Pelaghia din Tars

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 21 august 2014 05:24, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (diacritice noi (cu virgulă))
Salt la: navigare, căutare

Sfânta și slăvita Muceniță Fecioară Pelaghia din Tars a trăit în orașul Tars din provincia Cilicia, în Asia Mică [1] în vremea domniei împăratului Dioclețian (284-305). Prăznuirea sa se face pe 4 mai [2].

Viața

Potrivit tradiției Bisericii, Sfânta Pelaghia s-a născut la Tars, în Cilicia, în secolul al III-lea d.Hr. într-o familie nobiliară bogată. Auzind învățătura despre Domnul Hristos de la prieteni și slujitori și poate de la doica ei, probabil și ea creștină, Pelaghia a crezut în Hristos și a hotărât, în taină, să se păstreze fecioară, închinându-și viața lui Dumnezeu.

Fiul adoptiv al împăraratului Dioclețian s-a îndrăgostit de tânăra fecioară și a dorit să o ia de soție. Când a voit să o ceară de soție, Pelaghia i-a răspuns că Îl alesese drept mire pe Domnul Iisus Hristos. Auzind acestea, și nevrând să o silească, fiul împăratului i-a lăsat mai întâi timp de gândire, sperând că, la îndemnurile familiei ei, fecioara avea să se răzgândească, cu timpul.

Pelaghia râvnea mai presus de toate să îl întâlnească pe episcopul creștin al orașului, Linus [3] din Tars, ca să poată fi botezată de el[4]. Pentru că se ferea însă de mama ei și de neamurile ei păgâne, a cerut într-o bună zi să i se îngăduie să meargă să o viziteze pe doica ei, care o crescuse, care stătea într-un sat, în afara zidurilor orașului. Inițial, mama ei nu i-a îngăduit să plece, însă ea se arăta atât de mâhnită, încât, în cele din urmă, i-a dat voie. Înainte de plecare, i s-a arătat în somn un înger sub chipul unui bărbat cuvios și luminat la înfățișare și îmbrăcăminte, al cărui nume nu îl știa, dar despre care avea să afle că era chiar episcopul Linus.

Fecioara a plecat așadar spre doica ei, împodobită cu veșminte scumpe și însoțită de un mare alai de slujitori. Când a ajuns ca la zece stadii de oraș[5], din voia lui Dumnezeu, i-a ieșit în cale chiar episcopul Linus, care fugise din oraș din cauza persecuțiilor și pe care l-au recunoscut mai întâi doi slujitori ai ei, creștini în taină, Longin și Iulian. Văzându-l pe episcop și recunoscând chipul bărbatului pe care îl văzuse în vis, fecioara l-a întâmpinat și salutat cu bucurie pe slujitorul lui Hristos. A poruncit slugilor să se oprească și au făcut popas lângă o dumbravă din apropiere, unde episcopul și fecioara au stat la o parte, vorbind în taină despre credința în Hristos. Fecioara Pelaghia, auzind vorbele episcopului, s-a aprins și mai tare de dragostea lui Hristos și i-a cerut episcopului să o boteze. Prin minune dumnezeiască, un izvor a izbucnit chiar atunci în apropiere, iar Pelaghia se ruga cu stăruință episcopului să fie botezată. Însă episcopul se rușina să facă aceasta, pentru că rămăseseră singuri, iar el nu îndrăznea să se atingă de trupul tinerei fecioare [6]. Fecioara Pelaghia a stăruit, căci zărea înaintea ei doi îngeri stând înaintea lor, lângă izvor și ținând în mâini o haină albă strălucitoare, cum erau hainele noilor botezați. Episcopul, prinzând curaj, a săvârșit atunci botezul singurei fecioare, văzând și el pe cei doi îngeri acoperind trupul fecioarei cu haina cea strălucitoare.

Şi fiind ea plină de râvnă după botez, i-a dăruit episcopului hainele ei cele scumpe, îmbrăcând în schimb o haină sărăcăcioasă și spunându-i că nu mai vroia de atunci încolo să primească podoabele și bogățiile pământești și cerându-i să împartă prețul lor săracilor. Episcopul Linus mai întâi nu a vrut să le primească, dar, stăruind fecioara, s-a învoit. De atunci, Pelaghia nu a mai primit cu nici un chip să poarte veșminte scumpe, ci numai haine modeste și neîmpodobite, lucru care le distingea atunci pe femeile creștine de cele păgâne.

Atunci Pelaghia s-a întors la slujitorii ei, care erau loviți de orbire și nu putuseră să vadă, nici să audă ce se întâmplase până atunci cu fecioara și episcopul, ci văzuseră doar stând între ei și cei doi o femeie luminată la chip, având pe cap două coroane având deasupra o cruce [7]. Rugându-se fecioara și făcând semnul crucii, s-au însănătoșit slujitorii, iar ea le vorbea tuturor despre credința în Hristos.

Ajungând la doica ei, Pelaghia a petrecut o vreme acolo, cu bucurie. Văzând însă doica ei că fecioara devenise creștină și că stăruia în purtările ei să se arate mereu ca mireasă a lui Hristos, doica, și ea creștină în taină, a rugat-o să nu rămână ascunsă acolo, ci să se întoarcă la mama ei, ca să nu abată asupra întregii sale familii persecuțiile care amenințau pe oricine era descoperit a fi creștin. Ascultând rugămintea doicii, fecioara s-a întors acasă.

