Pahomie cel Mare și Antonie cel Mare: Diferență între pagini

De la OrthodoxWiki
(Diferență între pagini)
Salt la: navigare, căutare
(→‎Viaţa)
 
(+el,pt)
 
Linia 1: Linia 1:
−
[[Image:StPakhom.jpg|thumb|Icoană coptă a Sfântului Pahomie, părintele monahismului de obşte]]
+
{{Articol de calitate}}{{Sfinti
−
[[Preacuvios]]ul '''Pahomie cel Mare''' (292-346) a fost un mare ascet egiptean, în acelaşi timp un Părinte al pustiei şi întemeietor al [[monahism]]ului de obşte (cenobitic) în Egipt. Prăznuirea lui se face la [[15 mai]].
+
|nume=Sf. Antonie cel Mare
 +
|Imagine=[[Imagine:Anthony the Great.jpg|280 px|''Icoana Sfântului Antonie cel Mare'']]
 +
|nastere= 251
 +
|adormire= 356
 +
|tip= [[cuvios]], [[monah]]
 +
|localizare= Egipt, Imperiul Roman
 +
|etnie=
 +
|calendar= [[17 ianuarie]]
 +
|biserici=
 +
|canonizare=
 +
|recunoastere= pan-ortodoxă
 +
|site=
 +
}}Sfântul '''Antonie cel Mare''' (251-356), „părintele monahilor”, este poate cel mai popular [[asceza|ascet]] și socotit a fi începătorul vieții [[călugăr]]ești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al [[monahism]]ului, împreună cu Sfântul [[Pahomie cel Mare]].<br>
 +
[[Praznic|Prăznuirea]] lui se face la data de [[17 ianuarie]] în toate tradițiile creștine.
  
−
==Viaţa==
+
==Nume==
−
Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos <ref>Izvoarele nu concordă asupra locului naşterii Sf. Pahomie: toate vorbesc de Tabaida, dar unii înţeleg "Tebaida (Egiptul de Sus)" (i.e. "Tebaida de Sus"), alţii "Tebaida (Egiptul de Jos)" (i.e. "Tebaida de Jos").</ref> (Egipt), din părinţi păgâni, şi a primit o aleasă educaţie, fiind instruit în cele ale filosofiei vremii şi culturii sale.
 
  
−
Mergând odată cu părinţii săi în capiştea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capişte zicând către părinţii lui: "Scoateţi de aici pe vrăjmaşul zeilor şi-l alungaţi". Iar preacuviosul (deşi încă nu cunoscuse creştinismul), bând din vinul jertfei idoleşti, a vărsat.
+
===În limbile clasice===
  
−
Către vârsta de 20 <ref>Izvoarele iarăşi nu concordă asupra vârstei la care sfântul a fost luat la armată: 18, 19, 20 sau 21 de ani.</ref> de ani a fost luat cu forţa în armata romană <ref>Multele războaie din zonă obligau armata romană să recruteze din egipteni, pentru o perioadă de timp.</ref>. Aşa, aflându-se într-o închisoare cu ceilalţi recruţi în aşteptarea înrolării, a cunoscut pentru prima dată creştini, care slujeau acolo pe cei bolnavi şi în nevoi. Impresionat de această dragoste pentru aproapele, a început să se intereseze de creştinism. După încheierea serviciului militar, a mers în cetatea creştină Oxirinhos, din Tebaida de Sus, a cunoscut învăţătura [[Sfintelor Evanghelii]] şi adevărurile de credinţă, şi a primit Sfântul [[Botez]], în anul 314.
+
*în limba greacă este numit ''Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας''
  
−
După trei ani de viaţă acetică, auzind de un [[pustnic]], cu numele Palamon, şi de sfinţenia vieţii lui, s-a dus la el, în pustie, ca ucenic al acestuia, şi, astfel, a ajuns călugăr. Lucrul lui era să toarca lâna şi să o ţeasă, iar, din câştig, dădea săracilor.
+
*în limba latină este numit ''Antonius Abbas'', ''Antonius Eremita'' sau ''Antonius Magnus Eremita''
  
