Evdochia Împărăteasa

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 13 august 2019 04:38, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Evdochia Împărăteasa (icoană din sec. X, Constantinopol)

Dreptcredincioasa Evdochia sau Eudoxia (către 400 - †460) a fost o împărăteasă a Orientului, instruită, soție a împăratului Teodosie al II-lea. Numele său adevărat era de Atenais (Athenais), dar primește la botez numele de Aelia Licinia Eudocia. Evdochia este mama lui Licinia Eudoxia, soția împăratului Occidentului, Valentinian al III-lea. Pomenirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 13 august.

Viața

Fiică a filosofului și retorului atenian Leontias, Evdochia a primit o educație aleasă. Făcându-se protejată a Pulcheriei, sora împăratului Teodosie al II-lea, Evdochia este primită la curtea imperială, unde este admirată de toți pentru eleganța și înțelepciunea ei. După ce a fost botezată de patriarhul Atic (prăznuit la 8 ianuarie), Evdochia devine soția împăratului Teodosie al II-lea la 7 iunie 421, moment în care și devine împărăteasă a Orientului, pentru ca în 423 să fie proclamată Augustă.

În anul 438 Evdochia face un pelerinaj la Ierusalim, la recomandarea sfintei Melania Romana (prăznuită la 31 decembrie), cu care a simpatizat la Constantinopol și pe care o consideră ca pe o mamă duhovnicească. La Ierusalim Evdochia participă la târnosirea primei biserici închinate sfântului Ștefan, întâiul-mucenic, de către sfântul Chiril al Alexandriei, urmată a doua zi de târnosirea altor altare și biserici pe Muntele Măslinilor. Din acest pelerinaj la Ierusalim, Evdochia aduce la Constantinopol părți din moaștele întâi-mucenicului Ștefan.

Câțiva ani mai târziu, în 442, împărăteasa Evdochia este acuzată pe nedrept de infidelitate și este exilată în Palestina, unde rămâne până la sfârșitul zilelor ei, în 460. Aici ea construiește mai multe biserici și încurajează dezvoltarea pelerinajelor. Fiind o mare admiratoare a vieții monastice, și în particular a sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie), Evdochia construiește și în apropierea lavrei, numit mai apoi „Turnul Evdochiei”. În anii tulburi de după Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, când monahii din Palestina erau împărțiți în privința recunoașterii canonicității sfântului Iuvenalie (prăznuit la 2 iulie), Evdochia se sfătuiește cu sfântul Simeon Stâlpnicul în această privință; acesta i-ar fi răspuns: „Îl ai acolo pe Eftimie teoforul. Urmează învățăturilor lui și te vei mântui”. Astfel ea s-a alăturat grupului ortodox și a adormit cu pace la anul 460. Trupul său a fost mai apoi mutat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Surse