Sofronie (Saharov)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Arhimandritul Sofronie

Arhimandritul Sofronie (Saharov), cunoscut și ca Starețul Sofronie de la Essex (n. 30 septembrie 1896 - m. 11 iulie 1993), a fost ucenicul şi biograful Sf. Siluan Athonitul, precum și cel ce a compilat și îngrijit scrierile Sf. Siluan; a întemeiat Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 11 iulie.

Viaţa

Anii de început

Pe 30 septembrie 1896, s-a născut în Rusia Serghei Simeonovici Saharov, din părinţi ortodocşi. De mic copil, Serghei se ruga zilnic, amintindu-şi mai apoi că se ruga şi 45 de minute fără se oprească. Încă copil fiind, Serghei a cunoscut Lumina cea Nezidită. Citea foarte mult, inclusiv mari clasici ruşi precum Gogol, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin.

Având un deosebit talent artistic, Serghie a studiat la Academia de Arte între 1915 şi 1917, iar apoi la Şcoala moscovită de Pictură, Sculptură şi Arhitectură între 1920 şi 1921. Serghei întrebuinţa arta ca pe un mijloc "cvasi-mistic" de "descoperire a vecinicei frumuseţi", "trecând dincolo de realitatea prezentă... în noi zări ale fiinţării". Mai târziu, acest lucru îl va ajuta să deosebească între lumina minţii omeneşti şi Lumina cea Nezidită a lui Dumnezeu.

În această perioadă, a studiilor de la Şcoala din Moscova, Serghei vede concentrarea Creştinismului pe dragostea personală ca fiind ceva inevitabil mărginit; cade din Ortodoxia tinereţii sale şi se afundă în mistica religiilor indiene, bazată pe Absolutul impersonal.

În 1921, Serghei părăseşte Rusia: în parte, pentru a-şi urma cariera artistică în Europa Apuseană, în parte din pricină că nu era marxist. După ce, iniţial, merge în Italia, se duce la Berlin şi, în cele din urmă, se stabileşte la Paris, în 1922.

Paris

  • 1922: Soseşte la Paris. Expoziţii de artă care atrag atenţia presei franceze.
Se simte frustrat de neputinţa artei de a exprima curăţia.
Vede cunoaşterea raţională ca fiind neputincioasă de a da un răspuns la cea mai mare întrebare, problema morţii.
  • 1924: Dându-şi seama că porunca lui Hristos de a-L iubi deplin pe Dumnezeu nu era psihologică ci ontologică, fiind singura cale de a te apropia de Dumnezeu, şi că nevoia dragostei de a fi personală, Serghei se întoarce la Creştinism în Sâmbăta Mare. Experiază Lumina Nezidită (cu o putere nemaiîntâlnită până la sfârşitul vieţii sale) şi se distanţează de arta sa.

La Institutul Teologic Ortodox Sf. Serghie acesta debutează. Serghei este printre cei dintâi studenţi. Îi are ca profesori pe Pr. Serghei Bulgakov şi Nikolai Berdiaev; deşi amândoi l-au influenţat pe Serghei, problemele fiecăruia (sofiologia şi respectiv anti-ascetismul) au limitat influenţa avută asupra lui Serghei.

  • 1925: Găsind nemulţumitor studiul formal al teologiei, Serghei părăseşte Institutul şi Parisul pentru Muntele Athos.

Muntele Athos

  • 1926: Păr. Sofronie ajunge în Athos şi intră în Mănăstirea rusă a Sf. Panteleimon, dorind să înveţe cum să se roage şi cum să aibe o atitudine dreaptă faţă de Dumnezeu.
  • 1930: Păr. Sofronie este hirotonit diacon de către Sf. Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei. Devine ucenic al Sf. Siluan Athonitul, care a avut cea mai mare înrâurire asupra Păr. Sofronie. Deşi Sf. Siluan nu avea o teologie sistematizată formal, teologia sa trăită l-a învăţat pe Păr. Sofronie tomuri întregi, care vor fi mai apoi sistematizate de Păr. Sofronie.
  • 1932-46: Păr. Sofronie poartă o corespondenţă cu Pr. David Balfour, un romano-catolic ce se convertise la Ortodoxie. Aceste scrisori dezvăluie cunoştinţele Păr. Sofronie în mulţi Părinţi ai Bisericii şi îl silesc să îşi articuleze gândirea teologică, dovedind deosebirile dintre gândirea apuseană şi cea răsăriteană. Gândirea ulterioară a Păr. Sofronie va dezvolta aceleaşi subiecte abordate în această corespondenţă.
  • 1938: Adormirea Sf. Siluan (24 septembrie). Urmând poveţelor Sfântului Siluan, Stareţul Sofronie părăseşte mănăstirea şi se duce să vieţuiască în pustia athonită; pentru început la Karulia, apoi într-o peşteră de lângă Mănăstirea Sf. Pavel.
Al Doilea Război Mondial a fost o vreme de rugăciune atât de puternică, încât sănătatea Păr. Sofronie a şubrezit, învăţându-l interdependenţa întregii omeniri.

