Olimpiada diaconița

Sfânta Cuvioasă Olimpiada diaconiţa a trăit la Constantinopol în secolele IV-V d.Hr. Este cunoscută pentru viaţa ei evlavioasă şi pentru milostenia ei deosebită faţă de săraci şi mai ales drept ucenică şi prietenă a Sf. Ioan Gură de Aur. Biserica o prăznuieşte pe 25 iulie, împreună cu Sfânta Cuvioasă Eupraxia din Tabena.

Sfânta Cuvioasă şi Mărturisitoare Olimpiada diaconiţa
Date personale
Naștere	între 361 şi 368
Mutare la Domnul (†)	25 iulie, 408, Nicomedia
Localizare	Imperiul Roman de răsărit
Naționalitate	greacă
Date cult
Tip	cuvioasă, mărturisitoare
Data canonizării	~440
Prăznuire la data de	25 iulie
Proclamare	pan-ortodoxă
Biserici patronate

Viaţa şi lucrările

Fericita Olimpiadă s-a născut la Constantinopol (între 361 şi 368) într-o familie din marea aristocraţie imperială. Tatăl său, contele Seleucos, şi mama sa murind atunci când ea era încă copil, Olimpiada a fost dată spre a fi crescută de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), guvernator de Constantinopol, care a însărcinat cu educaţia sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie). Astfel, Olimpiada a avut relaţii prieteneşti şi familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a şi dedicat Comentariul său la Cântarea Cântărilor) şi cu alţi bărbaţi de seamă ai Bisericii, pe care mai târziu i-a şi ajutat, ori de câte ori au venit la Constantinopol, chiar dacă unii, că patriarhul Teofil al Alexandriei (385-412), s-au întors mai târziu împotriva ei.

Din tinereţe Olimpiada a strălucit nu doar prin frumuseţea trupească, dar şi prin înţelepciunea şi credinţa ei. În anul 386 s-a măritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit înainte ca ei să trăiască împreună. Apoi Olimpiada a decis să îşi dăruiască viaţa ei Domnului, ca văduvă şi fecioară în acelaşi timp, şi de a pune imensa ei bogăţie în slujba Bisericii. Dar în momentul în care ea a refuzat o a doua căsătorie, cu Elpidios, rudă a împăratului Teodosie, statul i-a confiscat toate bunurile şi a fost împiedicată să frecventeze pe oamenii Bisericii până când avea să se supună dorinţei împăratului. Dar, la intoarcerea din campania militară contra lui Maximus (388), împăratul, din admiraţie pentru zelul ei în asceză şi virtute, i-a restituit toate bunurile.

Imediat, sfânta Olimpiada a început să dea milostenie şi să facă opere de binefacere cu imensele sale bogăţii. Şi-a vândut proprietăţile ce le avea în Tracia, în Bitinia, în Galatia şi în Capadocia, ca şi somptuoasele locuinţe de la Constantinopol şi a făcut peste tot case de primire pentru călători, spitale, biserici şi o mânăstire, în spatele porticului meridional al marii biserici a Sfintei Sofia, care a ajuns să adăpostească mai mult de 250 de vieţuitoare: mai întâi slujnicele sale şi alte rudenii, la care s-au adăugat apoi multe femei din înalta societate a imperiului.

Pentru viaţa ei dedicată în întregime lui Hristos, Sfântul Patriarh Nectarie (381-397, prăznuit la 11 octombrie) a numărat-o pe dânsa în rândul diaconiţelor, slujire pe care a împlinit cu cinstire şi fără de cusur. Diaconiţele, alese dintre fecioarele sau văduvele de o vârstă înaintată (60 de ani în acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor şi puteau să intre în altar, însă ele nu erau considerate ca făcând parte din cler. Slujirea lor consta în principal în vizitarea şi ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor şi alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici să înveţe în public nici să boteze (cf. Constituţiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconiţelor a căzut încet-încet în desuetudine odată cu dispariţia aproape completă a botezurilor de adulţi, în secolul al XII-lea.

