Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea): Diferență între versiuni
(Mitropolia Olteniei) |
(→Istoric: completări şi leg. int.) |
||
| Linia 30: | Linia 30: | ||
[[Moaşte]]le Sf. [[Grigorie Decapolitul]] care fuseseră păstrate mai bine de şase veacuri într-o mănăstire din [[Constantinopol]], întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]], au fost mutate după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453. Tradiţia spune ca racla cu sfintele moaşte a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumparat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorită de el şi fraţii săi. Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea Banului Barbu faţă de moaşte a avut un alt deznodământ: aşezate pe un taler al balanţei, moaştele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanţa se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „''Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage''”. Barbu însuşi s-a călugarit la Mănăstirea Bistriţa, spre sfârşitul vieţii sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul [[Constantin Şerban]] a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște. | [[Moaşte]]le Sf. [[Grigorie Decapolitul]] care fuseseră păstrate mai bine de şase veacuri într-o mănăstire din [[Constantinopol]], întemeiată de către ucenicul său [[Iosif Imnograful]], au fost mutate după [[Căderea Constantinopolului|căderea Constantinopolului]] din anul 1453. Tradiţia spune ca racla cu sfintele moaşte a fost dusă de către [[Monahism|monahii]] care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumparat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorită de el şi fraţii săi. Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea Banului Barbu faţă de moaşte a avut un alt deznodământ: aşezate pe un taler al balanţei, moaştele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanţa se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „''Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage''”. Barbu însuşi s-a călugarit la Mănăstirea Bistriţa, spre sfârşitul vieţii sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul [[Constantin Şerban]] a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște. | ||
| − | [[Constantin Brâncoveanu]] a donat şi el mănăstirii un [[clopot]], obiect de o mare valoare istorică și [[icoană|icoana]] [[făcătorul de minuni|făcătoare de minuni]] a [[Ioachim şi Ana|Sfintei Ana]]. | + | [[Constantin Brâncoveanu]] a donat şi el mănăstirii un [[clopot]] cu o greutate de circa 800 kg, obiect de o mare valoare istorică, un policandru ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, și [[icoană|icoana]] [[făcătorul de minuni|făcătoare de minuni]] a [[Ioachim şi Ana|Sfintei Ana]]. |
| − | Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul | + | În 1820 a fost reparat şi zugrăvit întregul complex monahal, prin strădania Marelui Ban Grigore Brâncoveanu. |
| + | |||
| + | Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu şi apoi a lui Barbu Ştirbei. | ||
| + | |||
| + | La 15 august 1855 a fost [[târnosire|sfinţită]] biserica cea mare a mănăstirii, cu [[hram]]ul [[Adormirea Maicii Domnului]]. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu. | ||
==Arhitectonica Mănăstirii Bistriţa== | ==Arhitectonica Mănăstirii Bistriţa== | ||
Versiunea de la data 9 februarie 2012 07:15
| Mănăstirea Bistriţa | |
| |
| Jurisdicție | Mitropolia Olteniei |
| Tip | călugăriţe |
| Înființată | 1490 |
| Ctitori | Marele Ban Barbu Craiovescu |
| Stareț | Mihaela Tamaş |
| Mărime aprox. | 35 călugăriţe |
| Localizare |  satul Bistriţa, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea
|
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Adormirea Maicii Domnului (15 august) |
| Site web oficial | http://www.arhiram.ro/manastiri/manastirea-bistrita |
Mănăstirea Bistriţa este o mănăstire ortodoxă din România situată în apropierea satului Bistriţa, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, aflată în arhiepiscopia Râmnicului. Este o ctitorie a boierilor Craioveşti, datând din jurul anului 1490, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Este vestită şi prin faptul că aici s-a înfiinţat prima tiparniţă din Ţara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul (în limba slavonă, prima carte tipărită pe pământ românesc.
La Mănăstirea Bistriţa se află moaştele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul.
Cuprins
Istoric
Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită de către boierii Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi: Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), fiind ridicată între anii 1492-1494 pe pitoreasca vale a râului cu același nume.
Prima atestare documentară a mănăstirii este un act datat în 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul, voievod al Ţării Româneşti.
Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Într-un document al vremii se specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, „şi mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriţii, din temelie o au risipit”.
A fost refăcută în timpul Sfântului voievod Neagoe Basarab, între 1515 - 1519, tot de către boierii Craiovești (după unii istorici, Neagoe Basarab fiind chiar fiu al marelui vornic Pârvu Craiovescu şi al soţiei acestuia, Neaga[1]).
Moaştele Sf. Grigorie Decapolitul care fuseseră păstrate mai bine de şase veacuri într-o mănăstire din Constantinopol, întemeiată de către ucenicul său Iosif Imnograful, au fost mutate după căderea Constantinopolului din anul 1453. Tradiţia spune ca racla cu sfintele moaşte a fost dusă de către monahii care o păzeau, în Serbia, spre a le feri de profanare din partea turcilor. Din acest loc le-a cumparat, în ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu, care le-a adus la Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorită de el şi fraţii săi. Legenda spune că moaştele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc, pe aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă, echivalentă cu greutatea moaştelor. Însă dragostea Banului Barbu faţă de moaşte a avut un alt deznodământ: aşezate pe un taler al balanţei, moaştele într-adevăr cântăresc greu, dar când Barbu Craiovescu pune galbenii, balanţa se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creştin la creştin trage”. Barbu însuşi s-a călugarit la Mănăstirea Bistriţa, spre sfârşitul vieţii sale, sub numele de Pahomie. În anul 1656 voievodul Constantin Şerban a donat o raclă de argint în care să fie așezate aceste sfinte moaște.
Constantin Brâncoveanu a donat şi el mănăstirii un clopot cu o greutate de circa 800 kg, obiect de o mare valoare istorică, un policandru ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
În 1820 a fost reparat şi zugrăvit întregul complex monahal, prin strădania Marelui Ban Grigore Brâncoveanu.
Sfântul lăcaș a fost puternic deteriorat în urma cutremurului din anul 1838, astfel încât mănăstirea a trebuit să fie complet rezidită între anii 1846-1855, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu şi apoi a lui Barbu Ştirbei.
La 15 august 1855 a fost sfinţită biserica cea mare a mănăstirii, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de renumitul pictor Gheorghe Tattarescu.
Arhitectonica Mănăstirii Bistriţa
.jpg)
Mănăstirea Bistriţa în prezent
Note
- ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