−
După ce a stat zece ani cu Palamon, o voce de sus i-a poruncit să întemeieze o comunitate monastică la Tabenisi (Tabbenisi, Tabenna, Tabbenisiot), un loc unde Pahomie mergea din când în când să se roage în singurătate. Lucrul s-a petrecut astfel: mergând Pahomie şi Palamon odată în acel loc, un glas de sus i-a grăit: "Aici să petreci şi să faci o mănăstire, unde vor veni mulţi să se mântuiască"; bătrânul Palamon a înţeles că ucenicul său Pahomie a avut o descoperire şi i-a: "Să zidim aici o chilie şi tu să petreci aici, dar să nu ne despărţim, ci, să ne cercetăm unul pe altul". Nu după multă vreme, însă, Sfântul Palamon s-a mutat din viaţa aceasta la cer, pe braţele iubitului său fiu sufletesc, ucenicul său.
+
===În limbile moderne===
 +
*în limba română mai este numit și '''Marele Antonie''' (mai ales în vechea literatură religioasă) sau '''Antonie Egipteanul'''; uneori este numit, mai ales în tradiția catolică, "Sfântul Anton", ceea ce pentru unii a dus la confuzia lui Antonie cel Mare cu [[Anton de Padova]]
  
−
Mai apoi, Pahomie a avut o altă viziune duvină, în care un înger a venit la el îmbrăcat cu o "schimă" (gr. σχημα - haină călugărească), şi i-a dat regula pentru viaţa de obşte. Acest moment este considerat în istoria monahismului ca un fel de act de naştere a monahismului de obşte (cenobitic), pentru că până în acest moment asceţii creştini trăiseră ca [[pustinc]]i în singuratate, şi nu în comunitate. Regula Sfântului Pahomie era o primă formă de viaţă monastică cenobitică, care dădea loc atât vieţii de obşte cât şi celei de liniştire; monahii trăiau în chilii separate, dar lucrau împreună pentru întrega comunitate, şi făceau rugăciuni comune, pe lângă cele de la chilie.
+
*în limba engleză este numit ''Anthony the Great'', ''Anthony of Egypt'', ''Anthony of the Desert'', sau ''Anthony the Anchorite''
  
−
Furthermore, Pachomius was strict with the community of monks that began to grow around him. He gave everyone the same food and attire. The monks of the monastery fulfilled the obediences assigned them for the common good of the monastery. The monks were not allowed to possess their own money nor to accept anything from their relatives. St Pachomius considered that an obedience fulfilled with zeal was greater than fasting or prayer. He also demanded from the monks an exact observance of the monastic rule, and he chastised slackers. Once he even refused to speak directly with his own sister in order that he might maintain his detachment from the world. (He did, however, talk to her through a messenger, and he blessed her desire to become a nun; soon, she had her own all-female monastic community growing up around her.)
+
*în limba franceză este numit ''Antoine le Grand'' sau ''Antoine d'Égypte''
  
−
Pachomius lived the rest of his life managing his monastery, performing wonders, fighting the demons, and of course in fervent prayer. Near the end of his life he was granted another vision: the Lord revealed to him the future of monasticism. The saint learned that future monks would not have such zeal in their struggles as the first generation had, and they would not have experienced guides. Prostrating himself upon the ground, St. Pachomius wept bitterly, calling out to the Lord and imploring mercy for them. He heard a Voice answer, "Pachomius, be mindful of the mercy of God. The monks of the future shall receive a reward, since they too shall have occasion to suffer the life burdensome for the monk."
+
==Viața==
  
−
By 348, Pachomius directed almost three thousand monks. This, however, was also the year that he was infected by some form of plague or pestilence. His closest disciple, St. Theodore (May 17), tended to him with filial love. St. Pachomius died around the year 348 at the age of fifty-three, and was buried on a hill near the monastery.
+
Viața lui Antonie a fost povestită de sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]] (298-373), [[arhiepiscop]] al [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]] (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), ''Vita Antonii'' - ''Viața lui Antonie''<ref>Ediții românești: Atanasie cel Mare, ''Viața cuviosului părintelui nostru Antonie'', traducere de Pr. Dumitru Fecioru în colecția PSB (Părinți și scriitori bisericești) 16, E.I.B.M., București, 1988 ; Sfântul Atanasie cel Mare, ''Viața sfântului Antonie cel Mare urmată de cele mai frumoase predici'', traducere și studiu introductiv de Ștefan Bezdechi, Ed. Anastasia, București, 2000</ref> -, scrisă la puțină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 și 359<ref>autori despre data scrierii cărții</ref>.
  