În anul 398, când Sfântul Ioan Gură de Aur (prăznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul arhiepiscopal de la Constantinopol, Olimpiada a găsit în el nu doar pe părintele duhovnicesc pe care şi-l dorea, autoritatea în materie de interpretare a Scripturii, păstorul care se îngrijea de turma sa mai mult decât de propriul său trup, ci şi un prieten, atât pentru zile bune, cât şi pentru dificultăţile ce le întâmpina adesea din cauza corectitudinii şi verticalităţii ei. Olimpiada s-a pus deci în slujba sfântului ierarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale şi făcând din belşug milostenie, aşa după cum sfântul o sfătuia. De altfel, singura persoană masculină admisă în mănăstirea ei era sfântul episcop, care venea adeseori şi le instruia pe surori cu învăţăturile sale. Pe câteva din uceniţele sale din această mânăstire le-a şi hirotonit diaconiţe, de altfel.

Sfântul Ioan Gură de Aur a avut multă laudă pentru Sfânta Olimpiada, drept pentru care a arătat către dânsa mare bunăvoinţă şi dragoste duhovnicească. Când Sfântul Ierarh a fost pe nedrept trimis în surghiun (în Armenia, la anul 404), Sfânta Olimpiada şi celelalte diaconiţe au primit aceasta cu mare tristeţe. Ultima oară când a părăsit biserica, sfântul le-a chemat la sine pe diaconiţe: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum că îndârjitele acuze care i se aduc or să ajungă la un sfârşit, dar de văzut nu o să mai vadă aproape de loc. Le-a rugat să nu părăsească acea biserică, ci să slujească pe mai departe celui de îi va urma. Sfintele femei au căzut înaintea sfântului vărsând lacrimi.

În ciudă sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat să-l recunoască pe succesorul lui şi chiar a purces la apărarea cauzei Sfântului Ioan Gură de Aur. În această vreme, un incendiu a izbucnit în catedrala Sfânta Sofia şi o parte din palatul imperial a fost distrusă de flăcări. Atunci, toţi susţinătorii sfântului Ioan Hrisostom au căzut sub bănuiala incendierii, şi au fost aduşi pentru cercetări în faţa prefectului Optat. Au chemat-o şi pe Sfânta Olimpiada la judecată supunând-o la o riguroasă cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crimă de incendiere, cu toată nevinovăţia sa şi lipsa de probe. După aceasta sfânta a părăsit Constantinopolul şi s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel că, după încă un interogatoriu, în anul 405 sfânta a fost trimisă în exil la Nicomidia, unde sfânta a îndurat multă suferinţă şi lipsuri. Sfântul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mângâindu-o în durerea ei şi îndemnând-o la răbdare pentru Domnul.

La 25 iulie 408 Sfânta Olimpiadă a trecut la cele veşnice, încoronată împreună cu mărturisitorii pentru credinţă.

Posteritatea

Imediat după moartea ei, Olimpiada diaconița a fost cinstită de mulți ca o sfântă. Sfânta Olimpiada a apărut în vis episcopului de Nicomedia şi cerând ca trupul să îi fie pus într-un sicriu de lemn şi aruncat în mare: "Acolo unde valurile vor purta coşciugul acolo lasă trupul meu să fie îngropat". Coşciugul a fost adus de valuri într-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopol. Locuitorii acelor locuri, cunoscând că acestea sunt de la Dumnezeu, au luat moaştele şi le-au aşezat în biserica închinată Sfântului Apostol Toma, unde au început a facă multe minuni şi vindecări.

În timpul unei invazii a perşilor (între 616 și 620), biserica a fost arsă dar moaştele s-au aflat întregi.

Sub Patriarhul Serghie (610-638), moaştele au fost mutate la Constantinopol şi puse în mănăstirea de maici ctitorita de Sfânta Olimpiada, distrusă în timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruită de împăratul Iustinian.

Surse

• Calendar ortodox - 25 iulie