Vasile al Amasiei
Sfântul sfințitul mucenic Vasile sau Vasilevs (lat. Basileus) a fost episcop de Amasia, în Pont, la începutul secolului al IV-lea, până la moartea sa mucenicească în anul 322, în timpul persecuției împăratului Liciunius. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 26 aprilie, iar aducerea moaștelor pe 30 aprilie.
Viața
Sfântul Părintele nostru Vasile a devenit episcop al Amasiei în Pont, în timpul Marii Persecuții a lui Dioclețian, Maximian și Maximin Daia. Atât prin predica sa, cât și prin exemplul său, el a arătat că unui creștin i se cuvine să fie întotdeauna pregătit să-și verse sângele pentru Hristos. Mai apoi, la sfârșitul persecuțiilor sângeroase, a întărit credința Bisericilor din Pont, a participat la sinoadele de la Ancira și de la Neocezareea (314) și a învățat pe credincioșii săi cum să se ferească de erezii.
Convertirea sfântului Constantin la creștinism și preluarea puterii în Occident (312) părea să anunțe sfârșitul persecuției, când diavolul a găsit în Licinius (308-325) un instrument pentru planului său împotriva creștinismului. De origine modestă, Liciniu și-a câștigat prin talentele sale militare stăpânirea asupra provinciilor dunărene și, după ce a recunoscut suveranitatea lui Constantin și s-a căsătorit cu sora sa Constanția, a fost trimis la Nicomidia pentru a pune capăt cruzimilor lui Maximin Daia. Dar, după ce l-a răsturnat pe Maximin, a preluat puterea asupra Imperiului Roman de Răsărit și, arătându-și adevărata față, s-a răzbunat și mai aprig împotriva ucenicilor lui Hristos.
Soția lui Licinius avea o servitoare creștină frumoasă și castă, numită Glafira, de care Licinius s-a îndrăgostit, căutând cu orice preț să-și satisfacă patima. Informată de un curtean, Glafira a povestit totul lui Constanția. Pentru a scăpa de împărat, aceasta a răspândit vestea că servitoarea sa a fost cuprinsă de o criză de epilepsie și, îmbrăcată în haine bărbătești, a fost trimisă la Amasia. Glafira a fost primită cu căldură de sfântul Vasile și i-a donat o sumă mare de bani din partea lui Constanția pentru a construi o biserică, ceea ce sfântul a și făcut. Dar când Glafira a scris stăpânei sale, pentru a-i da vești despre ea și despre mersul lucrărilor la noua biserică, scrisoarea a fost interceptată și a ajuns în mâinile lui Licinius, care a trimis imediat ostași la Amasia, cu ordinul de a aresta tânăra femeie și episcopul Vasile. Dar când soldații au ajuns la Amasia, au aflat că Glafira și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu cu câteva zile în mai înainte. Atunci au arestat pe Vasile și l-au dus, legat ca pe un miel la junghiere, urmat de doi dintre diaconii săi: Teotim și Partenie.
Într-una dintre zilele petrecute în închisoare, sfântul Vasile a avut o descoperire care i-a vestit felul în care urma să pătimească pentru Hristos precum și numele succesorului său. În dimineața următoare, s-a prezentat în fața lui Licinius care, impresionat de seninătatea și demnitatea lui, a părăsit audiența, lăsându-l pe prefectul Nicomidiei să continue ancheta. Acesta i-a propus lui Vasile să treacă cu vederea cazul Glafirei și nu numai să-i lase viața, ci și să-l cinstească cu înalta funcție de pontif al templelor, cu condiția să accepte să cinstească zeii Imperiului, ca orice cetățean roman. Sfântul episcop a luat cuvântul și, amintindu-le păgânilor toate ororile și actele ignobile comise de zeii mitologiei, le-a arătat cât de absurd este să adori astfel de monștri. Apologia sa nu a avut însă efect asupra înțelepciunii întunecate de patimi a auditorilor săi și, după ce o nouă încercare a prefectului a eșuat, a fost condamnat la moarte prin ordinul împăratului (322). Spre surpriza tiranilor sfântul s-a bucurat să fie astfel eliberat de legăturile acestei vieți trecătoare și a început să cânte imne de mulțumire, psalmi și rugăciuni pentru turma sa cea duhovnicească. Apoi, după ce și-a îmbrățișat frații, și-a întins gâtul, spunând călăului: „Fă, prietene, ceea ce ți s-a poruncit!”
Departe de a se mulțumi cu această execuție, Licinius a ordonat ca trupul sfântului să fie aruncat în mare. Dar, în noaptea următoare, un înger le-a vestit însoțitorilor episcopului Vasile, Teotim și Partenie diaconii, că sfântul îi așteaptă la Sinope. Când au ajuns în acest oraș, îngerul le-a reapărut și i-a condus până la un loc de pe malul mării unde au aflat sfintele sale moaște (prăznuirea aflării moaștelor sfântului se face pe 30 aprilie). În ciuda șederii sale în apă, trupul a fost găsit neputrezit și emanând un miros minunat, capul fiind atașat de restul corpului cu urmele ușor marcate de sabie, cu o linie roșie. Moaștele lui au fost mai apoi aduse la Amasia, unde au fost depuse cu cinste în biserica construită de sfânt.
Imnografie
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac (glasul al 6-lea)
Biruind porunca împăratului, ai câștigat împărăția cerească Vasilie, întru carea dănțuind, adu-ți aminte de noi, cei ce cinstim pomenirea ta, sfințite mucenice.
