Ierarhie
Ierarhia (gr. hiera + arhi = conducere sau autoritate sacră) cuprinde slujirile confirmate prin hirotonie, care au autoritatea de a conduce în Biserică.
Teologie
Cu toate că principiul ierarhiei slujirilor apare în Evrei 7, 7, unde se arată că ceea ce este inferior este binecuvântat de ceea ce este superior, acest principiu n-a primit o motivare teologică decât începând cu scrierile lui Dionisie Areopagitul, care vede în ierarhia bisericească o imitare a ierarhiei cereşti. Pentru acesta, cele trei trepte ierarhice nu sunt altceva decât cele trei grade de sfinţenie de pe scara desăvârşirii[1]: episcopul este simbolul perfecţiunii; prezbiterul, al iluminării; iar diaconul, al purificării. Tendinţa de a explica în mod simbolic şi analogic formele de slujire bisericească este mult mai veche. De pildă, pentru sfântul Ignatie Teoforul, episcopul este chipul şi imitatorul lui Dumnezeu-Tatăl; prezbiterii, adică sfetnicii şi co-liturghisitorii episcopului, reprezintă colegiul apostolic care înconjoară pe Hristos; diaconii, ajutătorii direcţi ai episcopului, sunt chipul lui Hristos, sau imitatorii cetelor îngereşti[2]. Ghelasie, în Istoria Sinodului I ecumenic, compară pe episcop cu chipul lui Hristos, prezbiterii fiind o reprezentare a tronului serafimilor, iar diaconii a heruvimilor[citare / referință critică necesară].
În limbajul bisericesc
În limbajul bisericesc contemporan, „ierarhie” este cel mai adesea un termen general, care desemnează aproape exclusiv structurile episcopale de conducere a Bisericii. În cadrul Bisericii Ortodoxe Române, acestea sunt: Sfântul Sinod, Sinodul Permanent și sinodul mitropolitan.
A se vedea și
Note
Surse
- Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Ierahie”