Schit: Diferență între versiuni
(trad) |
(→Tipuri de schituri) |
||
| (Nu s-au afișat 12 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | '''Schitul''' este o mică așezare [[monah]]ală, situată de obicei într-un loc mai retras, unde o comunitate de [[călugăr]]i trăiește în [[isihasm|isihie]], aflându-se sub autoritatea duhovnicească a unei [[mănăstire|mănăstiri]] mai mari, care susține și din punct de vedere material schitul. Adesea un schit crește, devenind el însuși o mănăstire, independentă de mănăstirea-mamă, care i-a asigurat pentru un timp o transmitere a [[tradiție]]i spirituale monahale. Uneori schiturile depind de un [[centru eparhial]] (care este în mod tradițional socotit având statut de mănăstire). | |
==Tipuri de schituri== | ==Tipuri de schituri== | ||
| − | Există două principale tipuri de schituri: schiturile de tip anahoretic sau pustnicesc (uneori numit de tip lavră) | + | Există două principale tipuri de schituri: schiturile de tip anahoretic sau pustnicesc (uneori numit de tip [[lavră]]) și cele de tip [[Chinovie|cenobitic]] (de obște). |
| − | Un schit de tip anahoretic este format de obicei dintr-o biserică principală ( | + | Un schit de tip anahoretic este format de obicei dintr-o biserică principală (numită "[[catolicon]]", din grecescul καθολικόν), înconjurată uneori pe o rază extinsă la kilometri, de [[Chilie|chilii]] individuale sub forma unor case, în care locuiesc un mic număr de monahi. Aceste case numite "chilii" au de obicei o mică [[capelă]] proprie, în care monahii se roagă în zilele de rând, pentru ca [[duminica]] și în sărbători să se adune cu toții la biserica mare (catoliconul). În schiturile de tip anahoretic, și în particular în tradiția [[Muntele Athos|Muntelui Athos]], [[stareț]]ii chiliilor sunt cu rândul administratori și reprezentanți ai schitului, cu titlul de ''dicheu'', având grijă și de biserica mare (catoliconul), timp de un an. |
| − | + | Într-un schit de tip cenobitic călugării sau călugărițele duc o viață monastică mai accentuată și mai apropiată de tipul de viață al mănăstirii-mamă. Cel mai adesea chiliile dintr-un asemenea schit nu sunt "împrăștiate", ci foarte apropiate sau constituite într-un singur corp de chilii. | |
| − | + | În [[Drept canonic|dreptul canonic]], schiturile au state juridice diferite de la o tradiție locală la alta și de la o epocă la alta. | |
| − | ==Exemple== | + | ==Exemple de schituri== |
| − | ===Nitria | + | ===Nitria și Kellia (Egipt)=== |
| − | + | Două din cele mai importante centre monahale străvechi au fost [[Nitria]] şi [[Kellia]] (Celulele sau Chiliile), fondate în secolul al IV-lea. | |
| − | + | Nitria a fost fondată în jurul anului 325 de [[Ammun Egipteanul|Ammun]], contemporan cu [[Antonie cel Mare]]. La scurtă vreme, în 338, Ammun se vede obligat să fondeze Kellia – la aprox 18-19 km sud de Nitria –, sub forma unui schit subordonat Nitriei, dar un loc mai liniștit și mai solitar decât centrul monahal al Nitriei, unde numărul de monahi era în continuă creștere <ref>O relatare a fondării schitului Kellia se găsește în [[Patericul egiptean]] (cugetările [[Părinții pustiei|Părinților pustiei]]), colecția alfabetică, Antonie 34.</ref>. | |
| − | « | + | « În a sa ''Istorie Ecleziastică'' (ch.II.3), [[Rufin]] număra în anul 373 cel puțin trei mii de călugări. [[Paladie al Elenopolisului]] vorbește de cinci mii (''Istoria lausiacă'', 7.2) deoarece el a vizitat locurile douăzeci de ani mai târziu. ’''Historia Monachorum'' relatează că acești călugări ocupau în jur de cincizeci de "locuințe" (gr. ''monai'') de toate dimensiunile, de diferite feluri, de la unele care cuprindeau doar doi sau trei călugări până la unele în care locuiau sute de monahi. De fapt, putem citi în lucrarea lui Paladie ''Dialoguri despre viața Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]'' că o anumită "mănăstire" avea două sute zece călugări iar o alta o sută cincizeci. » <ref>Derwas J. Chitty, ''Și pustia a devenit un oraș... Introducere la studiul monahismului egiptean și palestinian în imperiul creștin'', Abația Bellefontaine, 1979, SO 31, pp.75-76.</ref> |