−
St. [[Jerome]] translated the rule of St. Pachomius into Latin in 404, and only this translation survives. The rule of St. Pachomius influenced St. Benedict, the most influential figure in Western monasticism, in preparing his own rule.
+
Vestitul părinte al [[monahism]]ului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor țărani creștini înstăriți; aici a învățat să practice credința, mergând des la biserică. După moartea părinților săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viață, a auzit în biserică cuvântul [[Evanghelie]]i, care zice: „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și, venind, urmează Mie” ([[Evanghelia după Matei|Matei]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=19#21 19, 21]). Antonie a primit acest cuvânt ca și cum îi era adresat lui direct și, după ce și-a împărțit averea la săraci și a dat-o pe sora lui în grija unei comunități de fecioare, s-a retras în singurătate. A viețuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic și mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.
 +
 
 +
În 286, la vârsta de 35 de ani, se așază într-o fortăreață părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deșertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele „colonii monastice” din deșerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria și Schit (''Skete'').
 +
 
 +
Către anul 310, întreprinde o călătorie la [[Alexandria]], căutând să îmbărbăteze pe [[Mucenic|martir]]ii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul [[Persecuții împotriva creștinilor (epoca antică)|persecuției lui Maximin]].
 +
 
 +
În anul 312 se instalează departe, în deșert, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, în apropiere de malul Mării Roșii, unde se găsește astăzi mănăstirea care îi poartă numele). Aici trăiește până la moartea sa (356) împreună cu doi [[ucenic]]i, nepărăsind locul decât pentru a-și vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susține pe Sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], persecutat de partida [[arianism|pro-ariană]].
 +
 
 +
==Scrieri==
 +
===Scrisorile===
 +
Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care [[sfânt]]ul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunități monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie și Amatas<ref>Macarie și Amatas sunt cei doi discipoli care au trăit 15 ani cu Amtonie în muntele Kolzim (''Vita Antonii'' 91, 1), care au asistat la moartea lui și care l-au îngropat într-un loc de nimeni cunoscut, după cum Antonie însuși le-a cerut (VA 91, 6-7). Acest Macarie este altul decât [[Macarie cel Mare]], zis și Egipteanul (și, desigur, altul decât [[Macarie Alexandrinul]]). Aceste informații vin prin [[avva]] [[Cronie]], ucenic de-al lui Antonie, devenit mai târziu [[preot]] în deșertul Nitriei (cf. Paladie, ''Istoria lausiacă'' 21).</ref>), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui [[Ammun Egipteanul|Ammun]], prieten al lui Antonie.
 +
 
 +
Din această corespondență s-au păstrat două colecții principale:
 +
*o colecție de 7 (șapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni<ref>Către 392/393 Fericitul [[Ieronim]] scrie că a văzut o traducere greacă a acestor scrisori, inițial redactate de Antonie în limba coptă - ''De viris illustribus'', 87-88 (PL 23, 693.711-713)</ref>
 +
*o colecție de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (și parțial în siriacă, greacă și georgiană), și a căror autenticitate este contestată<ref>Părintele Matta el-Maskin vede o unitate de învățătură duhovnicească între aceste 7+13 epistole și ''Vita Antonii'', așa încât conchide: chiar dacă am accepta cu o parte din critici că aceste ultime 13 scrisori nu sunt de mâna lui Antonie, în ele se recunoaște totuși personalitatea lui Antonie, ceea ce duce cu gândul la un ucenic apropiat de-al lui, precum Ammona (cf. Matta el-Maskin, ''Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile'', Abbaye de Bellefontaine, 1993, pp.12-14)</ref>
 +
 
 +
Se mai cunoaște, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui Teodor, „prea iubitul” său fiu, despre [[pocăință]] și iertarea [[păcat]]elor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.
 +
 
 +
===Apoftegmele===
 +
Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau [[Patericul|Paterice]]), dintre care principalele sunt:
 +
*În greacă, colecția alfabetică - [[Patericul egiptean]], cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
 +
*În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la Skete.
 +
*În arabă, o colecție de proveniență coptă îi atribuie 40 de apoftegme.
 +
 