Paris, din nou

  • 1947: Împrejurările (poate şi pentru a publica scrierile Sf. Siluan, poate şi pentru a-şi încheia studiile teologice, poate şi din pricina sănătăţii şubrezite, poate şi din pricina greutăţilor avute în Athos ca ne-grec după al Doilea Război Mondial) l-au silit pe Stareţul Sofronie să se mute la Paris. Balfour îl ajută să primească un paşaport.
Facultatea Sf. Serghie îi îngăduie Stareţului Sofronie să participe la toate cursurile, potrivit nevoilor sale; însă, la sosire, acest lucru este împiedicat de stăruinţele facultăţii asupra Stareţului Sofronie de a-l face să tăgăduiască, fie şi prin tăcere, existenţa harului în Patriarhia Moscovei, lucru pe care refuză să-l facă.
Stareţul Sofronie se stabileşte la Casa Rusească, un azil de bătrâni din St. Genevieve-des-Bois, ajutându-l pe preotul de acolo şi fiind duhovnic. Suferă o operaţie majoră de ulcer la stomac.
  • 1948: Stareţul Sofronie publică o primă ediţie şapirografiată a Stareţului Siluan. În ea, Stareţul Sofronie trasează principiile teologiei Sf. Siluan, şi explică multe concepte fundamentale (rugăciunea pentru lumea întreagă, părăsirea de Dumnezeu şi ideea legăturii existente între toţi oamenii).
  • 1950: Stareţul Sofronie lucrează împreună cu Vladimir Losski la Messager de l’Exarchat du Patriarche Russe en Europe Occidentale până în 1957. Losski îi influenţează gândirea Stareţului Sofronie asupra multor probleme contemporane şi completează lucrările Stareţului Sofronie asupra teologiei Treimice şi aplicarea ei la Biserică şi omenire; Losski, însă, nu vorbea despre o fire omenească îndumnezeită, nici despre conceptul părăsirii de Dumnezeu într-un mod pozitiv, aşa cum a făcut-o Stareţul Sofronie.
  • 1952: Stareţul Sofronie publică o a doua ediţie a Stareţului Siluan. Această carte i-a făcut vestiţi pe Sfântul Siluan şi pe Stareţul Sofronie, şi include o introducere teologică la scrierile Sf. Siluan, din pricina afirmaţiei lui Losski că nu găsise nici o valoare teologică în scrierile Sfântului.

Essex, Anglia

  • 1958: Mai multe persoane se adună în jurul Stareţului Sofronie, trăind lângă el şi căutând viaţa monahală. Este vizitată o proprietate din Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia.
  • 1959: Se alcătuieşte obştea de la Sf. Ioan Botezătorul, sub Mitropolitul Antonie (Bloom) al Surojului. Mănăstirea cuprinde monahi bărbaţi şi femei, în număr de şase.
  • 1965: Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie, trece sub omoforul Patriarhia Ecumenică. Mai apoi, Patriarhia Ecumenică va înălţa mănăstirea la rangul de stavropighie.
  • 1973: Publicarea unei traduceri mai complete a Monk of Mt. Athos (viaţa Sf. Siluan).
  • 1975: Publicarea Wisdom of Mt. Athos (scrierile Sf. Siluan).
  • 1977: His Life is Mine este publicată.
  • 1985: We Shall See Him As He Is (Vom vedea pe Dumnezeu precum este) este publicată, stârnind reacţii amestecate: Apusului i-a plăcut în general cartea, ruşii în general au criticat-o. Unele critici au fost atât de aspre, încât acestea, împreună cu starea de boală, l-au descurajat pe Stareţul Sofronie de la a mai scrie alte cărţi.
  • 1987: Patriarhia Ecumenică îl proslăveşte pe Sf. Siluan Athonitul.