| − | + | Dar și la Kellia, de asemenea, din ce în ce mai mulți călugări soseau, fugind de aglomerația din Nitria ceea ce a făcut ca și acest așezământ să ocupe în scurt timp o suprafață mare. Tot conform relatării lui Paladie, care ajunge la Kellia în jurul anului 390, aici locuiau aproape 600 de călugări. Săpăturile arheologice contemporane, demarate în anul 1964, au scos la lumină un adevărat oraș monahal: peste 30 km<sup>2</sup> de ruine de așezări monahale ! <ref>Antoine Guillaumont, ''La originile monahismului creștin. Pentru o fenomenologie a monahismului'', Abația Bellefontaine, 1979, SO 30, ch. 10: "Istoria călugărilor de la Kellia", pp. 151-167.</ref> | |
===Mănăstirea Sihăstria (România)=== | ===Mănăstirea Sihăstria (România)=== | ||
| − | + | [[Mănăstire]]a Sihăstria (România) este în prezent una din cele mai mari mănăstiri din România, având peste 120 de călugări.<ref>Cf. http://sihastria.mmb.ro/obste.htm </ref> | |
| − | + | Prima înființare a actualei mănăstiri datează din anul 1655, când [[Mitropolit]]ul Moldovei, [[Varlaam al Moldovei|Varlaam Moțoc]], decide să adune câțiva [[pustnic]]i de prin pădurile acestor munți într-un schit (era vorba la început de șapte pustnici, toți provenind de la [[Mănăstirea Neamț]]). Mitropolitul le construiește o biserică și chilii și pune noul schit în subordinea mitropoliei.<ref>Scurt istoric luat de site-ul web al mănăstirii: http://sihastria.mmb.ro/istoric.htm </ref> | |
| − | + | Dar în urma numeroaselor incursiuni ale tătarilor în Moldova, schitul a căzut în ruină până la începutul secolului al XVIII-lea. | |
| − | + | În 1734 [[Episcop]]ul [[Ghideon de Roman]] a construit o nouă biserică, a repopulat schitul și l-a subordonat [[Mănăstirea Secu (Neamț, România)|Mănăstirii Secu]] (ea însăși fondată ca schit în 1564 şi devenită mănăstire în 1602), păstrătoare a tradiției marelui [[stareț]] [[Paisie Velicicovschi]] (1722-1794). | |
| − | + | În secolul XX, Schitul Sihăstria a devenit una din cele mai mari mănăstiri din România, mult mai mare decât Mănăstirea Secu. | |
| + | |||
| + | ==Articole înrudite== | ||
| + | * [[Monahism]] | ||
| + | * [[Isihasm]] | ||
| + | * [[Mănăstire]] | ||
| + | * [[Călugăr]] | ||
==Note== | ==Note== | ||
Versiunea curentă din 5 septembrie 2023 17:08
Schitul este o mică așezare monahală, situată de obicei într-un loc mai retras, unde o comunitate de călugări trăiește în isihie, aflându-se sub autoritatea duhovnicească a unei mănăstiri mai mari, care susține și din punct de vedere material schitul. Adesea un schit crește, devenind el însuși o mănăstire, independentă de mănăstirea-mamă, care i-a asigurat pentru un timp o transmitere a tradiției spirituale monahale. Uneori schiturile depind de un centru eparhial (care este în mod tradițional socotit având statut de mănăstire).
Cuprins
Tipuri de schituri
Există două principale tipuri de schituri: schiturile de tip anahoretic sau pustnicesc (uneori numit de tip lavră) și cele de tip cenobitic (de obște).
Un schit de tip anahoretic este format de obicei dintr-o biserică principală (numită "catolicon", din grecescul καθολικόν), înconjurată uneori pe o rază extinsă la kilometri, de chilii individuale sub forma unor case, în care locuiesc un mic număr de monahi. Aceste case numite "chilii" au de obicei o mică capelă proprie, în care monahii se roagă în zilele de rând, pentru ca duminica și în sărbători să se adune cu toții la biserica mare (catoliconul). În schiturile de tip anahoretic, și în particular în tradiția Muntelui Athos, stareții chiliilor sunt cu rândul administratori și reprezentanți ai schitului, cu titlul de dicheu, având grijă și de biserica mare (catoliconul), timp de un an.
