Niceta de Remesiana
Sfântul Niceta de Remesiana, originar din Dacia Mediteraneea, a fost episcop în cetatea Remesiana (astăzi în Serbia)[1], între anii 366-414. Este considerat unul din principalii evanghelizatori ai Daciei. Prăznuirea lui se face la data de 24 iunie.
Cuprins
[ascunde]Viața
Timp de 50 de ani, între aproximativ 366 și 414, episcopul Niceta de Remesiana a propovăduit Evanghelia în Dacia Mediteraneea, care tocmai fusese călcată de invaziile barbare. Sfântul Niceta a propovăduit goților, dacilor, hunilor și chiar triburilor bessilor, care trăiau în munții Rodopi din Bulgaria de azi.
Mai apoi a propovăduit în provincia romană Sciția Minor și în toată Dobrogea de astăzi.
A făcut și două călătorii în Italia, unde a fost foarte prețuit și admirat. Aici s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Paulin de Nola (prăznuit la 23 ianuarie și 22 iunie), care îl laudă ca ascet, misionar și poet.
Scrieri
I se atribuie sfântului Niceta imnul Te Deum Laudamus, care s-a răspândit în tot creștinismul latin occidental. Mai este autorul unei Cărți despre Credință, precum și a mai multor tratate pentru instruirea catehumenilor și a monahilor.
Posteritatea
Memoria sfântului Niceta s-a păstrat în sinaxarele slave și occidentale, care îl pomenesc la 7 ianuarie și 22 iunie (împreună cu prietenul său Paulin de Nola).
Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat solemn ca sfânt în anul 1992.
Imnografie
- Propovăduitor şi apărător al dreptei credinţe, în multe necazuri cu smerenie cele înalte ai câştigat, Părinte Ierarhe Niceta; şi aşa, roagă-te Lui Hristos Dumnezeu să ne mântuiască de tot răul şi necazul.
Note
- Salt ↑ Remesiana, astăzi Bela Palanka, pe râul Nișava, între Niș și Pirot, în Serbia.
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți români
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România