Ambrozie (Meleacă) al Giurgiului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Preasfințitul Ambrozie (Meleacă), episcopul Giugiului

Preasfințitul Ambrozie (Meleacă) (n. 20 aprilie 1969, Scorțeni, județul Prahova) este un călugăr și cleric al Bisericii Ortodoxe Române, din anul 2006 episcop al Episcopiei Giurgiului, purtând titlul de „Episcopul Giurgiului”.

Biografie

S-a născut la data de 20 aprilie 1969 în localitatea Scorțeni, județul Prahova, ca fiu al lui Gabriel și Aurica Meleacă, primind numele de botez Valentin.

A urmat cursurile Liceului nr. 1 din Câmpina (1983-1987) și a satisfăcut stagiul militar între anii 1987-1989.

Simțind chemarea lăuntrică a slujirii sfaturilor evanghelice și urmării chipului îngeresc, odată cu terminarea studiilor liceale, în anul 1990 intră în obștea Schitului Crasna, unul dintre cele mai cunoscute centre monahale prahovene, cu dorința de a-și închina viața slujirii lui Dumnezeu și aproapelui.

Închinoviat la Schitul Crasna, Prahova, în anul 1990, a fost tuns în monahism în anul 1991, primind numele Ambrozie și hirotonit ieromonah în anul 1992.

În anul 1996 a fost numit prin decizie patriarhală stareț al Schitului Darvari din București. A organizat mănăstirea construind un paraclis, stăreție, arhondaric, trapeză și chilii, și a restaurat vechea incintă.

În anul 2000 a obținut un imobil în vecinătatea așezământului, organizat, în prezent, ca reședință episcopală.

Între anii 1992-1996, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, elaborând o teză de licență despre Isihasm.

La secția Doctrină și Cultură a urmat cursurile de master în teologie, susținând, în anul 1999, dizertația Palamism și secularizare.

Între anii 1999-2005, la recomandarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a beneficiat de o bursă de studii de doctorat din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Aristotel din Salonic, Grecia.

La data de 3 martie 2005, a susținut teza de doctorat Considerarea istorică a cauzelor și consecințelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică sub îndrumarea științifică a Prof. Dr. Apostolos Glavinas.

Comisia formată din opt profesori universitari i-a acordat titlul de doctor în teologie cu calificativul Arista (excepțional).

În iunie 2005, Comisia Națională de Evaluare și Echivalare a Titlurilor Universitare a recunoscut și echivalat titlul de doctor în teologie.

Activitate pastoral-misionară

În 4 octombrie 2000, a fost ales în funcția de episcop vicar patriarhal de către Sfântul Sinod la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist; hirotonia a avut loc la data de 15 octombrie 2000.

În această calitate, a coordonat și îndrumat, conform deciziei patriarhale, următoarele sectoare: Relații Externe Bisericești, Comunități Externe, Învățământ, Biserica și Societatea, Diaconia, Biroul de Presă și Biroul de Pelerinaje.

Începând din septembrie 2002, a primit spre coordonare Sectorul Comunități Externe, Sectorul Patrimoniu Național Bisericesc, Asociația Diaconia, Așezământul social „Patriarhul Justinian Marina”, Biroul de Pelerinaje al Patriarhiei Române, cu Agenția de turism „Pelerinul”, Centrul de Servicii al Patriarhiei, precum și îndrumarea activității Schitului Darvari din București.

În ziua de 8 februarie 2006, a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub președinția vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist și întronizat în ziua de 9 aprilie în Catedrala Episcopală „Adormirea Macii Domnului” din Mun. Giurgiu.

În demnitatea de Episcop al Giurgiului, Preasfinția Sa a desfășurat o activitate deosebită în plan pastoral-misionar.

Astfel, au fost înființate Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe” și Schitul „Sf. Nicolae” din Giurgiu, Mănăstirea „Buna Vestire” din Bolintin Vale, Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din com. Izvoarele, satul Chiriacu, Mănăstirea „Sf. Ioan Rusul” în pădurea de la Slobozia de Giurgiu, Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” – Drugănescu, din localitatea Florești-Stoenești, Așezământul monahal „Grădina Maicii Domnului” din localitatea Letca Nouă, a fost reactivată Mănăstirea Strâmbu – Găiseni, din localitatea Găiseni și a fost reactivat Schitul „Barbu Belu” de la Gostinari.

De asemenea, au fost înființate parohii noi: Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” din mun. Giurgiu, Parohia „Sf. Maria” din Giurgiu, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Comana, Parohia „Sf. Gheorghe” – Frasinu din com. Băneasa, Parohia Zboiu din com. Greaca, Parohia Cetățuia din com. Găujani, Parohia Ianculești din com. Stoenești, Parohia Stănești III din com. Stănești, Parohia Poiana lui Stângă din com. Vânătorii Mici, Parohia Ghionea din comuna Ulmi, Parohia Walter Mărăcineanu, din com. Epurești.