 +
La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de [[Paladie]] sau alții.<ref>Și pe care colecțiile ortodoxe tardive precum cea slavonă și cea română le-au adăugat Patericului egiptean.</ref>
 +
 
 +
===Viața lui Antonie===
 +
''Viața lui Antonie'' a fost scrisă oarecum în grabă, imediat după moartea sfântului, de către Sfântul [[Atanasie al Alexandriei]], acesta folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri și note și mai puțin cu ajutorul apoftegmelor, scrisorilor sau al altor documente ce proveneau direct de la [[avva]] Antonie. Cu toate acestea, ''Viața lui Antonie'' a devenit unul din textele fundamentale ale literaturii monastice, atât în Orient cât și în Occident.
 +
 
 +
==Imnografie==
 +
===Troparul cuviosului Antonie cel Mare, glasul al 4-lea===
 +
:Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului [[Ilie]] și urmând [[Ioan Botezătorul|Botezătorului]] pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.<ref>[[Minei]]ul pe luna ianuarie, ediția 1954.</ref>
 +
 
 +
===Condacul cuviosului Antonie===
 +
:Lepădând tulburările lumești viața sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinților, Antonie.<ref>Mineiul pe luna ianuarie, ediția 1954.</ref>
 +
 
 +
===Acatistul cuviosului Antonie===
 +
[http://logos.md/rugaciuni/acatiste/antonie Acatistul Cuviosului Antonie cel Mare]
 +
 
 +
==Iconografie==
 +
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. Cuvios Antonie cel Mare se zugrăvește sub chipul unui bătrân, „cu barba scurtă, puțin despărțită [în două], având bărbia puțin cam golașă”, cu capul acoperit și în veșmânt călugăresc, purtând înscrisul: „Nu te amăgi, o călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. La icoana Maicii Domnului „De tine se bucură...”, Sf. Antonie e zugrăvit în fruntea cetei cuvioșilor, purtând înscrisul: „Bucură-te, lauda sihaștrilor și strălucirea preacuvioșilor!” Dionisie mai arată cum trebuie zugrăvite și feluritele încercări din viața Sfântului și minunile sale.<ref>Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 158, 180-182, 195, 214, 239 </ref>
  
 
==Surse==
 
==Surse==
−
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai15.htm Sinaxarul zilei de 15 mai]
+
*Athanase d'Alexandrie, ''Vie d'Antoine'', Editions du Cerf, Paris, 2004<sup>2</sup> - în colecția "Sources Chrétiennes", nr. 400 ; introducere, text critic, traducere, note și index de G.J.M. Bartelink.
−
* [http://ro.wikipedia.org/wiki/Pahomie_Tabenisiotul ro.wikipedia]
+
*Matta el-Maskin, ''Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile'', Abbaye de Bellefontaine, 1993
−
* [http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=101384 Venerable Pachomius the Great, Founder of Coenobitic Monasticism] ([[OCA]])
+
*Noëlle Devilliers, ''Antoine le Grand, Père des moines'', Abbaye de Bellefontaine (collection "Spiritualité Orientale", 8), 1971.
−
* [http://www.orthodox.cn/prologue/May15.htm The Venerable Prochomius the Great] from the ''[[Prologue of Ohrid]]''
+
*Pr. Prof. Dr. [[Ioan G. Coman]], ''Patrologie'', vol. III, EIBM, București, 1988, p. 357.
−
* [http://www2.evansville.edu/ecoleweb/glossary/pachomius.html Pachomius] from the ''Ecole Glossary''
+
*[[Minei]]ul pe luna Ianuarie
−
* [http://www.earlychurch.org.uk/pachomius.html "Pachomius"] Mangold, "PACHOMIUS," Philip Schaff, ed., A Religious Encyclopaedia or Dictionary of Biblical, Historical, Doctrinal, and Practical Theology, 3rd edn, Vol. 3. Toronto, New York & London: Funk & Wagnalls Company, 1894. pp.1715-1716. [Greek title excluded]
 
