Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(diacritice, reformulari si completari minore)
(ortografie)
Linia 28: Linia 28:
 
Totuşi mănăstirea a continuat să rămână un simbol al culturii şi vieţii religioase sârbe, iar conducătorii sârbi nu au contenit a face daruri şi donaţii mănăstirii de-a lungul secolelor ce au urmat.
 
Totuşi mănăstirea a continuat să rămână un simbol al culturii şi vieţii religioase sârbe, iar conducătorii sârbi nu au contenit a face daruri şi donaţii mănăstirii de-a lungul secolelor ce au urmat.
  
Spre deosebire de majoritatea comunităţilor monastice din muntele Athos, care au fost construite pe ţărmurile Mării Mediterane, mănăstirea Hilandar este localizată la câţiva kilometri in interiorul peninsulei. Complexul monastic include între zidurile sale de aparare biserica principală (''katholikon'') şi un număr de capele mai mici, precum şi chiliile călugărilor, camerele pentru oaspeţi, o bibliotecă, trezoreria şi o bolniţă (spital).
+
Spre deosebire de majoritatea comunităţilor monastice din muntele Athos, care au fost construite pe ţărmurile Mării Mediterane, mănăstirea Hilandar este localizată la câţiva kilometri in interiorul peninsulei. Complexul monastic include între zidurile sale de apărare biserica principală (''katholikon'') şi un număr de capele mai mici, precum şi chiliile călugărilor, camerele pentru oaspeţi, o bibliotecă, trezoreria şi o bolniţă (spital).
  
 
În data de 4 martie 2004, un foc puternic s-a răspândit în mânăstire, distrugând sau afectând aproape jumătate dintre structurile mănăstirii, provocând pagube însemnate chiliei stareţului şi pavilionului de oaspeţi, precum şi în patru dintre capelele cu fresce şi picturi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din fericire, sfintele [[moaşte]] şi alte odoare, obiectele de patrimoniu şi alte bunuri - comorile cele mai de preţ ale mănăstirii - au fost salvate din incendiu. Lucrările de restaurare şi reparaţii (de după incendiu) continuă până în zilele noastre.  
 
În data de 4 martie 2004, un foc puternic s-a răspândit în mânăstire, distrugând sau afectând aproape jumătate dintre structurile mănăstirii, provocând pagube însemnate chiliei stareţului şi pavilionului de oaspeţi, precum şi în patru dintre capelele cu fresce şi picturi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din fericire, sfintele [[moaşte]] şi alte odoare, obiectele de patrimoniu şi alte bunuri - comorile cele mai de preţ ale mănăstirii - au fost salvate din incendiu. Lucrările de restaurare şi reparaţii (de după incendiu) continuă până în zilele noastre.  

Versiunea de la data 23 noiembrie 2013 12:12

Mănăstirea Hilandar
Mănăstirea Hilandar
Jurisdicție Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip călugări, mănăstire de obşte
Înființată secolul XII
Ctitori Sf. Sava şi Simeon ai Serbiei
Stareț Arhim. Mojsije
Mărime aprox. 25 de vieţuitori
Localizare   Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică Limba slavonă, sârbă
Cântarea cântare psaltică şi sârbească
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Site web oficial http://www.hilandar.org


Mănăstirea Hilandar este cea mai la nord situată mănăstire a peninsulei atonite. Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1198 de către domnitorul sârb Ştefan Nemanici (ori Nemanja) la 1151-1195, care în călugărie a luat numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava (Sf. Sava şi Simeon de mai târziu). Mănăstirea a fost întreţinută şi populată în mod neîntrerupt de către călugări sârbi, de la înfiinţare şi până în zilele noastre. Este socotită a fi a patra mânăstire ca importanţă dintre cele douăzeci de mânăstiri suverane din Sfântul Munte.

Istorie

După înfiinţarea statului sârb, Ştefan Nemanja, marele jupan (domn) al Serbiei, în Consiliul de la Ras, în 1196, a stabilit bazele succesiunii dinastice în cadrului noii organizaţii statale. A abdicat mai târziu în favoarea fiului său mijlociu, Ştefan şi a început o nouă viaţă, duhovnicească, de rugăciune, călugărindu-se sub numele de Simeon. El se alătură fiului său mai mic, Rastko - călugărit cu numele de Sava, în comunitatea monastică sârbă din Muntele Athos. Cu aprobarea împăratului bizantin Alexie III Anghelos, prin hrisobula imperială din 1198, mănăstirea Hilandar este recunoscută ca independentă şi aparţinând călugărilor sârbi. Tatăl şi fiul încep renovarea ruinelor vechii mănăstiri, întemeind comunitatea monastică actuală.

