Mircea Păcurariu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(Biografie: referințe)
Linia 16: Linia 16:
 
În perioada 1990-1992 a fost profesor suplinitor al aceleiași catedre, de Istorie a Bisericii Române, și la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între anii 1992-2000 a îndeplinit funcția de decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. După pensionare, în anul 2002, a rămas ca profesor emerit la aceeași facultate.<ref name=crestinortodox/>
 
În perioada 1990-1992 a fost profesor suplinitor al aceleiași catedre, de Istorie a Bisericii Române, și la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între anii 1992-2000 a îndeplinit funcția de decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. După pensionare, în anul 2002, a rămas ca profesor emerit la aceeași facultate.<ref name=crestinortodox/>
  
Părintele Mircea Păcurariu a trecut la Domnul în dimineața zilei de miercuri, 13 ianuarie 2021, la ora 07:41.<ref>[https://basilica.ro/pr-acad-mircea-pacurariu-a-trecut-la-domnul/ Iulian Dumitrașcu, ''Pr. Acad. Mircea Păcurariu a trecut la Domnul''], 13 ianuarie 2021, ''Basilica.ro''</ref>
+
Părintele Mircea Păcurariu a trecut la Domnul în dimineața zilei de miercuri, 13 ianuarie 2021, la ora 07:41.<ref>[https://basilica.ro/pr-acad-mircea-pacurariu-a-trecut-la-domnul/ Iulian Dumitrașcu, ''Pr. Acad. Mircea Păcurariu a trecut la Domnul''], 13 ianuarie 2021, ''Basilica.ro''</ref><ref>[https://www.mediafax.ro/social/a-murit-parintele-academician-mircea-pacurariu-19864997 Laura Baciu, ''A murit cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române, părintele academician Mircea Păcurariu''], 13 ianuarie 2021, ''Mediafax.ro''</ref>
  
 
== Lucrări publicate ==
 
== Lucrări publicate ==

Versiunea de la data 14 ianuarie 2021 05:49

Mircea Păcurariu (n. 30 iulie 1932, satul Ruși, județul Hunedoara - d. 13 ianuarie 2021, Sibiu)[1] a fost un preot, profesor universitar de teologie și istoric român. Este un specialist renumit în domeniul istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Din 2015 era membru titular al Academiei Române.[2]

Biografie

Născut la 30 iulie 1932 în satul Ruși (aparținător, în prezent, de comuna Bretea Română) din județul Hunedoara, Mircea Păcurariu este fiul preotului din acel sat.

A urmat studii la Liceul „Decebal” din Deva (1943-1951), la Facultatea de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956), unde a obținut licența în teologie.

Ulterior a urmat cursuri de doctorat în specialitatea „Istoria Bisericii Române” la Institutul Teologic din București (1956-1959), susținându-și teza de doctorat în anul 1968, cu titlul Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova în secolele XVI-XVIII.

După absolvirea facultății de teologie, a lucrat ca profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), apoi a fost cooptat în învățământul superior la Catedra de Istoria Bisericii Române de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. A obținut succesiv gradele didactice de asistent pentru limbile latină și greacă (1961-1970), conferențiar (1970-1971) și apoi pe cel de profesor titular (din anul 1971).

Hirotonit ca diacon (1970) și preot (1971), i s-a acordat ulterior distincția de iconom stavrofor (1976).

Profesorul Mircea Păcurariu a participat la numeroase întruniri cu caracter teologic peste hotare. A fost președinte al Comisiei de Istorie Eclesiastică Comparată din România (din 1997).[3]

În perioada 1990-1992 a fost profesor suplinitor al aceleiași catedre, de Istorie a Bisericii Române, și la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Între anii 1992-2000 a îndeplinit funcția de decan al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. După pensionare, în anul 2002, a rămas ca profesor emerit la aceeași facultate.[3]

Părintele Mircea Păcurariu a trecut la Domnul în dimineața zilei de miercuri, 13 ianuarie 2021, la ora 07:41.[4][5]

Lucrări publicate

Printre cele mai importante cărți care îl au ca autor pe Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu se numără:

  • Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova în secolele XVI-XVIII (teză de doctorat, Sibiu, 1968)
  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Manual pentru Seminariile teologice (ed. I, Sibiu, 1972; ed. a II-a, Sibiu, 1978; ed. a III-a, București, 1987)
  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru Institutele Teologice - 3 volume (ed. I, București, 1980-1981; ed. a II-a, București, 1992-1994)
  • Începuturile Mitropoliei Transilvaniei (București, 1980)
  • Politica statului ungar față de Biserica româneasă din Transilvania în perioada dualismului, 1867-1918 (Sibiu, 1986)
  • Istoria Mănăstirii Prislop (Arad, 1986)
  • Două sute de ani de învățământ teologic la Sibiu, 1786-1986 (Sibiu, 1987)
  • Pagini de istorie bisericească românească (Sibiu, 1991)
  • Istoria Bisericii românești din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș până în 1918 (Cluj-Napoca, 1992)
  • Istoria Bisericii Ortodoxe Române, compendiu (Chișinău, 1993)
  • Geschichte der Rumanischen Orthodoxen Kirche (Erlangen, 1994)
  • Basarabia. Aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc (Iași, 1993)
  • Sfinți daco-romani și români (Iași, 1994)
  • Dicționarul Teologilor Români
    • Ediția I: Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, ISBN 9739739148, disponibilă online
    • Ediția a II-a: Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6
  • Uniația în Transilvania în trecut și astăzi, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2006 [6]

Distincții

La 1 decembrie 2000 a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de ofițer, „pentru slujirea cu cinste, evlavie și dragoste de oameni a cuvântului lui Dumnezeu”.[7]

Pr. profesor dr. Mircea Păcurariu a fost distins cu Ordinul „Crucea Patriarhală” de către patriarhii Iustin Moisescu (în 1977), Teoctist Arăpașu (în 2002) și Daniel Ciobotea (în 2009, cu noua „Cruce Patriarhală” - albă, pentru activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.[8]

Note