Pamvo

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 27 decembrie 2021 16:32, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (diacritice noi (cu virgulă))
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Avva Pamvo

Avva Pamvo (303-374) este călugăr vestit din secolul al IV-lea, unul din părinții pustiei Nitriei (Egipt), prezent în Patericul egiptean. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 18 iulie.

Viața

Sfântul Pamvo a trăit viață pustnicească în deșertul Nitriei (muntele Nitria) din Egipt. Sfântul Antonie cel Mare (prăznuit la 17 ianuarie) spunea despre el câ "din frica de Dumnezeu a făcut Duhul lui Dumnezeu să locuiască în el" (apoftegma Pimen 75 din Patericul Egiptean). Avva Pimen cel Mare (prăznuit la 27 august) spunea despre el: "trei fapte trupești am văzut noi la avva Pamvo: nemâncarea până seara în fiecare zi, tăcere și rucodelie (lucrul mâinilor) mare" (Patericul egiptean). Iar sfântul Teodor Studitul spunea despre el ca era "înflăcărat în lucrare și în cuvânt".

S-a născut către anul 303 după Hristos și a fost unul din primii pustnici care s-au alăturat lui Avva Ammun Egipteanul la Nitria. Deși fără carte, a învățat Scripturile și a fost hirotonit preot în anul 340. A adormit intru Domnul în mijlocul fraților și ucenicilor la anul 374.

La începutul vieții sale monastice, Sfântul Pamvo a auzit versetele Psalmului 38 al lui David: "Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea". Aceste cuvinte pătrunseră adânc în sufletul său iar el încercă să le urmeze pururea. De aceea, când era întrebat ceva răspundea doar după îndelungă meditare și rugăciune. Spunea: "Trebuie mai întâi să mă gândesc, și poate că voi putea, în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dau un răspuns". Sfântul Pamvo a fost pentru ucenicii săi un model de iubitor al muncii.

Ucenicii Sfântului Pamvo au devenit mari asceți : Dioscor, devenit apoi Episcop al Hermopolisului (diferit de un alt Dioscor, un eretic și Patriarh al Constantinopolului, care a trăit mai târziu și a fost condamnat la Sinodul IV Ecumenic) precum și Ammonius, Eusebiu și Eftimie, menționați în viața Sfântului Ioan Gură de Aur.

Odată Sfânta Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie) i-a adus Sfântului Pamvo o sumă mare de arginți pentru nevoile mănăstirii dar el nu-și părăsi lucrul și nici nu se uită la banii ce-i fuseseră aduși. Numai după cererile îndelungi ale Sfintei Melania el îi permise să dea milostenia unui frate monah pentru a o împărți după nevoile mănăstirii. Sfântul Pamvo se deosebea prin smerenia sa dar în același timp avea prețuire înaltă pentru vocația de monah și îi învăța pe mireni să respecte pe monahi, care adesea vorbesc cu Dumnezeu.

Se spune ca uneori fața Sfântului Pamvo strălucea ca fulgerul așa cum strălucise chipul lui Moise. Mai mult, vorbind fraților care stăteau în picioare lângă patul său de moarte, Sfântul Pamvo le spuse : "Mă duc la Domnul, ca unul care nu am început încă să-I slujesc". A murit la vârsta de 70 de ani.

Apoftegme

Zicerile / apoftegmele sfântului avva Pamvo de la Nitria din Patericul Egiptean:

1. A fost un om care se numea avva Pamvo și despre acesta se povestește că trei ani a petrecut rugându-se la Dumnezeu și zicând: să nu mă slăvești pe pământ! Și atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite în fața lui, de slava care o avea.

2. Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit fața lui, așa și fața lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea și era ca un împărat șezând pe tron. De aceeași lucrare era și avva Siluan și avva Sisoe.

3. Au venit odată doi frați la avva Pamvo și l-a întrebat pe el unul, zicând: avvo, eu postesc din două în două zile și mănânc două pâini. Oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc? A zis și celălalt: avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani în fiecare zi și țin puține pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mântuiesc sau pier? Și mult rugându-se ei nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă și îi mângâiau pe dânșii clericii, zicând: "Nu vă mâhniți, fraților, Dumnezeu vă va da vouă plată. Așa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbește de nu-i va vesti lui Dumnezeu." Deci au intrat ei la bătrânul și i-au zis: avvo, roagă-te pentru noi! Le-a zis lor: voiți să mergeți? Au răspuns: da! Și cântărind faptele lor, scriind pe pământ, zicea: Pamvo, din două în două zile postind și două pâini mâncând, oare cu aceasta se face călugăr? Nu! Și Pamvo lucrează pe doi bani și-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr? Nu încă! Și le-a zis lor: bune sunt faptele, dar de veți păzi conștiința față de aproapele, așa vă veți mântui. Și încredințându-se ei, s-au dus plini de bucurie.

