Eftimie al III-lea al Țării Românești

Viața bisericească din Țara Românească, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost într-o necontenită nesiguranță și frământare, cauzată de prea multele schimbări de domni petrecute în acel timp. Din acest motiv, uneori au ajuns pe scaunul mitropolitan oameni cu păstorii foarte scurte. Între ei se remarcă Eftimie II și Serafim, ierarhi cu preocupări cărturărești, apoi Eftimie al III-lea († după 1604), mitropolitul lui Mihai Viteazul.

Context istoric

Decis să înceapă lupta cu turcii, marele domn Mihai Viteazul (septembrie 1593-august 1601), cum era și firesc, a căutat să strângă în jurul său numai dregători noi, din generația sa. E posibil ca odată cu schimbarea vechilor dregători să fi înlocuit și pe vlădica Mihail al II-lea, care nu-i va fi inspirat destulă încredere. Scaunul său a fost ocupat după toate probabilitățile în toamna anului 1594, de mitropolitul Eftimie.

Cârmuirea mitropoliei

Se pare că acesta era originar din județul Dâmbovița, unde avea mai multe proprietăți și rude. Înainte de a ajunge în scaun, ar fi cârmuit mănăstirea Cozia, unde întâlnim un egumen cu acest nume în 1590. Marele domn îl va fi cunoscut pe când era ban al Olteniei.

Ajuns la cârma Bisericii din Țara Românească, mitropolitul Eftimie s-a bucurat de o deosebită încredere din partea domnului său, care l-a trimis în diferite solii peste hotare și l-a ținut pe lângă sine în Divan, hărăzindu-i pentru serviciile aduse mai multe moșii. Este pomenit pentru prima oară, în această calitate, în mai 1595, când a fost trimis într-o solie la Alba Iulia, la principele Sigismund Bathory al Transilvaniei, pentru a semna un tratat de alianță antiotomană. Din delegație mai făceau parte și episcopii Teofil al Râmnicului și Luca al Buzăului, precum și mai mulți boieri. Tratatul a fost semnat la 20 mai 1595.

Mitropolitul Eftimie este întâlnit mereu în hrisoavele date de marele domn, după 1595. De pildă, la 13 aprilie 1596, a convocat un „sobor” la Târgoviște, în care a întocmit un „așezământ” după care să se conducă mănăstirile țării, întrucât în ele „au început niște obiceiuri carele nu sânt den porunca sfintii pravile”. Mihai Viteazul i-a încredințat judecarea unor neînțelegeri, mai ales în probleme de moștenire și stăpânire a unor moșii, ivite între diferiți locuitori ai țării. Prin mai multe hrisoave, domnul întărea Mitropoliei stăpânirea unor sate.

De asemenea, mitropolitul Eftimie apare în mai multe acte diplomatice ale marelui domn. Astfel, la 9 iunie 1598 s-a semnat, la mănăstirea Dealu, un tratat de către trimișii împăratului Rudolf al II-lea al Germaniei (1576-1612), de o parte, și de Mihai Viteazul, de „arhiepiscopul Eftimie și opt boieri, de alta. Împăratul se obliga să-i dea lui Mihai plata pentru 5.000 de ostași, precum și armament, iar domnul român, recunoscând suzeranitatea lui Rudolf, însă fără plata vreunui tribut sau vreunei dări”, se obliga să lupte „pentru depărtarea turcilor și a altor dușmani de Transilvania, Țara Românească și părțile Ungariei”.

Între altele, în tratat erau și anumite prevederi privitoare la viața bisericească: „Cât privește legea (religia), Majestatea sa dă încredințare a nu împiedica întru nimic cele ce au fost ținute până acum în Țara Românească, nici a opri slujbele bisericești ale episcopilor și preoților lor, nici a sili pe domnul-voievod sau staturile și rangurile lui (să treacă) la altă religie”. În aceeași zi, mitropolitul Eftimie - cu semnatarii români ai actului depuneau jurământ de credință față de împăratul Rudolf.

Părăsirea scaunului mitropolian

După căderea lui Mihai Viteazul, scaunul domnesc al Țării Românești a fost ocupat de moldoveanul Simion Moghilă sau Movilă (noiembrie 1600 - iulie 1601), apoi de Radu Mihnea (septembrie 1601 - martie 1602) și din nou de Simion Movilă (noiembrie 1601 - iulie 1602). Se pare că mitropolitul Eftimie s-a atașat de Simion Movilă, căci prin iulie 1602, când acesta a pierdut scaunul domnesc și s-a retras în Moldova, a fost urmat și de mitropolitul Eftimie, împreună cu câțiva boieri munteni (dacă nu cumva a fost silit de domn la acest pas). De aici, pribegii au trimis câteva solii și scrisori regelui Sigismund III al Poloniei (1587-1632), comisarilor împăratului Rudolf II din Transilvania și hatmanului polon Zamoyski, rugându-i să-i ajute să-l înscăuneze din nou pe Simion Movilă în Țara Românească (într-o scrisoare din 1604 cereau permisiunea să se întoarcă în țara lor și la pământurile lor de locuință și în patria lor iubită).

Toate speranțele le-au rămas zadarnice, căci nu i-a ajutat nimeni, iar în scaunul domnesc al Țării Românești a fost ridicat Radu Șerban (1602-1611). În această situație, vladica Eftimie a fost nevoit să se întoarcă în Țara Românească, desigur cu consimțământul noului domn.

Acesta, într-un hrisov în care nu este indicat anul, confirma o danie de mai multe sate, pe care mitropolitul le lăsa, după moarte, surorii sale Stana și copiilor ei. În hrisovul respectiv, se spunea despre el că „a pribegit în țara Moldovei la Leremia voievod” și că „a vrut Domnul Dumnezeu de a venit părintele vlădica Eftimie din Țara Moldovei, în țară la domnia mea„. Nu se știe cât a mai trăit și unde a fost înmormântat.

Din cele prezentate, reiese că mitropolitul Eftimie a fost unul din ierarhii de seamă ai Țării Românești, fiindu-i dat să trăiască în zilele de glorie, dar și în cele de cădere ale celui care, la un moment dat, s-a putut intitula: „Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei”.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

Casetă de succesiune: Eftimie al III-lea al Țării Românești
Precedat de: Mihail al II-lea	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1594-1602	Urmat de: Luca din Cipru