Întâmplări de la adormirea sa şi ulterioare

Adormitul Stareţ Sofronie - 11 iulie 1993

Mănăstirea a fost înştiinţată că singura posibilitate de a îngropa persoane pe pământurile ei era de a construi o criptă subterană; au început lucrările la aceasta, Stareţul Sofronie spunând că nu va muri până ce mormântul nu va fi gata. Apoi, spunându-i-se că data preconizată de încheiere a lucrărilor este 12 Iulie, Stareţul Sofronie a zis: "sunt gata". În data de 11, Stareţul Sofronie a murit; pe 14 a avut loc înmormântarea, la care au luat parte monahi din întreaga lume. Atunci când Păr. Sofronie a murit, în mănăstire erau 25 de monahi, număr care a rămas neschimbat de atunci.

Maica Elisaveta, monahia cea mai în vârstă, a murit la scurtă vreme, pe data de 14. Acest lucru s-a petrecut potrivit cuvintelor Stareţului Sofronie, că el va muri cel dintâi, iar ea va muri după scurtă vreme.

On Prayer (Despre rugăciune), o carte cuprinzând scrieri ale Stareţului Sofronie legate de rugăciune - îndeosebi Rugăciunea lui Iisus - a fost publicată postum.

Cărţi

  • Mistica vederii lui Dumnezeu, traducere, note şi comentarii de Irineu Slătineanul, arhiereu vicar, Ed. Adonai Izvoarele Spiritualităţii Ortodoxe, Bucureşti, 1995.
  • Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997.
  • Fericirea de a cunoaşte calea, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997.
  • Cuviosul Siluan Athonitul - Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 1997.
  • Rugăciunea - experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 1997.
  • Despre rugăciune, Mănăstirea Lainici, 1998.
  • Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999; Schitul Lacu, 2000.
  • Naşterea întru Împărăţia cea neclătită, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002.
  • Cuvântări duhovniceşti, vol. 1, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004.
  • Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Editura Sophia, Bucureşti, 2005.
  • Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu - Scrisori de la Athos (către D. Balfour), Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006.

Biografice

  • Hristos, calea vieţii noastre - Darurile teologiei Arhimandritului Sofronie de Arhimandrit Zaharia, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2003
  • Iubesc, deci exist de Ieromonah Nicolae V. Saharov, Editura Deisis, Sibiu.

Citate

Diverse

"Nimenea pe acest pământ nu poate fugi de suferinţe; şi deşi suferinţele trimise de Domnul nu sânt mari, oamenii şi le închipuie mai presus de puterile lor şi sânt zdrobiţi de ele. Aceasta se întâmplă din pricină că nu-şi smeresc sufletul şi nu se încredinţează voii lui Dumnezeu. Însă Domnul Însuşi îi călăuzeşte cu harul Său pe cei ce se predau voii lui Dumnezeu şi duc toate cu tărie, pentru Dumnezeul pe Care atâta l-au iubit şi împreună cu Care pururea se proslăvesc. Cu neputinţă este a scăpa de necaz pe lumea aceasta, însă cel ce se predă voii lui Dumnezeu duce cu uşurinţă necazul, văzându-l; ci punându-şi în Domnul credinţa, aşa trece necazul său."

"Trei lucruri nu înţeleg: 1) o credinţă adogmatică, 2) un creştinism nebisericesc, 3) un creştinism fără nevoinţă. Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) sunt pentru mine un tot al vieţii." - Scrisoare către D. Balfour, 21 august 1945.

"Dacă este să lepezi Simbolul Credinţei ortodoxe şi experienţa nevoinţei agonisită prin veacuri de viaţă în Hristos, atunci din cultura ortodoxă nu mai rămâne decât grecescul [glas] minore şi tetrafonia rusă." - Scrisoare către D. Balfour.

"Sunt dăţi ştiute când Fericitul Stareţ Siluan vedea în rugăciune ceva depărtat ca şi cum s-ar fi petrecut în apropiere; când a văzut viitorul cuiva, sau când i s-au descoperit tainele cele adânci ale sufletului omenesc. Mai trăiesc încă mulţi oameni care pot da mărturie de acestea pentru ei, însă el niciodată n-a dorit-o şi niciodată nu i-a dat mare însemnătate. Sufletul său era afundat pe deplin în rugăciunea pentru lume, şi în viaţa sa duhovnicească preţuia această dragoste mai presus de toate." -- Viaţa şi învăţăturile Stareţului Siluan.