4. Au venit odată patru pustnici la marele Pamvo, purtând piei. Și au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt nefiind acela de față. Unul postea mult, cel de al doilea era neagonisitor și cel de al treilea a câștigat multă dragoste. Se spunea încă și despre cel de al patrulea că douăzeci și doi de ani avea de când era sub ascultarea unui bătrân. Le-a răspuns lor avva Pamvo: vă zic vouă, că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi; fapta bună care a câștigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta tăindu-și voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbați sunt mărturisitori, dacă până la moarte se vor păzi așa.

5. Cel întru fericita pomenire, Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorându-se și văzând acolo o femeie ușuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, a zis: "Două pricini m-au pornit: una, pierzarea aceleia, iar alta, că nu am acest fel de silință spre a plăcea lui Dumnezeu, cât are aceasta să placă oamenilor scârnavi.".

6. Zis-a avva Pamvo: cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m-am căit de vreun cuvânt ce l-am grăit.

7. Zis-a iarăși: "Acest fel de haină trebuie să poarte călugărul: să o pună afară din chilia lui trei zile și nimeni să nu o ia.".

8. S-a întâmplat odată ca avva Pamvo să umble cu frații în părțile Egiptului. Și văzând niște mireni șezând, le zicea lor: sculându-vă, închinați-vă călugărilor, ca să fiți blagosloviți de dânșii, căci des grăiesc cu Dumnezeu și gurile lor sunt sfinte!

9. Zis-a avva Pamvo: de ai inimă trează, poți să te mântuiești.

10. A întrebat preotul Nitriei: cum trebuie frații să petreacă? Iar el a zis: cu mare nevoință și păzind grija față de aproapele.

11. A rugat avva Teodor al Fermii pe avva Pamvo: spune-mi un cuvânt. Și cu multă osteneală i-a zis lui: Teodore, du-te, mila ta să o ai peste toți, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu!

12. Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu zâmbea a râde fața lui. Deci într-una din zile, vrând dracii să-l facă să râdă, au legat de un lemn o pană și o purtau făcând gălăgie și zicând: Alli! Alli! Și văzându-i avva Pamvo a râs: iar dracii au început a juca, zicând: Ha! Ha! Pamvo a râs. Iar el răspunzând, a zis lor: nu am râs, ci mi-am făcut râs de neputința voastră, că atâția fiind, purtați o pană.

13. Aceasta însă o avea mai mult decât mulți, că de era întrebat de vreun cuvânt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci zicea că nu știe cuvântul; și de era întrebat mai mult, nu răspundea.

14. Povestit-au unii despre avva Pamvo, că vrând să se sfârșească, la însuși ceasul morții, a zis sfinților bărbați care stăteau împrejurul lui: de când am venit la locul acesta și mi-am zidit chilia și am locuit într-însa, afară de mâinile mele nu-mi aduc aminte să fi mâncat pâine, nici nu m-am căit de cuvântul pe care l-am grăit până în ceasul acesta. Și așa mă duc către Dumnezeu, ca și cum nici n-am început să-I slujesc Lui.

15. Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Și făcând șaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii sfântului apostol Marcu; și văzând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învățat încă și câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul: te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită și s-a întâmplat în cetate? Răspuns-a fratele: cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta și nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă și m-am întristat că nu cântăm și noi canoanele și troparele. I-a zis lui bătrânul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, și vor urma cântărilor și glasurilor, căci, ce umilință și ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie și își înalță glasul său ca neputincioșii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilință și nu cu răspândire, că n-au ieșit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu și să se răspândească și să cânte cântări cu viers și să pună glasurile la rânduială cu meșteșug, să-și clatine mâinile, să-și târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu și cu cutremur, cu lacrimi și suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat și smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată îți zic ție, fiule, vor veni zile când vor strica creștinii cărțile Sfintelor Evanghelii și ale sfinților apostoli și ale dumnezeieștilor prooroci, ștergând Sfintele Scripturi și scriind tropare și cuvinte elinești. Și se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinții noștri au zis: cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie viețile și cuvintele părinților pe pergament, ci pe hârtii, că va să șteargă neamul cel de pe urmă viețile părinților și să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Și i-a zis lui fratele: așadar, se vor schimba obiceiurile și așezămintele creștinilor și nu vor fi preoți în biserică să facă acestea? Și a zis bătrânul: în astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor și pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraților, desfătarea preoților, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seamă de mântuirea lor și de turmei, osârdnici toți și silitori la mese și gâlcevitori, leneși la rugăciuni și la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi viețile bătrânilor și cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le și zicând: de am fi fost și noi în zilele lor, ne-am fi nevoit și noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de fețele celor puternici, judecând judecăți cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve și pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă și în norod necredință, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtișaguri și beție. Și a zis fratele: ce va face cineva în vremile și anii aceia? Și a zis bătrânul: fiule, în acele zile, cel ce își mântuiește sufletul său mare se va chema în Împărăția Cerurilor (de la Paladie).