Teritoriu canonic
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Teritoriul canonic al unei Biserici este, potrivit dreptului canonic, teritoriul geografic bine definit asupra căruia se întinde jurisdicţia unei entităţi ecleziastice, fie aceasta o episcopie, o arhiepiscopie sau o biserică autocefală. În afara respectivului teritoriu, ierarhia respectivei entităţi bisericeşti nu are jurisdicţie canonică. Acest principiu se bazează pe canonul 8 al Sinodului de la Niceea (325), care nu admite suprapunerea jurisdicţiilor episcopilor.
Teritoriul canonic al bisericilor autocefale sau autonome este, de obicei, stabilit prin înţelegeri pan-ortodoxe, cum ar fi Sinoadele Ecumenice sau prin Tomosul (decretul patriarhal) prin care îşi primeşte autocefalia sau autonomia.
Teritoriul canonic al oricărei structuri interne din interiorul Bisericilor autocefale sau autonome este definit de autorităţile acestora, de obicei de către Sfântul Sinod.
De-a lungul istoriei Bisericii Ortodoxe, au avut loc frecvente violări ale acestui principiu, deoarece uneori episcopii interveneau în teritoriile altor episcopi.
Cuprins
Problema diasporei
De la începutul secolului al XX-lea, principiul canonic al teritoriului a fost din ce în ce mai încălcat, mai toate Bisericile autocefale şi autonome având în prezent parohii în diaspora, anume în teritoriul geografic aflat în afara graniţelor canonice ale bisericilor autonome sau autocefale. Canoanele, aşa cum sunt ele astăzi, nu prevăd clar cum se poate face expansiunea jurisdicţiei Bisericilor Ortodoxe în teritorii noi. În schimb, sunt interzise hirotonirile clerului pentru a servi în afara teritoriului canonic al fiecăreia.
Prerogativele Patriarhiei Ecumenice
Patriarhia Ecumenică se consideră a fi, în principiu, singura entitate bisericească ortodoxă care poate reclama autoritatea asupra teritoriilor situate în afara teritoriului canonic tradiţional al Bisericilor autocefale, în virtutea Canonului 28 al Sinodului de la Calcedon, care îi conferă jurisdicţia asupra „teritoriilor barbare” [1]. Mai mulţi exegeţi consideră însă că această prevedere se referea doar la teritoriile aflate la graniţa vechiului Imperiu Bizantin, iar nu asupra tuturor teritoriilor din afara jurisdicţiei tradiţionale a Bisericilor Ortodoxe. A se vedea şi articolul principal despre Prerogativele Patriarhiei Ecumenice.
Principiul organizării naţionale
Pe de altă parte, îndeosebi Bisericile Ortodoxe din Europa Centrală şi de Est se consideră a fi organizate şi potrivit principiului naţional, teritoriul lor canonic urmând, în principiu, contururile Statului naţional în cadrul căruia se găsesc şi având drept de jurisdicţie asupra tuturor creştinilor ortodocşi aparţinând unor comunităţi etnice bine definite. Prin urmare, aceste Biserici (între care Biserica Ortodoxă Română) consideră că jurisdicţia lor se extinde asupra tuturor membrilor comunităţii etnice pe care o slujesc. Astfel, jurisdicţia Bisericilor Ortodoxe se defineşte, pe de o parte, ţinând seama de graniţele statelor naţionale, iar pe de altă parte în funcţie de prezenţa unor comunităţi etnico-lingvistice pe un teritoriu dat. [2]
Implicaţii ecumenice
Noțiunea de ”teritoriu canonic” are implicații și în dialogul ecumenic contemporan, deoarece Europa Occidentală este considerată din punct de vedere istoric teritoriul canonic al scaunului Romei din cadrul Pentarhiei din primul mileniu.
Note
- ↑ Ioan D. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, s.ed., Sibiu, 2005, pp. 101-102
- ↑ Unii comentatori asimilează această poziţie cu filetismul, o formă extremă de naţionalism bisericesc care presupunea discriminarea pe criterii etnice, poziţie condamnată de Sinodul din Constantinopol din august 1872 la care au participat şi patriarhii vechilor patriarhii orientale. A se vedea de ex. A History of the Orthodox Church. The Orthodox Churches in the 19th Century