Din „Despre rugăciune”

  • A nu asculta cuvântul duhovnicilor este totuna cu lepădarea cuvântului lui Hristos Însuși.[1]
  • O mai adâncă rugăciune se înalță către Dumnezeu într-o inimă îndurerată.
  • Tragismul apare numai în soarta celor al căror ideal nu a depășit hotarele pământești.
  • Noi toți am primit aceleași porunci; reiese deci că în ochii lui Dumnezeu toți oamenii sânt egali.
  • A iubi înseamnă a muri.
  • Nu în hotarele pământului se dezleagă problema binelui și răului.

Rugăciuni

Rugăciunea de dimineaţă a Arhimandritului Sofronie

Împărate Sfânt, cela ce eşti mai nainte de toţi vecii, Fiul Tatălui şi Cuvântul lui cel împreună fără de început şi împreună vecinic, Iisuse Hristoase, Făcătoriul Ceriului şi al pământului, Ziditoriul meu, carele prin atotziditoare porunca ta ai scos toate dintru nefiinţă, şi pre mine întru această viiaţă m’ai adus, cela ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul naşterii ceii de Sus în Sfântul Duh, şi a pune pecetea Darului acestuia pre mădulările trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, cela ce ai pus în inima mea dorul de a căuta pre tine, Unul Dumnezeul cel Adevărat – auzi rugăciunea mea. Că nici lumină am, nici bucurie, nici înţelepciune, nici viaţă, nici putere afară de tine; dară nici vrednic sânt, pentru mulţimea păcatelor mele, să caut către tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul tău, că "tot ceea ce veţi cere în rugăciune, crezând, veţi priimi" şi "tot ce veţi cere întru Numele meu voiu face vouă," îndrăznind chem către tine: Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta, carea mi-o ai dat, pentru cea negrăită bunătatea ta; şi mă învredniceşte, în puterea binecuvântării tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârşesc, însuţi pentru tine, spre slava ta, în frica ta, dupre voia ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune, şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti.

Aşa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea ta, cu Duhul tău cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun, şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptăţii carea o ai descoperit nouă.

Doamne, cel mare şi multmilostiv, îndură-te spre mine, cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi dela mine faţa ta, nici căile mântuirii tale; iară de mă va duce voia mea cea stricăcioasă pre alte căi, atunci nu mă cruţa, Mântuitoriul meu, şi cu sila mă întoarce la calea ta cea sfântă. Căci tu, Cunoscătoriule de inimi cel bun, cunoşti toată nimicnicia mea, şi nebunia, toată orbeala mea, şi toată nepriceperea; dar şi durerea inimii mele, şi suspinurile sufletului meu înaintea ta sânt. Pentru aceasta mă rog ţie: auzi-mă în scârba mea, întăreşte-mă de Sus cu puterea ta; ridică-mă, pre cel doborât de păcat, slobozeşte-mă, pre cel robit de patimi, tămăduieşte-mi toată rana cea ascunsă, curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului; păzeşte-mă de tot lucrul şi cuvântul stricătoriu de suflet, de toată mişcarea cea lăuntrică şi cea dinafară, ţie neplăcută, şi aproapelui meu nefolositoare. Arată mie, Doamne, Calea în carea voiu merge, Însuţi mă învaţă ce mi se cade să grăiesc; iară de este voia ta să tac, învaţă-mă cum, în duhul păcii să tac, nu scârbind, nici smintind pre fratele.

Rogu-mă ţie, lege pune mie în căile poruncilor tale, şi nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstreinez de Lumina Aşezămintelor tale, până ce va fi porunca ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică şi cea vecinică.

Dăruieşte mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa Adevărului tău. Prelungeşte-mi viaţa până voiu aduce ţie roada de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul dintru care am fost luat, binevoieşte să mă întorc la tine, Dumnezeul meu, şi mai înainte de a părăsi această viaţă, să vază sufletul meu slava fiilor Învierii. Iar când, întru adâncul Înţelepciunii tale, ai rânduit a pune capăt vieţii mele pre pământ, atunci mai nainte fă mie cunoscută moartea mea, ca să se gătească sufletul meu spre a te întâmpina. În ziua aceea, cea mare şi sfântă mie, fii cu mine, Doamne, şi dăruieşte mie bucuria cea negrăită a mântuirii tale. Curăţeşte-mă de toată greşala cea văzută şi cea ascunsă, şi de toată fărădelegea ce se tăinuieşte întru cele dinlăuntru ale mele, şi mă învredniceşte să aduc răspuns bun înaintea Scaunului celui înfricoşat al Judecăţii tale.

Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri şi mari cer eu dela tine, Împăratul cel Preaînalt, dară nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă ţie, miluieşte-mă şi nu mă trece cu vederea, nici lepăda pre mine dela faţa ta, pentru preamultă îndrăzneala mea; ba mai vârtos şi înmulţeşte în mine această sfântă şi dreaptă îndrăzneală, şi întru puterea dragostei tale mă călăuzeşte pre urmele paşilor tăi. Dăruieşte mie, celui mai de pre urmă şi mai lepădat dintre toţi oamenii, să te iubesc pre tine, precum Însuţi ai poruncit nouă: din toată inima mea, şi din tot sufletul meu, şi din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întreaga mea făptură îmi dăruieşte să te iubesc pre tine, Doamne.

Că Singur eşti acoperitoriul cel Sfânt şi atotputernic, şi apărătoriul vieţii mele, şi ţie rugăciunile mele aduc şi cuvântările de slavă, acum şi în vecii vecilor, Amin.

Rugăciune pentru unire, a Arhimandritului Sofronie

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu Cela ce ridici păcatul lumii, Carele suindu-Te pre muntele Golgothei, răscumpărat-ai pre noi din blestemul legii, şi ai preînnoit chipul Tău cel căzut, pre Cruce preacinstite mâinile Tale întinzând, ca pre fiii lui Dumnezeu cei risipiţi întru una să aduni, şi trimiţând pre Preasfântul Duh, la unime pre toţi ai chemat; Tu dar, fiind a Tatălui strălucire, înainte de a ieşi la această mare lucrare de sfinţenie, lumii răscumpărătoare, rugatu-Te-ai Părintelui Tău ca toţi una să fim, precum Tu eşti cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt: Însuţi dăruieşte nouă har şi înţelepciune, spre a împlini această poruncă în fiece zi, şi ne întăreşte în nevoinţa acelei iubiri carea ai poruncit nouă zicând: "Să vă iubiţi unul pre altul, precum Eu am iubit pre voi." Prin Duhul Tău Cel Sfânt dăruieşte nouă puterea de a ne smeri unul altuia, amintindu-ne că cel ce mai mult iubeşte, acela mai mult se şi smereşte; învaţă-ne unul pentru altul a ne ruga, poverile unul altuia cu răbdare a purta, şi împreunează pre noi întru cea a dragostei nedespărţitei legături, întru ó turmă de oi ascultătoare, pentru numele Tău cel Sfânt, împrejurul Părintelui şi Povăţuitorului nostru iubit, dând nouă şi a vedea în fieştecare frate şi soră – chipul slavei Tale celei negrăite; şi a nu uita că fratele nostru este viaţa noastră.

Aşa, Doamne, Cela ce pentru bunăvoirea Ta ne-ai adunat întruolaltă dela marginile lumii, fă-ne a fi cu adevărat întru o frăţie, vieţuind întru o inimă, întru o voie, întru o dragoste, ca un om, dupre cel mai nainte de veci sfatul Tău pentru Adam, cel întâiu născut.

Întăreşte, apără şi acoperă sălaşul acesta cel sfânt, pre carele a sădit dreapta ta, şi umbrează pre el subt acoperământul Preacuratei Maicii Tale, şi al Sfântului Înaintemergătorului Tău Ioann, şi al Cuviosului Părintelui nostru Siluan, pre fieştecarele binecuvântând şi ocrotind, cari aci vieţuiesc (NN), păzindu-ne adică de gânduri de stricăciune făcătoare, de cuvinte sau de porniri protivnice ale inimii carile prăpăstuiesc sfântă lucrarea slujirii noastre; spre a se zidi sălaşul acesta pre piatra Evangheliceştilor Tale porunci, întru loc de tămăduire, loc de sfinţire şi de mântuire, nouă înşine, precum şi tuturor celor ce aleargă către dânsul, cei osteniţi şi împovăraţi fraţii şi surorile noastre, şi ca să aflăm toţi odihnă întru Tine, Cel blând şi smerit Împăratul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Note

  1. ↑ Traducere de ierom. Rafail Noica.

Resurse online

În română:

În engleză:

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sofronie_(Saharov)&oldid=58374”