Anamneza

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 noiembrie 2023 20:09, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: {{liturghia}}'''Anamneza''' (gr. ''anamnesis'' = comemorare, amintire, pomenire) este una din părțile principale din canonul euharistic – împreună cu Anaforaua și Epic...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Sfânta Liturghie
Liturghia pregătitoare
Proscomidia
Obiecte liturgice
Veșminte
Liturghia cuvântului
Ectenia Mare
Antifoanele
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
Troparul sărbătorii
Trisaghionul
Apostolul
Evanghelia
Predica
Ectenia cererii stăruitoare
Ectenia celor chemați
Liturghia euharistică
Heruvicul
Ieșirea cu Cinstitele Daruri
Ectenia credincioșilor
Crezul
Anaforaua
Anamneza
Epicleza
Axionul
Rugăciunea „Tatăl nostru
Împărtășirea
Încheierea
Anafura
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Editați această casetă

Anamneza (gr. anamnesis = comemorare, amintire, pomenire) este una din părțile principale din canonul euharistic – împreună cu Anaforaua și Epicleza – în care se evocă momentele esențiale din istoria mântuirii, începând cu Întruparea, până la a doua venire («Aducându-ne aminte...»).

Termenul este folosit în Luca 22, 19 și în I Cor. 11, 24 și 25, unde este vorba de instituirea Euharistiei («Faceți aceasta spre pomenirea Mea»). După I Corinteni 11, 26, Euharistia este raportată direct la «vestirea morții Domnului, până va veni El». Anamneza are o formă liturgică («Întru pomenirea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos»), care se folosește de două ori, potrivit cu «dubla prezentare» (gr. prothesis): în ritualul proscomidiei, când se face pregătirea darurilor spre a fi aduse ca ofrandă lui Dumnezeu spre amintirea morții lui Hristos (Isaia 53, 7-8; Fapte 8, 32-33) ; în ritualul liturghiei, când se face consacrarea darurilor ca «jertfă fără de sânge».

Liturghia întreagă are un caracter anamnetic. Biserica are conștiința că în liturghie se actualizează realitatea istorică și eshatologică a morții lui Hristos, cauza eficientă a răscumpărării, prin amintirea jertfei de pe cruce și recitarea cuvintelor de instituire a Tainei Euharistiei. Anamneza devine sacrificială numai prin invocarea specială a Duhului (epicleza), pentru prefacerea darurilor euharistice, pâinea și vinul, în însuși Trupul și însuși Sângele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului. De altfel, evocarea și actualizarea cuvintelor lui Hristos sunt posibile numai în Duhul Sfânt, Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care «vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu» (Ioan 14, 26 și 16, 13). Anamneza și epicleza sunt absolut necesare pentru prezența reală a lui Hristos în taina Euharistiei.

Citat

„Tot așa închipuiește și preotul jertfa Mântuitorului, istorisind-o prin cuvinte și înfățișând-o prin acte simbolice, atâta cât se poate înfățișa așa ceva într-o astfel de materie. Parca ar spune : astfel venit-a Domnul spre patimă, astfel a murit, așa a fost împuns în coastă, așa a curs sânge și apă din coasta cea însulițată. Precum am spus, el face aceasta mai întâi ca să arate că odinioară s-au făcut oamenilor semne prevestitoare ale Adevărului și că li s-au preînchipuit unele imagini ale realităților ce aveau să vie; de aceea, mai înainte de a duce pâinea pe sfânta Masă și a o jertfi, liturghisitorul înscrie într-însa jertfa. În al doilea rând, le face ca să arate că pâinea aceea se va preface în curând în Pâinea cea adevărată, adică în Trupul cel răstignit și jertfit...

„Luând preotul prima prescură, din care trebuie să scoată Agnețul, zice: «Întru pomenirea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru lisus Hristos», împlinind astfel porunca Mântuitorului: «Aceasta să faceți întru pomenirea Mea» (Luca, 22, 19). El rostește aceste cuvinte nu numai pentru pâinea de la proscomidie, ci pentru toata Sfânta Liturghie, ca unul care începe să săvârșească lucrarea sfântă. Căci și Domnul a dat porunca de mai sus după ce plinise toată taina.

„Dar în ce constă această «pomenire» ? Cum pomenim adică pe Domnul în Liturghie? Ce facem? Vreau să spun, cu alte cuvinte, ce fapte pomenim, ce lucruri istorisim despre El? Oare că a înviat morți și că a dat vedere orbilor? Că a certat vânturile și că din puține pâini a hrănit mulțimile până la îndestulare? Povestim adică minunile, care arătau atotputernicia dumnezeirii Lui? - Nicidecum ! Ci, dimpotrivă, amintim lucrurile care parcă arată slăbiciunea, crucea, patima și moartea Sa: întru acestea ne-a poruncit El să-I săvârșim pomenirea...

„Dar de ce a pomenit nu de minuni, ci de patimi? — Pentru că patimile erau mai necesare decât minunile; prin ele s-a săvârșit mântuirea noastră și fără ele omul n-ar fi dobândit izbăvire. Minunile însă sunt numai semne doveditoare; ele au fost făcute pentru ca oamenii să creadă că Domnul era cu adevărat Mântuitorul făgăduit.” (Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, cap. 6-7).

Bibliografie

  • Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii
  • Petre Vintilescu, Liturghierul explicat

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Anamneză”, p.30-31.