Ștefan al IV-lea al Romei

Papa Ștefan al IV-lea al Romei a fost Papă al Bisericii Romei între anii 768-772. Papa Ștefan a fost ales în scaunul papal după ce un predecesor al său, succesorul Papei Zaharia, care își luase tot numele de Ștefan, a murit înainte de întronizare, și al cărui nume a fost înlăturat ulterior din Annuario Pontificio. Din acest motiv, Papa Ștefan este uneori înregistrat ca Ștefan al III-lea.

Viața

Ștefan s-a născut în Sicilia în jurul anului 720. Tatăl său se numea OIivus. A venit la Roma în timpul pontificatului Papei Grigorie al III-lea al Romei și a tuns în monahism în Mănăstirea Sf. Hrisogon, aparținând ordinului benedictin. În timpul pontificatului papei Zaharia, Ștefan a fost hirotonit preot și rânduit să slujească la Palatul din Lateran A urcat treptat în ierarhia romană, în slujba mai multor papi. Se afla la căpătâiul Papei Paul I la moartea acestuia, în iunie 767, când diferitele facțiuni romane și-au început manevrele pentru alegerea în scaunul papal a candidaților susținuți de ele. Anul următor, antipapii Constantin al II-lea (instalat în scaun de o facțiune a nobililor toscani) și Filip (candidatul susținut de lombarzi) au fost siliți să se retragă de Cristofor, conducătorul (Primicerius) al colegiului notarilor papali și de fiul acestuia, Sergiu. În august 768, aceștia au organizat o alegere canonică a papei, care avea să fie Ștefan al IV-lea, și au chemat clerul roman, armata și poporul să se adune înaintea bisericii Sf. Adrian. Ștefan a fost hirotonit episcop al Romei pe 7 august 768.

Alegerea lui Ștefan a declanșat o reacție violentă împotriva anturajului antipapei Constantin. Reacția mulțimii a fost brutală: episcopului Teodor, vicarul (vice-dominus) lui Constantin și fratelui său Passivus le-au fost scoși ochii, iar mulțimea s-a răzbunat și pe susținătorii orașului Alati, care îl susținuseră pe Constantinm, care a fost la rândul său orbit.

Rolul Papei Ștefan în aceste evenimente este neclar. Părerile diferă foarte mult: unii autori consideră că a fost doar un observator neajutorat, alții că ar fi fost complice la săvârșirea acestor acte brutale, că ar fi dat chiar porunci în acest sens și le va fi urmărit cu plăcere. Ceea ce putem afirma totuși cu certitudine este că rivalitățile tradiționale între marile familii nobiliare romane au transformat alegerea papală într-o încercare criminală de a obține puterea temporală în Italia, iar pontificatul lui Ștefan al IV-lea a rămas marcat de ele.

După ce situația s-a mai calmat, Ștefan i-a informat pe regii franci, Carol cel Mare și fratele său Carloman I de alegerea lui și a convocat un sinod unde, după condamnarea definitivă a lui Constantin și a adepților lui, a stabilit reguli stricte pentru alegerea papală și a limitat implicarea nobilimii în alegerile următoare. Conciliul de la Lateran din anul 769 a condamnat totodată și Sinodul iconoclast de la Hiereia și a confirmat practica cinstirii icoanelor.

Ștefan a continuat să fie bănuitor în privința planurilor de agresiune ale lombarzilor, o preocupare care l-a împins să strângă legăturile cu regii franci Carol cel Mare și Carloman, al căror sprijin l-a obținut pentru consolidarea noilor State Papale. Intervenția acestora pe lângă lombarzi i-a permis Papei să recupereze o parte din regiunea Benevento pentru papă, însă aceștia au aranjat totodată căsătoria fiicei și a fiului regelui lombard Desideriu, Desiderata și Adalgis, respectiv cu un frate și o soră a lui Carol cel Mare. Când Ștefan a obiectat, remarcând că ambii miri, Carol și Adalgis erau deja căsătoriți, a fost ignorat. Carol cel Mare s-a însurat chiar el cu Desiderata în anul 770, pentru a consolida – temporar – alianța familială cu lombarzii.

În primii ani ai pontificatului acestuia, Cristofor și Sergiu au continuat să îl sprijine și să îi fie sfătuitori papei Ștefan, cu o politică mai degrabă favorabilă francilor și ostilă lombarzilor. Regele Desiderius a răspuns pe măsură, încercând să îi înlăture de la putere. Regele lombard i-a mituit pe Paul Afiarta, șambelanul papei și pe mai mulți alți funcționari ca să îi vorbească pe cei doi de rău lui Ștefan. Când Desiderius a încercat, în anul 771, să pătrundă în Roma cu armata sa, pretinzând că venise în pelerinaj la mormântul Sf. Petru, Cristofor și Sergiu au închis porțile orașului și i-au împiedicat să intre. Văzând soldații mobilizați pe metereze, Desideriu a cerut să îi vorbească Papei. Acesta a ieșit să se întâlnească cu regele, timp în care Afiarta și susținătorii lui au încercat să agite mulțimea, îndemnându-i să îi înlăture de la putere pe Cristofor și Sergiu. Aceștia au reușit însă să păstreze controlul situației, ceea ce i-a silit pe Afiarta și pe adepții lui să fugă și să se ascundă în palatul din Lateran.

La întoarcerea lui Ștefan la Lateran, Cristofor a devenit bănuitor, crezând că Ștefan ajunsese la un acord cu Desiderius, și l-a silit pe papă să jure că nu avea să-i predea pe el și pe fiul său în mâinile lombarzilor. A doua zi, când Ștefan i-a cerut ajutor regelui lombard, Desideriu i-a cerut papei să îi predea pe Cristofor și pe Sergiu. Când aceștia s-au predat, au fost orbiți. Cristofor a murit după trei zile, iar Sergiu a fost ținut închis în palatul din Lateran.

Ștefan a rămas sub influența regelui Desiderius: la începutul anului 772, Afiarta a hotărât să profite de boala papei Ștefan și, când a devenit limpede că acesta trăgea să moară, a început să trimită în exil mai mulți clerici și nobili romani influenți, iar alții au fost aruncați în închisoare.

Bibliografie

• Mann, Horace K., The Lives of the Popes in the Early Middle Ages, Vol. I: The Popes Under the Lombard Rule, Part 2, 657-795 (1903)

Casetă de succesiune: Ștefan al IV-lea al Romei
Precedat de: Paul I	Papă al Romei 768 - 772	Urmat de: Adrian I

Surse

Orthodoxwiki:Stephen IV of Rome, după:

• Wikipedia: Pope_Stephen_III
• Catholic Encyclopedia: Pope Stephen (III) IV