Naș (botez)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Un naș (nașă sau nași; gr. Ανάδοχος) este cineva care asumă (garantează, acceptă - gr. αναδεχεται) educația creștină a unei persoane care se botează.

Cine poate fi naș

Potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe, nașii de botez trebuie să fie ortodocși, adică în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă și membri activi ai unei parohii ortodoxe[1].

Nu pot fi, în principiu, nași cei care nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă pentru orice motiv, cei care nu sunt căsătoriți după rânduiala Bisericii Ortodoxe ori persoanele divorțate, pentru care Biserica nu a acordat desfacerea canonică a căsătoriei.[2] Nu pot fi nași copiii minori, părinții copilului sau creștinii care nu sunt ortodocși.

În unele Biserici Ortodoxe (i.e. în Serbia sau în Grecia etc.), există obiceiul ca nașul copilului sau copiilor să fie nașii de căsătorie ai părinților (gr. кум, koumbaros și kuma, кума, koumbara). Uneori, nașii sunt cei care aleg numele copilului.[3]

Când poate avea loc botezul

Botezul pruncilor sau al adulților se poate săvârși în orice zi din an, cu câteva excepții. Astfel, nu se pot face botezuri în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie), în Săptămâna Mare sau în oricare din Praznicele mari ale Mântuitorului.[2][4]

Ceremonie

Nașii sunt cei care garantează pentru copil și vorbesc în numele său atunci când pronunță lepădarea de Satana și acceptarea unirii cu Hristos, și sunt cei care recită la final Crezul niceo-constantinopolitan, ca mărturie a credinței personale a celui care urmează a fi botezat.

Botezarea copilului creează o legătură spirituală între naș și fin, ca și între naș și familia finului. Deoarece botezul unui copil creează o relație spirituală pentru nașul sau nașa între el și copilul botezat, precum și cu familia copilului, Biserica Ortodoxă, conform unei tradiții exprimate în rubricile liturgice, acceptă doar un singur naș, cel care participă la cateheză și unge copilul cu uleiul binecuvântat înainte de Botez. În cazul soțului și al soției ca nași, preotul poate permite celui de-al doilea membru să participe la ceremonie în alt mod decât cel rezervat nașului sau nașei canonic.[5]

La sfârșitul slujbei Botezului, nașul așază copilul în brațele mamei sale, înaintea tuturor celor de față. După ce primește copilul, acum botezat, pecetluit cu pecetea Duhului Sfânt și luminat, mama sărută mâna nașului, ca semn al relației de rudenie spirituală stabilită între naș și familia naturală a celui botezat. Acest gest este considerat a fi un semn de recunoștință și de respect. [6] Potrivit tradiției, nașul îi oferă copilului o cruce și trusoul de botez.

Dacă nașul trăiește în același oraș cu finul, se obișnuiește ca acesta să îl însoțească pe copilul (sau pe adultul) nou-botezat trei duminici la rând, la Sfânta Liturghie, ținând lumânarea de botez aprinsă atunci când acesta merge să ia Sfânta Împărtășanie. După primele trei duminici, nu se mai folosește lumânarea de botez, însă este potrivit ca nașul să își însoțească finul la Sfânta Împărtășanie de fiecare dată când acesta merge să se împărtășească ori de câte ori este posibil.

Obligații

De la introducerea pedobaptismului, părintele spiritual își asumă o obligație importantă, împreună cu părinții, de a-i asigura copilului o educație bazată pe legile Bisericii Ortodoxe și pe viaţa lui Hristos. Sarcina de a conduce un copil pe calea cea bună și de a-l educa după legea lui Dumnezeu este, probabil, cel mai mare lucru în viață. Sf. Teofan Zăvorâtul zice că nu există lucrare mai sfântă. [6]