Prin purtarea de grijă și sprijinul direct al Întâistătătorului Eparhiei Giurgiului au fost înființate numeroase Centre Pastoral Misionare care desfășoară o activitate deosebită din punct de vedere pastoral, misionar, dar și social:

  • Centrul Pastoral-Misionar „Mihai Viteazul” din incinta Mănăstirii Comana;
  • Centrul social pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești;
  • Centrul de Asistență socio-medicală din localitatea Mogoșești

Cu binecuvântarea Preasfinției Sale, în Parohia Joița, din Protopopiatul Bolintin, a luat ființă Centrul Pastoral-Misionar „Sfânta Muceniță Filofteia” și Căminul preoțesc „Sfânta Muceniță Filofteia” unde preoții pensionați și fără copii din eparhia noastră vor avea posibilitatea să descopere aici un Cămin preoțesc modern care dispune de un paraclis pentru slujbe, sală de mese, bucătărie, sală de conferințe și apartamente complet utilate, bibliotecă și o sală socială comună.

În anul 2012, în ziua de 20 decembrie Episcopia Giurgiului, a achiziționat Conacul Drugănescu, situat în comuna Florești-Stoenești. Acest monument de arhitectură, care acum se află într-un amplu proces de restaurare, a fost ridicat între anii 1710-1715 de către Gavril Drugănescu, regăsindu-se în rândul palatelor brâncovenești de la Mogoșoaia și Potlogi, fiind integrat în suita valorilor arhitecturii europene. Aici, au fost amenajate noul sediu al Protoieriei Bolintin, Centrul Pastoral-Cultural „Gavril Drugănescu”, Biroul de Pelerinaje „Gavril Drugănescu” al Episcopiei Giurgiului, Muzeul etnografic al Episcopiei Giurgiului, urmând ca mai apoi să fie organizat și un un centru de restaurare al obiectelor de patrimoniu din eparhie.

Activitate culturală

În calitatea de episcop vicar patriarhal, potrivit atributiilor încredințate de către vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, a organizat Conferința Națională „Coordonate actuale ale sistemului de protecție a copilului în România: perspective ale organizațiilor și fundațiilor, care funcționează cu binecuvântarea BOR” (București, 2002), Simpozionul „Violența în familie - cauze, consecințe, remedii” (București, 2002) și Simpozionul „Patrimoniul eclezial – patrimoniu cultural” – sesiune de comunicări științifice, ediția a VI-a, organizat împreună cu Ministerul Culturii și Cultelor- Secretariatul de Stat pentru Culte (București, 2002).

A participat la o serie de conferințe și simpozioane:

  • Congresul internațional „Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin” (București, 2001);
  • Simpozionul „Sfântul Grigorie Palama” (București, 2001), unde a susținut comunicarea Sfântul Grigorie Palama, o călăuză pentru viitor;
  • Congresul Internațional de Patrologie dedicat Preotului Dr. Ioan G. Coman (București, 2002);
  • Congresul Internațional de Muzicologie Bizantină (București, 2002);
  • A IX-a Adunare Interparlamentară Europeană a Ortodoxiei cu tema „Globalizarea și Ortodoxia” (Palatul Parlamentului, București, 2002);
  • Întrunirea „Biserica și valorile euro-atlantice” (București, 2002);
  • Simpozionul „Participarea Bisericii Ortodoxe Române la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane” (2002);
  • Seminarul „Legislația cu privire la protecția copilului” (București, 2003);
  • Simpozionul științific „100 de ani de la nașterea profesorului Nicolae Chițescu” (București, 2004);

În demnitatea de Episcop al Giurgiului a organizat și a sprijinit numeroase evenimente culturale desfășurate în eparhie începând din anul 2006.

Cu binecuvântarea și sprijinul direct al Preasfinției Sale au fost înființate numeroase Centre Culturale care desfășoară o activitate deosebită din punct de vedere cultural:

  • Centrul Cultural „Nichifor Crainic” din cadrul Centrului Eparhial;
  • Centrul Cultural pentru copii și tineret „Sf. Mc. Ioan Valahul”, din incinta sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului
  • Centrul Cultural – Pastoral „Meletie Arhimandritul” de la Mănăstirea Sf. M.Mc. Gheorghe din Giurgiu;
  • Centrul Cultural „Radu Åžerban Voievod” de la Mănăstirea Comana;
  • Centul Cultural „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale;
  • Centrul Cultural – Pastoral „Gavril Drugănescu” din Protopopiatul Bolintin;
  • Centrul Pastoral – Cultural pentru copii și tineret „Tit Simedrea” al Parohiei Naipu

A scris numeroase articole, note și comentarii în revistele și publicațiile bisericești. A acordat interviuri la posturile de radio și de televiziune, participând la diferite emisiuni pe teme religioase, culturale și sociale.