Mama ei, văzându-și fiica îmbrăcată în haine sărăcăcioase, nu înțelegea de ce fiica ei se purta astfel. Dar, aflând de la unele slugi ce se petrecuse pe drum, a trimis veste împăratului, cerându-i să trimită soldați care să-l caute și să-l prindă pe episcopul care, după socotința ei, îi atrăsese fiica la credința creștină, pe atunci scoasă în afara legii în Imperiul roman. Împăratul a trimis atunci trupe care să îl prindă pe sfântul episcop, însă aceștia l-au căutat zadarnic, nereușind să îl găsească. Prinzând de veste fecioara de cele făcute de mama ei, a fugit și ea de acasă și s-a ascuns într-un loc tainic, împreună cu slujitorii ei creștini. Auzind însă că mama ei se îmbolnăvise de întristare pentru că nu o mai găsise, și voind să abată înapoi asupra ei persecuțiile îndreptate, din pricina ei, asupra episcopului, s-a întors acasă și s-a rugat cu stăruință de maica ei să îi îngăduie să rămână fecioară și creștină. Mai mult decât atât, a încercat să o atragă și pe mama ei la credința creștină. Aceasta însă nu s-a înduplecat, ci a mai făcut o încercare, dând de veste fiului împăratului că fecioara se făcuse creștină.

Auzind acestea, fiul împăratului a fost cuprins de disperare. Ştiind, pe de-o parte, statornicia în credință a creștinilor, iar pe de altă parte persecuțiile necruțătoare la care aceștia erau supuși, după porunca tatălui său, acesta și-a luat singur viața, înjunghiindu-se cu sabia. Mama Pelaghiei, auzind acestea, s-a înspăimântat, temându-se ca nu cumva împăratul, mânios, să nu-i pedepsească întreaga familie și a trimis-o înaintea împăratului[8], la judecată. Văzând însă frumusețea ei, Dioclețian a poftit-o pentru el însuși și a hotărât să și-o ia ca femeie pentru sine, socotind totodată că astfel avea să reușească să o abată și de la credința ei în Hristos. Făcând daruri alese mamei ei, a păstrat-o pe fecioară, cu cinste, în palatele lui. A hotărât să o ia de soție, însă Pelaghia, văzând cruzimea împăratului, a refuzat cererea lui, numindu-l nebun și mărturisind că era creștină și că Îl avea drept singur Mire pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Mânios, împăratul a poruncit ca fecioara să fie închisă într-un bou de aramă încins. Nu a cedat nici la rugămințile celor din jur care îl rugau să o cruțe. Au stăruit și pe lângă fecioară unii, îndemnând-o să se lepede de Hristos și să primească cererea împăratului, însă fecioara a rămas statornică în credința ei. În ciuda împotrivirilor ei, împăratul a poruncit să fie dezbrăcată înaintea lui și apoi aruncată în boul cel aprins. Făcându-se porunca lui, fecioara L-a mărturisit încă o dată pe Hristos, apoi de bunăvoie s-a îndreptat spre boul cel aprins, prinzându-se de coarnele lui, după care a intrat singură înăuntrul lui. Trupul ei s-a topit ca ca ceara, răspândind în întregul oraș o mireasmă de mir binemirositor, și astfel fecioara Pelaghia și-a dat viața pentru Hristos, primind cununa muceniciei.

Ca să nu mai rămână nimic din trupul fecioarei, împăratul a poruncit ca oasele ei să fie aruncate în afara orașului și să fie aruncate pe un munte din apropiere, ca să fie lăsate drept pradă păsărilor și fiarelor sălbatice. Patru lei au venit însă la locul acela și, în loc să le mănânce, au păzit sfintele moaște ale Pelaghiei, până când episcopul Linus le-a descoperit și le-a strâns, așezându-le cu cinste într-un loc ferit. După legalizarea creștinismului în imperiu, Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea ei pe locul unde erau adăpostite moaștele sfintei.

Note

  1. ↑ Orașul Tars, locul de naștere al Sf. [[Apostolul Pavel|Apostol Pavel] (FA 21,39 și 22,3), era capitala provinciei Cilicia, așezată pe malurile râului Cydnus. A fost unul din marile centre economice și culturale ale lumii romane.
  2. ↑ Unii cercetători o identifică pe Sfânta Muceniță Pelaghia din Tars cu Sfânta Pelaghia din Antiohia.
  3. ↑ Numit și Clenon sau Licinius, în alte variante.
  4. ↑ În acea perioadă, episcopul era cel care autoriza și săvârșea, de obicei, botezurile.
  5. ↑ Un stadium roman măsura cam 125 de pași, ceea ce în unități metrice ar însemna cam 185m. Prin urmare, aici ar fi vorba de ceva mai puțin de 2km.
  6. ↑ De obicei, pentru botezul și mirungerea femeilor, episcopii erau pe vremea aceea asistați de diaconițe femei
  7. ↑ Poate o imagine a Maicii Domnului sau mai probabil o imagine a Bisericii, cele două coroane semnificând Vechiul și Noul Testament, încununate de jertfa Mântuitorului . O imagine asemănătoare a Bisericii ca femeie minunată o regăsim în cartea, foarte populară printre creștinii primelor veacuri, Păstorul lui Hermas.
  8. ↑ Potrivit relatării din ,,Viețile Sfinților”, la Roma. Este mai probabil însă să fi fost vorba de Nicomidia, în Asia Mică, unde împăratul Dioclețian își stabilise capitala pentru partea răsăriteană a Imperiului. Potrivit sistemului Tetrarhiei (în care administrarea teritoriului Imperiului era împărțit între patru împărați, doi Augusti, împărați majori și doi Cezari, împărați minori), Dioclețian era primul împărat, Augustus al Imperiului de Răsărit.

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Pelaghia_din_Tars&oldid=39261”