−
 
 
−
==Legături externe==
 
−
*[http://goarch.org/en/chapel/saints.asp?contentid=55 Pachomius the Great Martyr] ([[GOARCH]])
 
−
*[http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf203.v.iv.viii.html Pachomius] and [http://www.ccel.org/ccel/schaff/hcc3.iii.vii.xi.html Pachomius and the Cloister Life] from the Christian Classics Ethereal Library
 
−
*[http://www.voskrese.info/spl/Xpachomy-gt.html St. Pachomius the Great of Upper Egypt, Abbot of Tabennisi] from the St. Pachomius Library
 
−
*[http://www.saintjonah.org/services/stpachomius.htm The Prayer Rule of St. Pachomius]
 
  
 
==Note==
 
==Note==
−
<references/>
+
<small>{{reflist|2}}</small>
−
 
 
  
−
[[Categorie:Cuvioşi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
−
[[Categorie:Sfinţi egipteni]]
+
[[Categorie:Sfinți egipteni]]
 +
[[Categorie:Cuvioși]]
 
[[Categorie:Monahism]]
 
[[Categorie:Monahism]]
−
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Articole de calitate]]
 +
[[Categorie:Părinți ai pustiei]]
  
−
[[en:Pachomius the Great]]
+
[[ar:أنطونيوس الكبير]]
 +
[[el:Αντώνιος ο Μέγας]]
 +
[[en:Anthony the Great]]
 +
[[mk:Свети Антониј Велики]]
 +
[[pt:Antão, o Grande]]

Versiunea de la data 17 ianuarie 2020 20:35

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sf. Antonie cel Mare
Icoana Sfântului Antonie cel Mare
Date personale
Naștere 251
Mutare la Domnul (†) 356
Localizare Egipt, Imperiul Roman
Naționalitate
Date cult
Tip cuvios, monah
Data canonizării
Prăznuire la data de 17 ianuarie
Proclamare pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), „părintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.
Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradițiile creștine.

Nume

În limbile clasice

  • în limba greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας
  • în limba latină este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita

În limbile moderne

  • în limba română mai este numit și Marele Antonie (mai ales în vechea literatură religioasă) sau Antonie Egipteanul; uneori este numit, mai ales în tradiția catolică, "Sfântul Anton", ceea ce pentru unii a dus la confuzia lui Antonie cel Mare cu Anton de Padova
  • în limba engleză este numit Anthony the Great, Anthony of Egypt, Anthony of the Desert, sau Anthony the Anchorite
  • în limba franceză este numit Antoine le Grand sau Antoine d'Égypte

Viața

Viața lui Antonie a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop al Alexandriei (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viața lui Antonie[1] -, scrisă la puțină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 și 359[2].

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor țărani creștini înstăriți; aici a învățat să practice credința, mergând des la biserică. După moartea părinților săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viață, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și, venind, urmează Mie” (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca și cum îi era adresat lui direct și, după ce și-a împărțit averea la săraci și a dat-o pe sora lui în grija unei comunități de fecioare, s-a retras în singurătate. A viețuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic și mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se așază într-o fortăreață părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deșertului, „muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele „colonii monastice” din deșerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria și Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul persecuției lui Maximin.

În anul 312 se instalează departe, în deșert, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, în apropiere de malul Mării Roșii, unde se găsește astăzi mănăstirea care îi poartă numele). Aici trăiește până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-și vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susține pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană.

Scrieri

Scrisorile

Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care sfântul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunități monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie și Amatas[3]), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui Ammun, prieten al lui Antonie.

Din această corespondență s-au păstrat două colecții principale:

  • o colecție de 7 (șapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni[4]
  • o colecție de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (și parțial în siriacă, greacă și georgiană), și a căror autenticitate este contestată[5]

Se mai cunoaște, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui Teodor, „prea iubitul” său fiu, despre pocăință și iertarea păcatelor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.

Apoftegmele

Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau Paterice), dintre care principalele sunt:

  • În greacă, colecția alfabetică - Patericul egiptean, cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
  • În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la Skete.
  • În arabă, o colecție de proveniență coptă îi atribuie 40 de apoftegme.