Este fondatorul Editurii și a Revistei Eparhiale „Revista Ortodoxă”.

Activitate de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române peste hotare

A desfășurat o serie de activități de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, la manifestări culturale și religioase, precum: Congresul Internațional „Ortodoxie și Oikoumene”, organizat de Patriarhia Ecumenică (Kalimnos, Grecia, 2002), și cele de la Bordeaux (Franța, 2001), Kykkos (Cipru, 2005), Tinos (Grecia, 2004), Elasona (Grecia, 2004), Milano și Padova (Italia, 2003), Istanbul (Turcia, 2005).

În calitate de coordonator al Sectorului Comunități Externe, a vizitat comunități românești din Bulgaria, Grecia și Sfântul Munte Athos, Turcia, Cipru, Italia, Franța, Marea Britanie, Portugalia și Statele Unite ale Americii. S-a ocupat de înființarea unor noi parohii ortodoxe române în Australia: „Sfânta Treime” din Perth și „Sfântul Ioan Botezătorul” din Sydney, și în Noua Zeelandă: „Sfânta Maria” din Christchurch, și aducerea sub jurisdicția Patriarhiei Române a parohiei „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland.

În plan pastoral intern, a prezidat 12 conferințe preoțești defășurate în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, între anii 2001-2005.

Activitate publicistică

A publicat două cărți: Palamism și secularizare, Schitul Darvari, 2000, și teza de doctorat Considerarea istorică a cauzelor și consecințelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică, în limba greacă, la Editura Purnaras, Salonic, 2005, studiul O perspectivă ortodoxă asupra reunificării bisericești din 1948, în revista Studii Teologice, seria a III-a, anul I, nr.2, 2005, Despre Sfântul Voievod Åžtefan cel Mare, ctitor al stilului moldovenesc, în revista Glasul Bisericii, Anul LXIII, nr. 5-8, 2004, și o recenzie la volumul lui C. S. Lewis, Creștinism, pur și simplu, traducere din engleză de Dan Rădulescu, Humanitas, București, 2004, în Glasul Bisericii, Anul LXII, nr. 5-8, 2004. A mai publicat în reviste bisericești o serie de articole și conferințe, precum: Parohia: comunitate liturgică și misionară, în Glasul Bisericii, Anul LIX, nr. 5-8, 2003, Familia preotului. Aspecte teologice, dogmatice și pastoral-misionare, în Glasul Bisericii, Anul LXIII, nr. 1-4, 2004, Viața și misiunea preotului astăzi, în Glasul Bisericii, Anul LXIII, nr. 1-4, 2004,Violența în familie- cauze, consecințe, remedii, în Vestitorul Ortodoxiei, An XII, nr. 262-263, 15 februarie 2001, Printre românii din America, în Vestitorul Ortodoxiei, An XVI, nr. 361-362, iulie 2005.

Dintre predicile rostite, unele dintre ele au fost publicate în Predici și Cuvântări, volume editate de Arhiepiscopia Bucureștilor: Cuvânt de învățătură la Duminica a V-a a Postului Mare, a Sfintei Maria Egipteanca și Cuvânt la Duminica Samarinencii, a V-a după Sfintele Paști, în volumul I din anul 2004, și Cuvânt la Duminica Ortodoxiei, în volumul II din anul 2005, precum și în reviste bisericești: Cuvânt rostit la sfințirea Capelei cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Binecredinciosul Voievod Åžtefan cel Mare și Sfânt”, în revista Glasul Bisericii, Anul LVI, nr. 9-12, 2000, Cuvânt la Duminica Floriilor, în Glasul Bisericii, Anul LVII, nr. 1-4, 2001, Duminica purtătoarelor de mir și a femeii creștine, în revista Biserica Ortodoxă a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, an III, nr. 1, 2001, Cuvânt la Praznicul Nașterii Maicii Domnului, în Glasul Bisericii, Anul LVII, nr. 9-12, 2001, Cuvânt de învățătură la Duminica a doua a Postului Mare, a Sfântului Grigorie Palama, în Glasul Bisericii, Anul LVIII, nr. 1-3, 2002, Cuvântul la Săptămâna Patimilor, în Glasul Bisericii, An LVIII, nr. 1-3, 2002, Cuvânt la Praznicul Bunei Vestiri, în Glasul Bisericii, Anul LXIII, nr. 5-8, 2004, și Rugându-ne pentru Mihai Eminescu ne veșnicim împreună cu el, în Vestitorul Ortodoxiei, An XII, nr. 261, 15 ianuarie 2001.

Numărul pe luna septembrie 2015 al cunoscutei publicații Convorbiri Literare, la rubrica Convorbiri Duhovnicești, cuprinde în paginile sale predica rostită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Mănăstirea Putna, cu prilejul hramului „Adormirea Maicii Domnului”, cu titlul Mărturisire.

Surse