fără oprire mişcare ascendentă pe scara virtuţilor către treptele superioare ale plenitudinii harului şi până la îndumnezeire. Acest urcuş (gr. anábasis) este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în fiinţa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. katharsis), o creştere spirituală spre „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este Moise, care „nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-şi fixează limite la mişcarea sa către înălţimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia şi continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – Viaţa lui Moise. Tratat de desăvârşire în virtute, Theorie II, 227).
Moaștele Sf. Grigorie al Nissei
În România, biserica „Domnița Bălașa” din Bucureşti (paraclis patriarhal) păstrează fragmente din moaştele Sf. Grigorie al Nissei. Ele au fost aduse aici în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, împreună cu Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu.[1]
Scrieri
Scrieri dogmatice
- Contra lui Eunomie
- Răspunsuri la a doua carte a lui Eunomie
- Despre Duhul Sfânt
- Despre Sfânta Treime, şi despre dumnezeirea Duhului Sfânt
- Despre „Nu trei Dumnezei”
- Despre credinţă
Scrieri ascetice şi morale
- Despre feciorie
- Despre moartea prematură a copiilor
- Despre pelerinaje
Scrieri filosofice
- Despre facerea omului
- Despre suflet şi înviere
- Viaţa lui Moise
Scrieri apologetice
- Catehismul cel mare
Scrieri oratorice
- Cuvântare funebră despre Meletie
- Despre botezul lui Hristos
Scrisori
- Către Eusebiu
- Cetăţii Sebastia
- Către Ablabius
- Către Cynegius
- O mărturie
- Către Stagirius
- Unui prieten
- Unui învăţăcel în cele clasice
- O invitaţie
- Către Libanius
- A doua scrisoare către Libanius
- Despre scrierea contra Eunomius
- Bisericii din Nicomidia
- Episcopului din Melitene
- Către avocatul Adelphius
- Către Amfilohie
- Către Eustathia, Ambrosia şi Basilissa
- Către Flavian
- Către Olimpiada: Comentariu la Cântarea cântărilor
Imnografie
Tropar, glasul al 4-lea:
- Dumnezeul Părinţilor noştri, care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuieşte viaţa noastră.
Condac, glasul al 8-lea:
- Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii şi cinstitul scriitor de cântări al înţelepciunii, mintea cea priveghetoare a Nisei, Grigorie, dănţuind şi desfătându-se cu îngerii întru dumnezeiasca lumină se roagă neîncetat pentru noi toţi.
Condac, glasul 1:
- Cu ochiul sufletului priveghind, ierarhe, te-ai arătat lumii ca un păstor priveghetor şi cu toiagul înţelepciunii tale, preafericite cuvioase, ai alungat pe toţi rău-voitorii credinţei ca pe nişte lupi, păzindu-ţi turma nevătămată, preaînţelepte Grigorie.
Iconografie
- Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, Bucureşti, 2000, pp. 152, 195) precizează că Sf. Grigorie al Nissei trebuie zugrăvit ca episcop bătrân, cu barba ascuțită, zugrăvit ca și Sf. Vasile cel Mare, fratele său, doar că mai vesel la figură şi mai bătrân, spunând: "Mulţumim Ție, Împărate nevăzute, Carele cu puterea Ta cea nemăsurată toate le-ai făcut..."
Note
- ↑ CrestinOrtodox.ro - Hram la biserica Domnita Balasa, accesat 10 ianuarie 2013
Surse
- Macaire, hieromoine de Simonos-Petras, Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Église Orthodoxe, Thessalonique: ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ
- en:Gregory of Nyssa