Rafail (Noica)
Părintele Rafail Noica, fiul marelui filosof român Constantin Noica, a fost ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon (Essex, Anglia), iar din 1993 este sihastru în Munţii Apuseni.
Cuprins
Viaţa
Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primeşte o educaţie creştină sumară, practicarea credinţei reducându-se doar la mersul la biserică de Paşti pentru a aprinde o lumânare.
La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) şi cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educaţii mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă şi în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" 1 . Trece apoi pe la penticostali, congregaţionalişti, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunităţii baptiste (un an şi jumătate). În protestantism se poticneşte în special în textele scripturistice referitoare la Sfânta Împărtăşanie şi, într-o zi, simte "ca o lumină în sufletul meu gândul de a mă întoarce la Ortodoxie" 2 . Providenţial îl întâlneşte pe părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al mănăstirii ortodoxe din Essex, care îl sfătuieşte să-şi termine studiile.
Revenirea la Ortodoxie s-a întâmplat în anul 1961, iar în anul 1965 părintele Rafail este tuns în monahism la mănăstirea din Essex de către părintele Sofronie, călugăria fiind " răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie" 3 . Pribegiile protestante le socoteşte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru că "dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei" 4 . În opinia sa, "Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esența Ortodoxiei este firea omului."5 .
Se întoarce în România în 1993 după 38 de ani, "aidoma slăbănogului din Evanghelie" 6 , pentru o scurtă vizită 7 , şi se stabileşte, în acelaşi an 1993, într-o sihăstrie izolată din Munţii Apuseni.
Scrieri
În ceea ce priveşte opera ieromonahului Rafail aflăm din însăşi mărturia sa: "Am scris o singură carte, care se numeşte Gânduri. Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta ca fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a doua era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu altă carte care s-ar numi Memorii, fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!" 8 .
Totuşi, pe lângă ajutorul cel mai mare şi mai important pe care-l dă lumii prin rugăciune, părintele Rafail publică în revista de spiritualitate monastică Epifania din Alba-Iulia traduceri din învăţăturile Sfântului Siluan Athonitul, "bunicul" său duhovnicesc şi alte articole. De asemenea, din când în când îşi părăseşte sihăstria pentru a da conferinţe de folos duhovnicesc, cu binecuvântarea arhiepiscopului Andrei Andreicuţ.
Note
- 1 Celălalt Noica - mărturii ale monahului Rafail, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, p.24
- 2 Celălalt Noica..., p.44
- 3 Celălalt Noica..., p.31
- 4 Celălalt Noica..., p.47
- 5 Celălalt Noica..., p.25
- 6 Celălalt Noica..., p.75
- 7 Materialul publicat de editura Anastasia în volumul Celălalt Noica... este o selecţie a conferinţelor şi cuvântărilor rostite pe parcursul acestei vizite în diferite locuri din ţară.
- 8 Celălalt Noica..., p.35
Legături externe
- Părintele Rafail Noica - traduceri, conferinţe, imagini, mărturii cu şi despre părintele Rafail Noica
- Photos of Fr Raphael Noica - fotografii cu părintele Rafail Noica
- [1] - Un blog dedicat integral parintelui Rafail Noica (Conferinte, interviuri, predici audio, video, text)
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler > Preoți
Categorii > Oameni > Cler > Preoți > Părinți duhovnicești ai secolului XX
Categorii > Oameni > Monahi
Categorii > Viața Bisericii > Monahism
Categorii > Viața Bisericii > Monahism
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România