Crezul apostolic

Crezul apostolic sau Simbolul apostolic (în lat. Apostolicum sau Symbolum Apostolicum) este un crez sau un simbol[1] de credință primitiv al Bisericii creștine, care mai este folosit și astăzi în Bisericile Romano-Catolică (uneori) și Protestante (adeseori). Este socotit drept o mărturisire de credință a apostolilor. Apostolicum este forma originală a crezului roman vechi, așa numitul Romanum.
Crezul apostolic stă la baza Crezului niceo-constantinopolitan, care este Crezul prin excelență, folosit în Biserica Ortodoxă.
În tradiția medievală latină se credea că fiecare apostol a scris câte un articol al Crezului. În secolul al IV-lea, Simbolul de credință apostolic a fost împărțit în 12 articole - corespunzator celor 12 Apostoli.
Kattenbusch susține ca Simbolul apostolic a apărut la Roma, în jurul anilor 100-120 și afirmă că se poate merge pe firul atestărilor documentare până în vremea lui Tertulian. Adolf von Harnack afirmă că forma sa finală corespunde cu mărturisirea de credință baptismală din sudul Galiei (Franța) în secolul al V-lea, dar lasă să se înțeleagă că ar putut fi venit de la Roma în secolul al II-lea[2]. Catehismul Bisericii Catolice[3] indică, citând pe Sfântul Ambrozie[4], că ar fi vorba de vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei.
Sfântul Ignatie al Antiohiei face explicit referință la Crezul apostolic în epistola sa către Tralieni.
Tertulian citează de mai multe ori din simbolul apostolic în mai multe din scrierile lui: De Praescriptione (către 200), De Virginibus Velandis (înainte de 207), Adversus Praxeam (213).
Marcel de Ancira (285-374) îl citează în greacă într-o scrisoare către papa Iuliu I datată din anul 340[5]. Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-387) și Teodor de Mopsuestia[6] (352-428) îi consacră cateheze. Rufin din Aquileea (către 345 - 410) dă un prim text în latină a Simbolului apostolic și îi apără originea apostolică[7].
Acest Simbol a fost obiectul a numeroase comentarii. Primii autori patristici care-l comentează în Apus sunt: Rufin, Ambrozie, Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin și Petru Hrisologul; în Orient: Sf. Chiril al Ierusalimului.
Greacă[8] | Latină | Română[9] |
---|---|---|
Πιστεύω οὖν εἰς θεòν πατέρα παντοκράτορα· |
Credo in Deum, Patrem omnipotentem, creatorem caeli et terrae. |
Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului. |
Note
- Salt ↑ Denumirea de simbol vine de la grecescul "symbolon" care înseamnă indiciu, semn - aici fiind "semnul adevăratei credințe". Symbolon mai poate însemna și o lucrare comună a mai multora. Simbolul de credință era un rezumat al învățăturii creștine pe care credincioșii îl rosteau pe dinafară cu ocazia Botezului și în cadrul serviciului liturgic.
- Salt ↑ Adolf von Harnack, Précis de l'histoire des dogmes, Fischbacher, 1893.
- Salt ↑ Catéchisme de l'Église Catholique (1992) nº 194.
- Salt ↑ « Il est le symbole que garde l'Église romaine, celle où a siégé Pierre, le premier des apôtres, et où il a apporté la sentence commune », (in Explanatio symboli).
- Salt ↑ « Historique du symbole des apôtres », Patristique.org, 8 octobre 2007.
- Salt ↑ În Omilii catehetice.
- Salt ↑ În: Comentariu la simbolul apostolilor, 2.
- Salt ↑ Textul grec este reprodus după varinata lăsată de Rufin din Aquileea și Marcel de Ancira (340).
- Salt ↑ Text în română „Crezul” din „Compendiul Catehismului Bisericii Catolice” - https://www.credinta-catolica.ro/compendiu-cbc/crezul/ (accesat în 24 iulie 2023).
Surse
- https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/parinti-scriitori-bisericesti/simbolul-apostolic-81374.html
- Cardinal Joseph Ratzinger, Introducere în creştinism. Prelegeri despre Crezul apostolic, Editutra Sapienția, 2004.
- Wikipedia