Arhieraticon

Acest articol face parte din seria Cărți de cult

Cărți de cult pentru clerici

Arhieraticon Liturghier Molitfelnic Aghiazmatar Panihidă Evanghelie

Cărți de cult pentru strană

Apostol Catavasier Ceaslov Penticostar Octoih Minei Tipic Psaltirea Tedeum

Alte cărți

Acatistier Sinaxar Acatistier Martirologiu Lecționar

de cult&action=edit Editați această casetă

Arhieraticonul (gr. ἀρχιερατικόν, sl. Cinovnic) este o carte de slujbă folosită la slujbele bisericeşti care se săvârşesc de către episcopi. Cuprinde rânduiala slujbei Sfintei Liturghii (a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare şi Liturghia Sf. Grigorie Dialogul), precum şi rânduiala pentru alte slujbe care intră în atribuţiile ierarhilor: rânduiala pentru hirotonia şi hirotesia clericilor de diferite grade, pentru sfinţirea antimiselor, pentru sfinţirea bisericilor, precum şi pentru sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir. Este echivalentul pentru arhierei al Liturghierului.

Răspândirea în Ţările Române

Potrivit prof. Ene Branişte, până în secolul al XVIII-lea, arhieraticonul a circulat în Ţările Române în limbile de cult ale vremii, greaca şi slavona.

Prima traducere românească a arhieraticonului datează din 1688, când apare „Slujebnicul” Mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, ediţie manuscrisă trilingvă greacă, slavonă şi română. Primul text integral românesc (într-o variantă restrânsă, cuprinzând doar slujbele esenţiale) a fost publicat tot în manuscris, în jurul anului 1705 de către un copist moldovean, Axinte Uricarul , viitorul cronicar al lui Nicolae Mavrocordat în timpul domniei acestuia în Moldova (1709-1710 şi 1711-1716).

În Ardeal, prima ediţie românească a Arhieraticonului a fost publicată în manuscris de episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Klein în 1748, iar prima ediţie tipărită a Arhieraticonului în limba română a fost publicată la Blaj sub patronajul unui alt episcop greco-catolic român, Grigore Maior, în anul 1777, fiind tradus din limba greacă.

În anul 1926 apare o nouă ediţie a Arhieraticonului în limba română. Următoarea ediţie, datând din anul 1976, a fost completată pentru a cuprinde rânduiala tuturor slujbelor săvărşite cu arhiereu, inclusiv rânduiala Liturghiei cu arhiereu, a diferitelor ierurgii şi a sfinţirii Marelui Mir. A treia ediţie apare în 1926 şi abia în 1976 apare următoarea ediţie, într-o redactare nouă completată cu slujbe noi ca: Rânduiala Liturghiei arhiereşti, Sfinţirea bisericii şi obiectelor de cult, Rânduiala sfinţirii Marelui Mir. O nouă ediţie a Arhieraticonului a apărut în anul 1993 (Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).

Surse

• Pr.Prof.Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2, Arhieraticon
• Ion Buzaşi, Scrieri ale cărturarilor blăjeni, România literară, nr. 19, 2001.

Resurse online

• Arhieraticon. Rânduiala slujbelor săvârşite cu arhiereu, ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.
• Inochentie Micu Klein: Arhieraticon, ediţie după originalul manuscris. Studiu introductiv de Ioan Chindriş. Transcrierea textului: Florica Nuţiu şi Ioan Chindriş, România Press, Bucureşti, 2000.