La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de Paladie sau alții.[6]

Viața lui Antonie

Viața lui Antonie a fost scrisă oarecum în grabă, imediat după moartea sfântului, de către Sfântul Atanasie al Alexandriei, acesta folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri și note și mai puțin cu ajutorul apoftegmelor, scrisorilor sau al altor documente ce proveneau direct de la avva Antonie. Cu toate acestea, Viața lui Antonie a devenit unul din textele fundamentale ale literaturii monastice, atât în Orient cât și în Occident.

Imnografie

Troparul cuviosului Antonie cel Mare, glasul al 4-lea

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.[7]

Condacul cuviosului Antonie

Lepădând tulburările lumești viața sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinților, Antonie.[8]

Acatistul cuviosului Antonie

Acatistul Cuviosului Antonie cel Mare

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Antonie cel Mare se zugrăvește sub chipul unui bătrân, „cu barba scurtă, puțin despărțită [în două], având bărbia puțin cam golașă”, cu capul acoperit și în veșmânt călugăresc, purtând înscrisul: „Nu te amăgi, o călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. La icoana Maicii Domnului „De tine se bucură...”, Sf. Antonie e zugrăvit în fruntea cetei cuvioșilor, purtând înscrisul: „Bucură-te, lauda sihaștrilor și strălucirea preacuvioșilor!” Dionisie mai arată cum trebuie zugrăvite și feluritele încercări din viața Sfântului și minunile sale.[9]

Surse

  • Athanase d'Alexandrie, Vie d'Antoine, Editions du Cerf, Paris, 20042 - în colecția "Sources Chrétiennes", nr. 400 ; introducere, text critic, traducere, note și index de G.J.M. Bartelink.
  • Matta el-Maskin, Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, 1993
  • Noëlle Devilliers, Antoine le Grand, Père des moines, Abbaye de Bellefontaine (collection "Spiritualité Orientale", 8), 1971.
  • Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III, EIBM, București, 1988, p. 357.
  • Mineiul pe luna Ianuarie

Note

  1. ↑ Ediții românești: Atanasie cel Mare, Viața cuviosului părintelui nostru Antonie, traducere de Pr. Dumitru Fecioru în colecția PSB (Părinți și scriitori bisericești) 16, E.I.B.M., București, 1988 ; Sfântul Atanasie cel Mare, Viața sfântului Antonie cel Mare urmată de cele mai frumoase predici, traducere și studiu introductiv de Ștefan Bezdechi, Ed. Anastasia, București, 2000
  2. ↑ autori despre data scrierii cărții
  3. ↑ Macarie și Amatas sunt cei doi discipoli care au trăit 15 ani cu Amtonie în muntele Kolzim (Vita Antonii 91, 1), care au asistat la moartea lui și care l-au îngropat într-un loc de nimeni cunoscut, după cum Antonie însuși le-a cerut (VA 91, 6-7). Acest Macarie este altul decât Macarie cel Mare, zis și Egipteanul (și, desigur, altul decât Macarie Alexandrinul). Aceste informații vin prin avva Cronie, ucenic de-al lui Antonie, devenit mai târziu preot în deșertul Nitriei (cf. Paladie, Istoria lausiacă 21).
  4. ↑ Către 392/393 Fericitul Ieronim scrie că a văzut o traducere greacă a acestor scrisori, inițial redactate de Antonie în limba coptă - De viris illustribus, 87-88 (PL 23, 693.711-713)
  5. ↑ Părintele Matta el-Maskin vede o unitate de învățătură duhovnicească între aceste 7+13 epistole și Vita Antonii, așa încât conchide: chiar dacă am accepta cu o parte din critici că aceste ultime 13 scrisori nu sunt de mâna lui Antonie, în ele se recunoaște totuși personalitatea lui Antonie, ceea ce duce cu gândul la un ucenic apropiat de-al lui, precum Ammona (cf. Matta el-Maskin, Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, 1993, pp.12-14)
  6. ↑ Și pe care colecțiile ortodoxe tardive precum cea slavonă și cea română le-au adăugat Patericului egiptean.
  7. ↑ Mineiul pe luna ianuarie, ediția 1954.
  8. ↑ Mineiul pe luna ianuarie, ediția 1954.
  9. ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 158, 180-182, 195, 214, 239

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Pahomie_cel_Mare&oldid=50152”