Mănăstirea Hilandar a devenit repede centrul spiritual şi religios al poporului sârb. În anul 1430, Sfântul Munte Athos a intrat sub ocupaţia turcilor otomani. Deşi turcii nu au intervenit în mod direct asupra autonomiei comunităţilor monastice, călugării au fost totuşi afectaţi de pierderea unor venituri importante din proprietăţile lor din afara muntelui Athos, care au fost confiscate de către turci. În aceste condiţii, supravieţuirea în Sfântul Munte a devenit foarte dificilă sub noii stăpânitori. Totuşi mănăstirea a continuat să rămână un simbol al culturii şi vieţii religioase sârbe, iar conducătorii sârbi nu au contenit a face daruri şi donaţii mănăstirii de-a lungul secolelor ce au urmat.

Spre deosebire de majoritatea comunităţilor monastice din muntele Athos, care au fost construite pe ţărmurile Mării Mediterane, mănăstirea Hilandar este localizată la câţiva kilometri in interiorul peninsulei. Complexul monastic include între zidurile sale de apărare biserica principală (katholikon) şi un număr de capele mai mici, precum şi chiliile călugărilor, camerele pentru oaspeţi, o bibliotecă, trezoreria şi o bolniţă (spital).

În data de 4 martie 2004, un foc puternic s-a răspândit în mânăstire, distrugând sau afectând aproape jumătate dintre structurile mănăstirii, provocând pagube însemnate chiliei stareţului şi pavilionului de oaspeţi, precum şi în patru dintre capelele cu fresce şi picturi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din fericire, sfintele moaşte şi alte odoare, obiectele de patrimoniu şi alte bunuri - comorile cele mai de preţ ale mănăstirii - au fost salvate din incendiu. Lucrările de restaurare şi reparaţii (de după incendiu) continuă până în zilele noastre.


Odoare

La această Mănăstire se află două icoane făcătoare de minuni, dintre care cea mai cunoscută este icoana Maicii Domnului numită "Tricherousa" sau "Triruciţa" ("cea cu trei mâini"), fiindcă sub mâinile Maicii Domnului este zugrăvită şi mâna Sf. Ioan Damaschin. Se ştie că acesta a fost secretarul stăpânitorului Damascului; şi scriind el o scrisoare împăratului bizantin Leon Iconoclastul, a fost socotit trădător al intereselor Damascului şi s-a poruncit să i se taie mâna. A stat mâna spânzurată pe străzile Damascului de dimineaţă şi până seara. Către seară, Sf. Ioan a cerut mâna de la stăpânitorul Damascului şi i s-a permis s-o ia. Ioan o aşeză la locul de unde fusese tăiată şi, rugându-se fierbinte, cu lacrimi înaintea acestei sfinte icoane, mâna s-a prins la loc şi s-a vindecat.

Se mai găsesc la această mănăstire sfinte moaşte ale mai multor sfinţi: o părticică din lemnul Cinstitei Cruci a Domnului, Capul Sf. Eftimie cel Mare şi piciorul Sf. Simeon, ctitorul mănăstirii. În interior, mănăstirea are 16 paraclise cu odoare scumpe, o evanghelie scrisă pe pergament, de mare valoare, cărţi şi manuscrise slavone, 6 manuscrise pe pergament din sec. XII-XVII-lea, cuprinzând chestiuni bisericeşti, 68 de manuscrise cuprinzând alte probleme bisericeşti, datând din sec. XVII-XVIII.

Mănăstirea mai are peste o mie de icoane bizantine şi sârbeşti din secolele XIII-XVIII, precum şi obiecte de cult, odoare, diverse alte artefacte şi documente cu valoare istorică.

Biblioteca cuprinde o colecţie de cărţi şi peste 1000 de manuscrise (inclusiv cele scrise în alfabetul chirilic), alături de primele cărţi tipărite în limba sârbă. Biblioteca mai păstrează, de asemenea, multe cărţi scrise în limbile bulgară, rusă şi greacă.

Legături externe