Într-un schit de tip cenobitic călugării sau călugărițele duc o viață monastică mai accentuată și mai apropiată de tipul de viață al mănăstirii-mamă. Cel mai adesea chiliile dintr-un asemenea schit nu sunt "împrăștiate", ci foarte apropiate sau constituite într-un singur corp de chilii.
În dreptul canonic, schiturile au state juridice diferite de la o tradiție locală la alta și de la o epocă la alta.
Exemple de schituri
Nitria și Kellia (Egipt)
Două din cele mai importante centre monahale străvechi au fost Nitria şi Kellia (Celulele sau Chiliile), fondate în secolul al IV-lea.
Nitria a fost fondată în jurul anului 325 de Ammun, contemporan cu Antonie cel Mare. La scurtă vreme, în 338, Ammun se vede obligat să fondeze Kellia – la aprox 18-19 km sud de Nitria –, sub forma unui schit subordonat Nitriei, dar un loc mai liniștit și mai solitar decât centrul monahal al Nitriei, unde numărul de monahi era în continuă creștere [1].
« În a sa Istorie Ecleziastică (ch.II.3), Rufin număra în anul 373 cel puțin trei mii de călugări. Paladie al Elenopolisului vorbește de cinci mii (Istoria lausiacă, 7.2) deoarece el a vizitat locurile douăzeci de ani mai târziu. ’Historia Monachorum relatează că acești călugări ocupau în jur de cincizeci de "locuințe" (gr. monai) de toate dimensiunile, de diferite feluri, de la unele care cuprindeau doar doi sau trei călugări până la unele în care locuiau sute de monahi. De fapt, putem citi în lucrarea lui Paladie Dialoguri despre viața Sfântului Ioan Gură de Aur că o anumită "mănăstire" avea două sute zece călugări iar o alta o sută cincizeci. » [2]
Dar și la Kellia, de asemenea, din ce în ce mai mulți călugări soseau, fugind de aglomerația din Nitria ceea ce a făcut ca și acest așezământ să ocupe în scurt timp o suprafață mare. Tot conform relatării lui Paladie, care ajunge la Kellia în jurul anului 390, aici locuiau aproape 600 de călugări. Săpăturile arheologice contemporane, demarate în anul 1964, au scos la lumină un adevărat oraș monahal: peste 30 km2 de ruine de așezări monahale ! [3]
Mănăstirea Sihăstria (România)
Mănăstirea Sihăstria (România) este în prezent una din cele mai mari mănăstiri din România, având peste 120 de călugări.[4]
Prima înființare a actualei mănăstiri datează din anul 1655, când Mitropolitul Moldovei, Varlaam Moțoc, decide să adune câțiva pustnici de prin pădurile acestor munți într-un schit (era vorba la început de șapte pustnici, toți provenind de la Mănăstirea Neamț). Mitropolitul le construiește o biserică și chilii și pune noul schit în subordinea mitropoliei.[5]
Dar în urma numeroaselor incursiuni ale tătarilor în Moldova, schitul a căzut în ruină până la începutul secolului al XVIII-lea.
În 1734 Episcopul Ghideon de Roman a construit o nouă biserică, a repopulat schitul și l-a subordonat Mănăstirii Secu (ea însăși fondată ca schit în 1564 şi devenită mănăstire în 1602), păstrătoare a tradiției marelui stareț Paisie Velicicovschi (1722-1794).
În secolul XX, Schitul Sihăstria a devenit una din cele mai mari mănăstiri din România, mult mai mare decât Mănăstirea Secu.
Articole înrudite
Note
- ↑ O relatare a fondării schitului Kellia se găsește în Patericul egiptean (cugetările Părinților pustiei), colecția alfabetică, Antonie 34.
- ↑ Derwas J. Chitty, Și pustia a devenit un oraș... Introducere la studiul monahismului egiptean și palestinian în imperiul creștin, Abația Bellefontaine, 1979, SO 31, pp.75-76.
- ↑ Antoine Guillaumont, La originile monahismului creștin. Pentru o fenomenologie a monahismului, Abația Bellefontaine, 1979, SO 30, ch. 10: "Istoria călugărilor de la Kellia", pp. 151-167.
- ↑ Cf. http://sihastria.mmb.ro/obste.htm
- ↑ Scurt istoric luat de site-ul web al mănăstirii: http://sihastria.mmb.ro/istoric.htm