Deși este o onoare să ți se ceară să fii părinte duhovnicesc, trebuie să fim încredințați că potențialul naș va fi consacrat responsabilității. Rolul trebuie să fie onorat și nu luat în mod nechibzuit. Fiecare părinte duhovnicesc va fi răspunzător în fața lui Dumnezeu în ceea ce privește dacă și-a îndeplinit sau nu obligațiile. Viitorii părinți duhovnicești trebuie să-și cunoască crednița, sau măcar să fie în proces de învățare a credinței lor și să fie consacrați unei vieți întru Hristos. Azi, o problemă este că oamenii care sunt chemați să fie părinți duhovnicești nu=și cunosc credința și sunt participanți regulați la viața Bisericii. Aceasta este de asemenea valabil pentru anumiți părinți. În consecință, un copil care este botezat poate să nu știe nimic despre Iisus Hristos și Biserică. În Biserica primară se punea un accent puternic pe educarea credicioșilor și a celor care doreau să vină la credința creștină. Din moment ce creștinismul se răspândea în lumea păgână, necesitatea de a învăța indivizii înainte de botez devenea crucială. Instrucția sistematică, care a fost o etapă pregătitoare pentru botez este numită „catehism[6].

În ceea ce privește dăruirea cadourilor pentru a onora ocazia zilei numelui, a zilei de naștere sau botezului finului, sunt potrivite lucruri ca icoane, o Biblie și cărți religioase care vor fi de ajutor în clădirea vieții spirituale a copilului. Acestea sunt cele mai importante, dar nu este greșit să de dat și alte cadouri de care copilul se va bucura și va face uz.[6]

Pe lângă acesrea, părintele duhovnicesc poate de asemenea să fie acela care are grijă de copil dacă părinții mor timpuriu.

Interdicții

Potrivit rânduielii canonice a Bisericii, dat fiind că între naș(ă) și fin(ă) se instituie o legătură de rudenie spirituală, aceasta, ca și rudenia naturală, constituie un impediment la căsătorie: finul/fina sau părinții acestora nu se pot căsători cu nașa/nașul (Canonul 53 al Sinodului Quinisext și Novella 530 a lui Iustinian).

Note

  1. A se vedea și: https://www.apostolia.eu/articol_2344/cine-poate-fi-nas-de-botez-si-in-ce-conditii.html
  2. 2,0 2,1 en: Instructions for Weddings, Divorces, Baptisms, Funerals, and Memorials. Greek Orthodox Archdiocese of America.
  3. J. K. Campbell. Honour, Family and Patronage: A Study of the Institutions and Moral Values in a Greek Mountain Community. Oxford, 1964.
  4. Aceasta nu a fost întotdeauna regula peste tot. În anul 447 d.Hr., Papa Leon I le scria episcopilor din Sicilia, mustrându-i pentru că îngăduiau botezurile la sărbătoarea Botezului Domnului, după obiceiul grecesc și le poruncea să respecte rânduiala Bisericii romane, săvârșind botezurile de Paști și la Cincizecime, ceea ce sugerează că cel puțin în perioada bizantină timpurie botezurile se săvârșeau tocmai în zilele praznicelor mari, atât în ritul roman, cât și în cel bizantin.
    • White, Lynn, Jr.. "The Byzantinization of Sicily." The American Historical Review. Vol. 42, No. 1 (Oct., 1936). p.5.
  5. Rev. Nicon D. Patrinacos. A Dictionary of Greek Orthodoxy (Λεξικον Ελλινικης Ορθοδοξιας). New York: Publishing Synthesis Ltd., 1984.
  6. 6,0 6,1 6,2 6,3 en: Godparenting 101. Orthodox Christian Information Center. Posted July 4, 2006.

Surse

  • Rev. Nicon D. Patrinacos. A Dictionary of Greek Orthodoxy (Λεξικον Ελλινικης Ορθοδοξιας). New York: Publishing Synthesis Ltd., 1984.
  • Instructions for Weddings, Divorces, Baptisms, Funerals, and Memorials. Greek Orthodox Archdiocese of America.
  • J. K. Campbell. Honour, Family and Patronage: A Study of the Institutions and Moral Values in a Greek Mountain Community. Oxford, 1964.
  • Godparenting 101. Orthodox Christian Information Center. (From the newsletter Agape published by St. George Greek Orthodox Church in Eugene, Oregon. Posted July 4, 2006 with the kind permission of Fr. Timothy Pavlatos).

Wikipedia

A se vedea și