Încă de la jumătatea secolului al VII-lea longobarzii ocupaseră aproape în întregime nordul și centrul Italiei, Roma fiind astfel complet izolată de [[Imperiul Roman de Răsărit]], care mai poseda în Italia doar câteva părți din sudul peninsulei și Sicilia. În anul 751 regele longobard Aistulf a cucerit Ravenna și regiunea Romagna, punând astfel capăt Exarhatului bizantin de Ravenna. Alarmați, episcopii Romei au apelat la ajutorul francilor, care au intervenit în Italia, învingându-i pe longobarzi în două rânduri (în 754 și 756). În schimbul ajutorului militar primit, Papa [[Zaharia al Romei|Zaharia]] l-a încoronat în anul 751 pe Pepin ''cel Scurt'' ca rege al francilor și i-a acordat titlul onorific de ''patrician al romanilor''.<ref name="World History">Peter N. Stearns (ed.), ''The Encyclopedia of World History'', 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref>Ceva mai târziu, în 756, are loc așa-zisa „Donație a lui Pepin”, prin care unele teritorii italiene, inclusiv Ravenna, sunt cedate Papei, formând astfel baza pentru constituirea viitoarelor State Papale. ''De jure'', acest act nu avea valoare, teritoriile respective aparținând [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiului Roman de Răsărit]]; ''de facto'' actul a consfințit pierderea de către bizantini a Exarhatului de Ravenna, sub stăpânirea lor rămânând doar regiunile din sudul peninsulei italiene. Mai mult, „Donația lui Pepin” a rămas o perioadă fără urmări: longobarzii fiind departe de a se recunoaște învinși au continuat să domine nordul Italei și să amenințe Roma.